INTERVIU Daniel David, rectorul Universităţii „Babeş-Bolyai“: „Educaţia este calea regală spre succesul social“

Daniel David este profesor şi rector al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj; Foto: Arhiva personală

Profesorul Daniel David, rectorul Universităţii „Babeş-Bolyai”, este tranşant când vine vorba de viitorul tinerei generaţii: unde carte nu e, nimic nu e.

După câteva luni în care pandemia de coronavirus a arătat cât de vulnerabili suntem în faţa unei crize sanitare, măsurile de relaxare au mutat, parcă, atenţia de la slăbiciunile pe care această perioadă ni le-a pus în faţă. Dar chiar dacă pandemia e departe de a se fi încheiat, un moment de reflecţie tot e necesar: ce-am învăţat, în aceste luni, din criza pe care am traversat-o? Cu ce rămânem? Cu o mână de conspiraţii, cu experienţa discutabilă a şcolii online, cu aceiaşi tineri analfabeţi funcţional în mâinile cărora ne punem viitorul? Poate că e ceva mai mult de-atât. Asta susţine Daniel David, rectorul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj.

„Weekend Adevărul“: După toate conspiraţiile de pandemie, a rămas, poate, această dilemă onestă: de ce nu ne place tocmai de Bill Gates?

Daniel David: Se pare că Bill Gates vinde destul de bine. Are şi profilul omului foarte bogat, aşa că multă lume se întreabă cum a reuşit să ajungă aşa şi suspectează că e ceva necurat la mijloc. Apoi, e un individ foarte cunoscut la nivel internaţional, prin urmare e mai uşor să dezvolţi teorii şi obsesii despre el decât despre Ion Gheorghe din nu-ştiu-ce sat, care nu generează o emoţie atât de puternică. Aceste atribute duc conspiraţia în direcţia lui.

Dar de ce ne e aşa de uşor să fim conspiraţionişti?

În România, există o reală problemă legată de teoriile conspiraţioniste. Ele există în toată lumea, dar la noi sunt oarecum mai amplificate din mai -multe cauze. Am remarcat câteva cauze-cheie, dar nu exclud şi altele. De exemplu, faptul că avem o neîncredere foarte mare nu numai la nivel personal, unii în ceilalţi, dar şi în autorităţi. Rezultatul e că punem explicaţiile oficiale sub semnul întrebării şi încercăm să construim teorii alternative şi atunci alunecăm foarte uşor în zona de conspiraţie. Apoi, trebuie să recunoaştem: 41%-42% din tinerii de 15 ani au o formă de analfabetism funcţional. În plus, numărul celor cu studii superioare din totalul populaţiei arată un raport foarte prost pentru România. Nivelul de alfabetizare ştiinţifică este foarte, foarte slab. Aceste două aspecte alcătuiesc cocktailul cel mai bun pentru teoria conspiraţiei. M-am uitat cu groază şi am monitorizat cum se exprimau astfel de abordări în spaţiul public, la posturi de televiziune care au pretenţia unei anumite ţinute. Ei bine, acum 15 ani vedeam la toate televiziunile astrologi şi alţi horoscopişti cu propriile emisiuni, dar prezentate într-o logică de entertainment, de distracţie. Acum, astfel de oameni au emisiuni de prognoză economică, fac analize politice. De exemplu, cu ocazia unei eclipse, la un post de televiziune a fost invitat un astrolog, nu un astronom! Vă daţi seama că e o prăbuşire extraordinară a mediatizării ştiinţei. Şi sunt o mulţime de vedete de la posturi serioase care aduc teoriile conspiraţiei în mainstream prin aceste abordări.

„Să fiu ministrul Educaţiei, n-aş putea dormi!“

Dar filonul ăsta conspiraţionist nu e, de fapt, constant? Adică, indiferent de societate, un mic grup va avea tendinţa de a fi conspiraţionist. Dar să fie oare aşa mare pericol social?

Aveţi dreptate că apare în toate societăţile, dar nu e constant. Procentul diferă de la o societate la alta. Şi ca proporţie, şi ca impact. Priviţi în România ce evoluţie înspăimântătoare a avut loc în ultimii 10-15 ani! Şi asta merge foarte bine cu creşterea analfabetismului funcţional, cu prăbuşirea din toate clasamentele educaţionale. Cu siguranţă, influenţa şi expunerea la teoriile conspiraţiei nu sunt constante.

Şi atunci vă întreb: oamenii aceştia au şi ei un comportament electoral. Câtă vreme spuneţi că ponderea lor devine alarmantă, ne putem aştepta la apariţia unor politicieni care să speculeze mai mult această tendinţă?

Eu am încredere că, treptat, generaţia mai tânără va avea un profil mai autonom, cu un simţ mai critic, deci mai greu de indus în eroare. Gândiţi-vă că, în momente de criză, în care ni se părea că România se prăbuşeşte faţă de spaţiul vestic în care ne-am chinuit atât să intrăm, întotdeauna au apărut generaţiile tinere care au schimbat orice predicţii politice. Cel puţin dacă mă gândesc la ultimele alegeri. Numai că, în acelaşi timp, apare mereu întrebarea: avem şi tineri analfabeţi funcţional; şi-atunci cât timp vor putea tinerii să aducă elementul de raţionalitate al unei societăţi, în condiţiile în care societatea îi transformă în analfabeţi funcţional? Repet, nu 4,2%, ci 42%! Să fiu ministrul Educaţiei, n-aş putea dormi! Asta ar trebui să fie prioritatea numărul unu a unei ţări! Aceştia sunt oamenii care peste trei-patru ani votează, care intră în câmpul muncii şi care trebuie să ducă societatea mai departe.

Fără educaţie, rămâne doar norocul

Ce i-aţi spune unui astfel de tânăr dac-ar veni în cabinetul dumneavoastră să ceară sfaturi de dezvoltare personală?

Păi, e important să afle în ce direcţie vrea să se dezvolte, ce vrea să facă. Dacă nu ştie, atunci l-aş ruga să-şi clarifice un set valoric. Trebuie să existe două-trei valori cardinale, care să-i coloreze viaţa. Unii nu le ştiu. Alţii nu le ştiu explicit, deşi în viaţa de zi cu zi se ghidează după ele. Noi trebuie să-i ajutăm să-şi conştientizeze valorile aşa cum ştiu cum îi cheamă. Aş încerca apoi să-l ajut să-şi identifice punctele tari pe care le are în structura psihologică. Unii pot să fie generoşi, alţii pot să fie creativi, inteligenţi, altruişti, sociabili. La fiecare putem identifica astfel de puncte tari. După ce am stabilit setul valoric şi punctele tari, aş încerca să văd care sunt obiectivele pe care le are în viaţă. Şi aş încerca să comunic că, în mod sigur, calea regală spre succesul social este educaţia. Fără educaţie, lucrurile bune ţi se întâmplă doar la nimereală, la noroc. Sunt mulţi care spun: „Uite, ăla e bogat şi de succes în viaţă, cu toate că n-are şcoală“. Dar în acele situaţii factorul de mediu şi contextul au avut un rol fundamental. Şi adesea s-a întâmplat din noroc. Nu poţi construi o generaţie sau o societate lăsându-te la mâna contextului şi a norocului. Calea regală este educaţia.

Deşi tinerii noştri au un profil mai autonom decât generaţia seniorilor, acesta e mai puţin autonom decât generaţiile tinere din Europa de Vest.

Generaţiile care vor schimba România

Sursa foto: Getty Images

După toată criza asta, odată
şi-odată, lumea tot se va întoarce la normal. Cu ce concluzie rămâneţi?

Concluzia ar fi că noi ne tot plângeam de faptul că autorităţile prea concentrează puterea, adică sunt gândite într-o structură colectivistă. Cred că structura aceasta colectivistă de concentrare a puterii ne-a permis să putem adopta nişte măsuri foarte drastice, spre deosebire de ţările vestice, care fie au ajuns la astfel de măsuri mai târziu, fie nici măcar nu
le-au implementat.

Adică noi ne supunem mai uşor.

Da, dar iată că aceste măsuri ne-au ajutat. Totuşi, dacă ne uităm la numărul de morţi, nu stăm cel mai bine în zona Balcanilor, deci n-ar trebui să ne urcăm pe un piedestal. Oamenii trebuie să înţeleagă că, dacă vrem ca statul să descentralizeze puterea spre indivizi, noi trebuie să învăţăm să fim mai disciplinaţi şi să avem un autocontrol mai mare asupra comportamentelor noastre. Adică, să devenim mai responsabili faţă de propria sănătate şi faţă de propriul comportament.

Ziceţi că suntem prea puţin responsabili pentru prea multă libertate…

Poţi să descentralizezi puterea în condiţiile în care indivizii încep să aibă o autodisciplină în a-şi manageria propriul stil de viaţă şi propria sănătate. În 2015, când am făcut analiza în „Psihologia poporului român“, încă am văzut un profil colectivist de concentrare a puterii. Atunci am făcut predicţia că, pe măsură ce tinerii din generaţia X (adică, cei născuţi între ’64 şi ’80), milenialii (născuţi între ’80 şi ’96) şi generaţia Z (născuţi între ’96 şi 2010) vor fi mai influenţi şi vor ajunge în poziţii de putere, treptat, şi profilul nostru autonom va fi mai evident. Eu cred că ne îndreptăm în direcţia respectivă. Pe de altă parte, deşi tinerii noştri au un profil mai autonom decât generaţia seniorilor, acesta e mai puţin autonom decât generaţiile tinere din Europa de Vest.

Mulţi studenţi au realizat că, de fapt, navigarea pe Internet poate să fie şi dificilă. Când e vorba de acumulat cunoştinţe, lucrurile pot să fie uneori mai stresante şi mai complicate. Cred că, în aceste condiţii, ne-am descurcat onorabil, dar avem multe de învăţat atât cu privire la predarea online, cât şi la învăţarea online.

Cum a funcţionat teleşcoala la Babeş-Bolyai

Cum au mers cursurile online la universitate?

Au mers acceptabil. Să nu uităm că suntem într-o perioadă de criză, aşa că încercăm să ne adaptăm cât de bine putem la situaţie, fără să avem pretenţia că atingem cele mai înalte standarde. Cine spune că atinge cele mai înalte standarde ori minte, ori n-a avut standarde înalte înainte. Noi, la UBB, am avut mai multă experienţă practică, pentru că noi am introdus în România învăţământul la distanţă şi, cu toate astea, pot spune doar că ne-am descurcat onorabil şi că au fost şi unele probleme. Şi din partea profesorilor, şi din partea studenţilor. De exemplu, unii profesori n-au făcut decât să transfere conţinutul predat în variantă clasică într-o modalitate online. Fără să adapteze stilul, fără să adapteze tempoul. Varianta online nu este varianta tradiţională pusă pe internet. Conţinutul trebuie făcut altfel. Astfel că e clar că, din această situaţie, am învăţat că lucrurile vor trebui schimbate şi în formarea profesorilor.

Cum?

Am început deja o serie de open courses prin care noi ne adresăm profesorilor atât din cadrul universităţii, cât şi celor din afara universităţii. Sunt cursuri deschise pe care noi le oferim pentru a transfera cunoştinţe şi competenţe, fără să trecem prin proceduri foarte birocratice. Oferim doar un certificat de participare. Şi atunci, cursurile acestea sunt acreditate mult mai uşor, la nivel de universitate, fără să fie nevoie să apelăm la tot felul de foruri din afara universităţii. Am încercat să fim mai flexibili în această perioadă de criză, de aceea am mers cu această variantă. Oricum, e clar că avem de învăţat. Dar, când spun că avem de învăţat, mă refer şi la cealaltă parte, adică la studenţi.

Care e problema lor?

Îi numim generaţia digitală, dar trebuie să recunoaştem că navigarea pe Internet este asociată mai degrabă cu un element de distracţie, de entertainment. Arareori stai pe Internet atunci când nu-ţi face plăcere. Când ai obosit, când ai ceva de făcut, opreşti, pur şi simplu, ceea ce făceai şi te ocupi de altceva. Ei bine, de data asta, nu poţi opri cursul şi apoi să reintri când vrei tu. Cursurile se derulează într-o manieră continuă. Astfel, mulţi studenţi au realizat că, de fapt, navigarea pe Internet poate să fie şi dificilă. Când e vorba de acumulat cunoştinţe, lucrurile pot să fie uneori mai stresante şi mai complicate. Cred că, în aceste condiţii, ne-am descurcat onorabil, dar avem multe de învăţat atât cu privire la predarea online, cât şi la învăţarea online. Şi, până la urmă, trebuie să învăţăm cum să ne organizăm viaţa într-o logică a unor acţiuni online, a telemuncii şi a teleînvăţării.

De exemplu, pandemia în sine nu a fost un stresor, ci a devenit un stresor în funcţie de cum ne raportăm la ea. Iar aceia care se raportează într-o manieră iraţională au tendinţa să dezvolte probleme emoţionale şi comportamentale: depresie, anxietate, agresivitate.

Învăţarea iraţională, mai uşoară decât cea raţională

Vă mai ocupaţi şi de Centrul de Neuroştiinţe Clinice? Ce se întâmplă acolo?

În acest moment, analizăm o mulţime de date pe care le-am cules în cadrul studiilor făcute înaintea pandemiei. Unele dintre cele mai interesante sunt cele care se leagă de substratul neurobiologic al cogniţiilor raţionale şi iraţionale.

Ce înseamnă asta?

De exemplu, pandemia în sine nu a fost un stresor, ci a devenit un stresor în funcţie de cum ne raportăm la ea. Iar aceia care se raportează într-o manieră iraţională au tendinţa să dezvolte probleme emoţionale şi comportamentale: depresie, anxietate, agresivitate. Cei care se raportează raţional au tendinţa să reacţioneze cu emoţii şi comportamente sănătoase. În acest studiu am încercat să vedem şi substratul neurobiologic pentru cogniţiile raţionale şi iraţionale. Şi am observant un lucru interesant: oamenii învaţă mult mai uşor cogniţiile iraţionale decât pe cele raţionale.

De ce sunt mai atractive?

Aici vrem să investigăm dacă nu cumva există o predispoziţie biologică, genetică, pe care o avem spre iraţionalitate. Această ipoteză nu este una nouă, ci a fost lansată de psihologul american Albert Ellis, dar nimeni n-a testat-o în mod detaliat, astfel încât să vedem ce structuri neurobiologice sunt implicate. Ipoteza este că, dacă specia noastră a apărut în urmă cu 200.000 de ani, cea mai mare parte a evoluţiei noastre s-a întâmplat într-un mediu primitiv, diferit de mediul modern de astăzi. În acel mediu, catastrofarea – adică, tendinţa de a vedea pericole şi acolo unde s-ar putea să nu fie şi de a gândi într-o manieră rigidă, absolutistă, cu lipsă de toleranţă la frustrare, care generează agresivitate – ei bine, această catastrofare s-ar putea să fie folositoare pentu adaptarea la mediul respectiv. Numai că tendinţa de a vedea pericole unde nu sunt, în mediul modern, se cheamă agresivitate, panică sau anxietate. Aşa că, iată, ne-am antrenat zeci de mii de ani pentru a dezvolta un anumit stil de gândire care însă în mediul modern devine patologie. Aceasta este ipoteza la care lucrăm acum şi vom vedea rezultatele.