Cei mai mulţi tineri şcoliţi în străinătate fug de România. Mediul guvernamental şi corupţia îi ţin departe de casă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei mai mulţi dintre studenţii români din străinătate nu intenţionează să se întoarcă în ţară după finalizarea studiilor. Mai exact, aproape 40% din aceştia vor să profeseze în ţara de adopţie, în timp ce doar 29% ar opta pentru întoarcerea acasă. Ceilalţi sunt indecişi, arată un studiu recent al Ligii Studenţilor Români din Străinătate (LSRS).

Chiar dacă revenirea în ţară rămâne pe o tendinţă pozitivă, ea este mai puţin atrăgătoare devât opţiunea de a rămâne în străinătate, arată sondajul „Studiile în străinătate şi întoarcerea acasă”.

Astfel, factorii care contribuie la reticenţa tinerilor şcoliţi la universităţile de afară sunt, în primul rând, mediul guvernamental şi politic neprielnice şi corupţia la nivel înalt.

Corupţia la nivel înalt, provocarea pentru România

În opinia studenţilor şi absolvenţilor, cele mai serioase provocări cu care ne confruntăm sunt: corupţia la nivel înalt (pentru 73%), clasa politică nereprezentativă (pentru 66%), mica corupţie (pentru 54%) şi nivelul scăzut de salarizare (pentru 54%).

Pe de altă parte, respondenţii consideră că la momentul întoarcerii în ţară sunt nevoiţi să îşi echivaleze diplomele, să intre în programe speciale de internship şi training şi să participe la proceduri de recrutare online ori la târguri de cariere.

Cercetarea mai arată că deşi au studii superioare la universităţi de top, aşteptările salariale ale tinerilor nu sunt foarte ridicate, ci ele se situează între 400 şi 1.000 de euro, doar 12% din respondenţi considerând că nivelul salarial ar trebui să depăşească 1.500 de euro.

Dezvoltarea profesională, importantă pentru tineri

Cu toate acestea, respondenţii spun că un loc de muncă i-ar atrage în primul rând din perspectiva avansării în carieră şi de activitatea specifică postului. De asemenea, posibilităţile de dezvoltare profesională cântăresc şi ele în alegerea unei meserii.

Aflat la cea de-a treia ediţie, după derularea lui în 2010 şi 2012, sondajul s-a desfăşurat în perioada 25 martie — 25 aprilie 2014 şi la acesta au participat 1074 de persoane, studenţi şi absolvenţi români care studiază sau care au studiat în străinătate pentru o perioadă de minim un semestru la o instituţie de învăţământ de peste hotare.

Pe aceeaşi temă:

Platformă EDUCATIVA pentru absolvenţii care au probleme în străinătate din cauza adeverinţei de Bac

Eleva din Braşov, acceptată la Medicină în Germania cu adeverinţa de Bac

Adeverinţa de Bac, refuzată de universităţile germane

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite