Cazul elevilor ținuți în frig în fața unei școli din Bacău naște controverse. Cum ar trebui impusă disciplina la liceu

0
Publicat:

Scandalul iscat la Colegiul Pedagogic din Bacău, acolo unde zeci de elevi care au întârziat la prima oră au fost lăsați să aștepte în frig, în fața porților închise, a dus la dezbateri aprinse. Există multe voci pro și contra acestei măsuri.

România, pe primul loc în Europa la absenteism școlar. Sursa foto: arhivă
România, pe primul loc în Europa la absenteism școlar. Sursa foto: arhivă

Ecourile scandalului în care a fost implicat Colegiul Pedagogic „Ştefan cel Mare” din Bacău nu s-au stins. Sunt voci, nu puține, care acuză decizia conducerii. Iulian Cristache, președintele Federației naționale a părinților, de exemplu, a declarat că, deși înțelege dorința conducerii de a impune anumite reguli, nu poate fi de acord cu modul în care s-a procedat în acest caz. „Înțeleg că e vorba despre un colegiu care are 1.600 de elevi și doamna directoare dorește să impună o stare de respect, responsabilitate etc. Înțeleg că părinții au fost anunțați că se vor închide porțile întârziaților. Totuși: ce se întâmplă cu elevii care întârzie 100% justificat? Ce se întâmplă cu profesorii care întârzie? Deasupra tuturor întrebărilor... Având în vedere că afară sunt -5 grade, cel puțin din punct de vedere uman nu ai cum să ții copiii afară. Putea fi copilul meu sau al dvs., cu toții am lua foc. Un copil căruia îi era foarte frig a simțit nevoia să plece acasă, Doamne ferește să fie accidentat în drumul spre casă. Răspunderea este 100% la nivelul conducerii. Cred că e și penală”, a precizat acesta.

Toată lumea știa noua regulă

Ce s-a întâmplat, mai exact? Marți dimineață, mai mulți elevi ai Colegiului Pedagogic din Bacău nu au fost lăsați să intre la prima oră. Copiii care întârziaseră, aproximativ 20 la număr, au fost nevoiți să aștepte în fața porților închise, până s-a sunat de ieșire. O oră au stat în frig, la -7 grade Celsius. Măsura a fost considerată drastică, iar părinții s-au revoltat.

După ce scandalul a luat amploare și a ajuns inclusiv la urechile prefectului, directoarea unității de învățământ a venit cu explicații. Într-un comunicat de presă, aceasta a anunțat că decizia a fost luată în cadrul consiliului profesoral și a fost comunicată atât părinților, cât și elevilor. Prin urmare, toată lumea cunoștea regula. Numai că unii au decis s-o ignore. Prin urmare, au suportat consecințele. „Scopul principal al măsurilor este asigurarea siguranței și protecției elevilor colegiului, pe durata programului de școală și reducerea absenteismului, în special la prima oră de curs. Întârzierea elevilor la ore, din motive neîntemeiate (cu precădere la prima oră), afectează calitatea actului educațional, prin întreruperea repetată a lecției”, se precizează în comunicat. „Au fost afișate anunțuri de informare privind închiderea porților în timpul orelor de curs, la toate intrările în clădirile școlii și la poartă, atât în exterior, cât și în interior. Subliniem faptul că în prima zi de aplicare a măsurilor, luni, 22 ianuarie 2024, NU au fost probleme sau incidente, dovadă că toți elevii și părinții au fost informați și au respectat regulamentul!”, a mai precizat conducerea liceului.

S-a luat o decizie, trebuie respectată

Vorbim, așadar, despre o măsură comunicată, despre care se știa dinainte. „Dacă la nivelul școlii, Consiliul de Administrație, care are reprezentanți părinți și elevi, a agreat această măsură și a comunicat-o, nu văd de ce nu o respectăm. Regulamentul intern al școlii este discutat și este pus în dezbatere cu consiliul elevilor, cu consiliul părinților. S-a luat acolo o decizie, s-a comunicat, ea trebuie respectată”, a declarat, pentru „Adevărul”, prof. Andreia Bodea, directoarea Colegiului „I.L. Caragiale“ din București. „Sigur, să ții copiii în frig este discutabil. Nu sunt de acord cu asta, că au înghețat de frig. Poate conducerea va încerca să găsească o zonă unde copiii să poată sta până se sună de ieșire. Într-adevăr, asta nu este chiar în regulă. Eu sper să nu se renunțe la această regulă, sper să se găsească o variantă ca acești copii să stea undeva. Poate vor găsi o soluție să nu mai stea în frig”, a precizat aceasta.

Directoarea Colegiului Național „I.L. Caragiale“ a explicat cum se aplică această regulă în liceul bucureștean. „Elevii pot intra la prima oră în limita a zece minute după ce a intrat profesorul la clasă. Știm că Bucureștiul are o problemă de trafic dimineața. Dacă întârzie mai mult, depinde de profesor și de la caz la caz. Dacă vorbim despre un elev care nu întârzie în mod normal, în general este primit”. Cum se procedează în cazul copiilor care întârzie la prima oră mai mult de 10 minute? „Când este vreme frumoasă, noi avem o curte foarte mare iar elevii așteaptă pe bănci, în curtea școlii. Când este frig, au dreptul să intre în clădirea școlii. Stau fie în sala de lectură, fie pe niște canapele până când se sună“.

Însă, a ținut să precizeze prof. Andreia Bodea, elevii tratează punctualitatea ca și cum nu ar exista. „Deranjează ora. Trebuie să fii profesor ca să știi cum este ca din cinci în cinci minute să te tot oprești. Ușa se deschide, se închide, ne dezbrăcăm, ne așezăm în bancă, facem zgomot. Ora nu mai este oră, în momentul în care doi, trei, cinci elevi tot deranjează”. Această generație, afirmă profesoara, nu este dispusă să respecte niciun fel de regulă, oricare ar fi ea. „Școala nu ar trebui să devină un loc unde vin când vreau și plec când vreau. Ideea este însă că nu vrem nicio regulă, vrem să facem de capul nostru, să venim când vrem, într-un total dispreț pe care îl vedem în viața de zi cu zi, nu numai la școală. Îl vedem în general față de orice regulă. Noi cerem școlii să ne educe copiii, să ni-i facă oameni, dar nu-i lăsăm la dispoziție niciun fel de regulă. Orice regulă și orice lucru care se decide le rediscutăm în termeni de discriminare, hărțuire… Este normal să vii la timp la ore. Este normal să nu-ți deranjezi colegii care au ajuns. Este normal să nu deranjezi un profesor care predă”.

Care este regulamentul în cazul școlilor particulare

În ceea ce privește învățământul în sistem privat, absenteismul există, dar nu putem vorbi despre un fenomen. Școlile costă, nimeni nu-și prea permite să lipsească. În plus, astfel de practici sunt atent monitorizate atât de către profesori, cât și de părinți. Am vorbit cu directoarea unei școli private cu sediul în Pipera, București, care ne-a explicat regulamentul. „La școala noastră există un amendament legat de prima oră. Se acordă 15 minute în care copilul poate să întârzie. I se pune, totuși, absență. Dacă elevul apare în 15 minute, aceasta se motivează. Dacă elevul întârzie mai mult de 15 minute, există un profesor de serviciu care stă cu acesta până la pauza următoare. La școala noastră există o recepție foarte mare, copilul intră în școală, porțile nu sunt închise”, arată directoarea.

La școlile particulare, situația este diferită față de învățământul de stat. Părinții se implică foarte mult în educarea copiilor: „La noi există o foarte bună comunicare cu părinții. De exemplu, în momentul când se întâmplă ca un elev să întârzie, aceștia ne anunță. Ei au numărul nostru de telefon, al cadrelor didactice, și ne transmit ce se întâmplă cu copilul. Dacă întârzie sau nu vine deloc”.

România, pe primul loc în Europa la abandon școlar

Rata absenteismului în rândul elevilor din România este în creștere și vorbim despre un fenomen mai mult decât îngrijorător, este de părere prof. Andreia Bodea, directoarea Colegiului Naţional „I.L. Caragiale“ din București. „Din păcate, părinții, mulți dintre ei, sunt părtași la acest chiul. Cred că jumătate dintre părinți sunt părtași la chiulul elevilor. În general. Copilul a chiulit, părintele îi dă un bilet de mână în limita a 40 de absenţe și cu asta a rezolvat problema”, a afirmat aceasta.

În ceea ce privește abandonul școlar, situația este și mai dramatică. Potrivit datelor Eurostat, în 2022, țara noastră s-a situat pe primul loc în Uniunea Europeană după ponderea tinerilor între 18 şi 24 de ani care au părăsit devreme sistemul de educaţie şi formare. Concret, ponderea a fost de 16%, pe când media Uniunii Europene a fost de 10%.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite