Bacalaureat 2019. Ministerul Educaţiei plănuieşte iar experimente pe elevi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Probele scrise de la Bac s-ar putea desfăşura în iulie, iar competenţele cu o lună înainte. Cel puţin aşa prevede o propunere a Ministerului Educaţiei pentru anul şcolar ce urmează. Experţii în Educaţie spun că un astfel de calendar i-ar dezavantaja pe elevi, existând posibilitatea chiar să le scadă performanţele. De altfel, în ţări precum Franţa sau Germania probele se defăşoară pe parcursul a două trimestre sau chiar ani.

Reamintim că anul acesta, în urma insistenţele asociaţiilor care reprezintă elevii, competenţele lingvistice şi digitale au fost susţinute pentru prima dată în luna februarie, iar probele scrise au fost susţinute în intervalul 25-28 iunie.

„Oricum, condiţiile meteorologice în vederea susţinerii examenului de Bacalaureat în iunie sunt greu de suportat pentru că este foarte cald. Dacă le muţi în luna iulie, nu faci decât să-i supui pe elevi la un tratament şi mai inuman. Este greu pentru un candidat să se concentreze timp de trei ore la un examen când este caniculă, iar în şcoală nu există aer condiţionat. Parcă nu ar fi îndeajuns stresul care vine odată cu aceste evaluări“, atrage atenţia expertul în politici educaţionale de la Societatea Academică din România, Alexandru Manda.

De aceeaşi părere sunt şi reprezentanţii elevilor din Constanţa. „Desfăşurarea examenului în astfel de condiţii este dificilă pentru elevi, rezultatele lor putând fi afectate major. Problema se intensifică în condiţiile în care în majoritatea unităţilor de învăţământ sălile de clasă nu sunt dotate cu aer condiţionat, cu precădere în mediul rural, unde şcolile nu dispun de fondurile necesare asigurării unor condiţii decente“, a transmis Asociaţia elevilor din Constanţa (AEC).

Apoi, este problematică şi mutarea competenţelor în iunie, mai punctează Alexandru Manda. „Nu faci decât să-i încarci şi mai mult pe candidaţii la examen. Tocmai de aceea, asociaţiile de elevi au militat pentru ca aceste probe să se desfăşoare în iarnă. De altfel, noi am primit un feedback foarte bun de la şcolari în urma aplicării acestei măsuri“, subliniază expertul în politici educaţionale.

*De altfel, în alte ţări din Occident, Bacalaureatul se desfăşoară pe parcursul a mai multe trimestre sau chair ani, tocmai pentru a nu pune prea multă presiune pe elevi. De pildă, şcolarii din Germania susţin probele scrise în februarie, iar cele orale în luna mai. În schimb, în Franţa, probele de la Bacalaureat se desfăşoară pe parcursul a doi ani.

Alexandru Manda mai punctează că această propunere de calendar pentru desfăşurarea examenului de Bacalaureat ar putea afecta şi programul admiterilor la facultate. „Propunerea asta va da peste cap inclusiv mediul universitar, unde admiterile se vor decala cu o săptămână - zece zile în mod inutil, doar pentru că aşa s-a trezit MEN“, completează Alexandru Manda pe pagina sa de Facebook.

Calendar BAC 2019 în discuţie la Ministerul Educaţiei

Sesiunea iunie-iulie 2019

27 - 31 mai 2019    Înscrierea candidaţilor la prima sesiune de examen
31 mai 2019           Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/ a XIII-a

3 - 4 iunie 2019      Evaluarea Competenţelor lingvistice de comunicare orală în Limba română - proba A
5 - 6 iunie 2019      Evaluarea Competenţelor lingvistice de comunicare orală în Limba maternă - proba B
7, 10* - 11 iunie 2019    Evaluarea Competenţelor digitale - proba D
12 - 13 iunie 2019  Evaluarea Competenţelor lingvistice într-o limba de circulaţie internaţională - proba C

1 iulie 2019        Limba şi literatura română - proba Ea) - probă scrisă
2 iulie 2019        Limba şi literatura maternă - proba Eb) - probă scrisă
3 iulie 2019        Proba obligatorie a profilului - proba Ec) - probă scrisă
4 iulie 2019        Proba la alegere a profilului şi specializării - proba Ed) - probă scrisă
8 iulie 2019        Afişarea rezultatelor (până la ora 12:00) şi depunerea contestaţiilor (orele 12:00 - 16:0)
9-12 iulie 2019  Rezolvarea contestaţiilor
13 iulie 2019      Afişarea rezultatelor finale

 

Educație



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite