Alegeri pentru funcţia de rector al Universităţii Bucureşti. Laurenţiu Vlad şi Marian Preda intră în turul al doilea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Laurenţiu Vlad, actual prorector al Universităţii Bucureşti, a câştigat miercuri primul tur al alegerilor pentru postul de rector al instituţiei.  El a obţinut 488 de voturi, fiind urmat de Marian Preda (preşedintele Senatului UB, cu 477 de voturi) şi Florin Achim (42 de voturi). 20 de voturi au fost anulate.

Alegerile pentru funcţia de rector se desfăşoară în două tururi - a doua rundă de scrutin va avea loc pe 11 decembrie, când personalul didactic al Universităţii şi reprezentanţii studenţilor din Senat şi din consiliile facultăţilor vor alege între Laurenţiu Vlad şi Marian Preda.

Cine sunt cei doi candidaţi

Conform descrierii de pe site-ul Universităţii Bucureşti, Laurenţiu Vlad este doctor în istorie, iar din 2016 este prorector al Universităţii din Bucureşti, după ce în perioada 2010-2016 a deţinut funcţia de decan al Facultăţii de Ştiinţe Politice din cadrul universităţii.

„Prorector al Universităţii din Bucureşti din anul 2016, decan al Facultăţii de Ştiinţe Politice în perioada 2010-2016, şef al Catedrei de Relaţii Internaţionale şi Studii Europene din cadrul aceleiaşi facultăţi (2000-2010), prof. univ. dr. Laurenţiu Vlad este specializat în Istoria Românilor, secolele XIX-XX (imagologia construcţiei identităţii naţionale, diplomaţie culturală) şi în Istoria mentalităţilor, a ideilor politice şi a ideologiilor (conservatorism, ideea europeană). În perioada iulie 2016 – ianuarie 2017 a fost secretar de stat în Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice.

Laurenţiu Vlad este doctor în istorie al Institutului de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române (1999). DEA (Histoire et Civilisations) la École des Hautes Études en Sciences Sociales (EHESS), Paris (1994). A avut mai multe stagii de studii / specializare / cercetare la Atena (Centrul de Studii Neoelene, Fundaţia Leventis / Bursier Copernicus şi Leventis – oct. 1993 – ian. 1994, ian. 2015), Bruxelles (Université Libre de Bruxelles / Bursier Tempus şi al Guvernului Comunităţii Wallonie-Bruxelles, oct. 2000, oct. – nov. 2005, febr. 2006), Paris (EHESS / Maison de Sciences de l’Hommme / Bursier al Guvernului Francez şi Fernand Braudel – 1992-1993, ian. – mart. 1995, oct. – dec. 1996, febr. – mai 1999, oct. – dec. 2007), Strasbourg (Université Robert Schuman / Bursier Tempus – apr. 1995). De asemenea, a participat la mai bine de 25 de conferinţe / colocvii / reuniuni ştiinţifice internaţionale sau cu participare internaţională organizate în Franţa, Grecia, România, Ungaria ori Turcia.

În anii 1991-2016 a fost cercetător ştiinţific la Institutul de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române, unde a deţinut şi funcţia de membru în Consiliul Ştiinţific (2010-2011), precum şi la Institutul Diplomatic Român (2006-2011). Din 2012 este membru al Colegiului editorial al Editurii Universităţii din Bucureşti şi coordonator al colecţiei „Mentalităţi, Antropologie istorică, Istorie Culturală” a Editurii Institutul European din Iaşi. De asemenea, este membru în comitetele editoriale / redacţionale ale revistelor Analele Universităţii din Bucureşti – Seria Ştiinţe Politice, Arhivele Olteniei, Caiete de Antropologie Istorică, Studia Universitatis Babeş-Bolyai. Historia, Xenopoliana.

A publicat, în domeniul de specializare, pe diverse teme de istorie românească şi europeană a secolelor XIX şi XX, peste 20 cărţi de unic autor (cu ediţii revăzute şi adăugite) sau în colaborare, volume editate / coordonate (cu reeditări) ori antologii (editor unic / co-editor) la edituri naţionale şi internaţionale de prestigiu; mai bine de 60 de articole / studii în volume colective sau în reviste de specialitate din ţară şi din străinătate (Bulgaria, Franţa, Germania, Statele Unite ale Americii)”, arată profilul său de pe site-ul Universităţii din Bucureşti.

Conform site-ului personal, Marian Preda este sociolog, fiind prodecan şi apoi decan al Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială între 2000 şi 2015. Este preşedinte al Senatului Universităţii din Bucureşti din 2015.

„Sunt sociolog şi profesor universitar. Funcţionez neîntrerupt în Universitatea din Bucureşti din 1990. Prezidez Senatul Universităţii din Bucureşti din decembrie 2015. Am condus Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii din Bucureşti între 2000 şi 2015 – mai întâi ca prodecan, apoi ca decan. Acolo predau, din 1994, cursuri de Management strategic, Comportament organizaţional, Politici sociale şi Sociologia timpului.

Sunt licenţiat în inginerie mecanică. Fac parte din prima serie de studenţi sociologi a României eliberate de Revoluţia din 1989. Am absolvit un master în politici sociale (Universitatea din Bucureşti, 2005) şi un al doilea în business administration (Tiffin University, SUA, 2006). Am beneficiat de mai multe stagii de formare în străinătate (de exemplu, la University of Cambridge şi la George Washington University, cu o bursă Fulbright). Sunt doctor în sociologie din 2001 şi profesor universitar conducător de doctorate din 2006.

În ultimii 25 de ani, în paralel cu profesia academică, am fost manager, consultant sau expert în numeroase proiecte cu finanţare naţională sau internaţională. Am colaborat cu organizaţii precum ONU – în mod special UNICEF şi UNDP –, Banca Mondială, Bernard Brunhes International (BBI), Comisa Europeană (programe PHARE şi POS-DRU).

Am fost, de asemenea, preşedintele Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Riscurilor Sociale si Demografice (2009-2010), membru al Comisiei Naţionale pentru Populaţie (2007-2009, 2010-2012), preşedinte al Societăţii Sociologilor din România, între 2010 şi 2012, şi preşedintele Consiliului Statistic Naţional (2016-2018, 2018-2010) al Institutului Naţional de Statistică.

Sunt autor sau coautor a 26 de cărţi (dintre care două ca unic autor şi cinci ca prim-autor sau coordonator). Am publicat numeroase articole dintre care 10 sunt indexate de Web of Science – Clarivate (două în „zona roşie” şi unul în „zona galbenă”) şi am fost citat de peste 570 de ori, înregistrând un h-index de 11”, arată descrierea pe care acesta şi-o face pe site-ul personal.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite