Video Un miliardar chinez este tatăl a sute de copii, născuți de mame-surogat, în SUA. Bărbatul speră că aceștia se vor căsători cu copiii lui Elon Musk
0Un miliardar chinez, despre care se presupune că este tatăl a peste 100 de copii născuți în SUA de mame surogat, prin intermediul unor agenții, speră că, într-o zi, urmașii săi se vor căsători cu copiii lui Elon Musk și vor crea o dinastie familială extinsă, potrivit New York Post.
Xu Bo, în vârstă de 48 de ani, fondatorul companiei de jocuri online Duoyi, se autointitulează „primul tată al Chinei”. Bărbatul și-a exprimat hotărârea să aibă cel puțin „50 de fii de înaltă calitate”, potrivit unor postări de pe rețelele de socializare verificate ca fiind ale sale de către Wall Street Journal, care a scris detaliat despre acest caz.
Ulterior, compania sa a postat pe rețelele de socializare că Xu are deja peste 100 de copii prin mamă surogat în SUA, a precizat publicația.
Povestea a explodat pe rețelele de socializare chineze după ce fosta iubită a lui Xu a dezvăluit că acesta este tatăl a peste 300 de copii.
„Acest număr ar putea fi chiar subestimat, dar cu siguranță nu este exagerat”, a spus Tang Jing, fosta iubită a lui Xu, într-o postare din 15 noiembrie, potrivit India Times .
Cei doi sunt acum implicați într-o luptă pentru custodia celor două fiice pe care le au în comun, Xu susținând că fosta sa soție îi datorează milioane de dolari, ca urmare a unor cheltuieli pe care le-a plătit de-a lungul anilor - fără a răspunde afirmațiilor potrivit cărora el ar fi fost tatăl a sute de copii.
Într-un videoclip postat în 2022 de un cont asociat lui Xu, apar zeci de băieți care sar de pe scaune și se grăbesc spre cameraman, strigând „Tati!” în chineză.
„Imaginează-ți o grămadă de bebeluși care se grăbesc spre tine - cum te simți?”, se arată în legenda videoclipului, conform publicației citate.
Un reprezentant al lui Duoyi a declarat pentru Journal că „o mare parte din ceea ce ați descris este neadevărat”.
Misiunea lui Xu de a construi o dinastie familială ar fi fost inspirată de Musk, despre care se zvonește că oferă spermă prietenilor și familiei în încercarea de a-și construi linia genealogică, afirmații negate de titanul Tesla.
Xu a postat pe Weibo fantezii conform cărora urmașii săi se vor căsători într-o zi cu copiii lui Musk, potrivit Journal.

În urmă cu doi ani, un judecător din California a soluționat petiții formulate de Xu pentru obținerea drepturilor părintești pentru patru copii nenăscuți, precum și pentru cel puțin alți opt copii concepuți contra-cost, prin intermediul mamelor surogat. Judecătorul a convocat imediat o audiere video confidențială.
Miliardarul i-a spus judecătorului că speră să aibă 20 sau mai mulți copii născuți în SUA - băieți, tocmai pentru că sunt superiori - pentru a-i prelua într-o zi afacerea.
Se pare că mulți dintre copiii săi au locuit într-o casă din Irvine, California, și au fost crescuți de bone.
Xu i-a spus judecătorului că nu i-a întâlnit încă pentru că fusese aglomerat la serviciu, dar a spus că plănuiește să-i aducă în curând în China.
Judecătorul a respins petiția sa privind drepturile părintești.























































