Un băiețel declarat mort a fost găsit cu puls în morgă, după câteva ore. Ancheta îi vizează pe medici și pe părinți

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un băiețel de 18 luni din Arizona a fost scos inconștient dintr-o piscină și declarat mort la spital, însă câteva ore mai târziu a fost găsit cu puls în morgă. Autoritățile au deschis anchete care îi vizează atât pe medici, cât şi pe părinti.

Băieţelul  descoperit cu puls după câteva ore de la declararea decesului. FOTO: California Post
Băieţelul descoperit cu puls după câteva ore de la declararea decesului. FOTO: California Post

Incidentul a avut loc în luna februarie, în duminica Super Bowl-ului, când familia lui Vincent Lorenzo Fiordilino, un băieţel în vârstă de doi ani şi jumătate a sunat de urgență la 911 după ce copilul a fost găsit în apă, în stare de inconștiență.

În timp ce rudele încercau să-l resusciteze, operatorii de urgență îi ghidau pas cu pas pentru efectuarea manevrelor de salvare, în timp ce în locuință se instala panica.

Înregistrările celor două apeluri la 911, făcute de familie la 911 la interval de câteva minute și obținute recent de publicația The California Post, surprind haosul din locuință și încercările disperate ale familiei de a obține ajutor şi fac parte din ancheta deschisă de autorități în acest caz.

 „Tocmai mi-am găsit nepotul în piscină”, spune un membru al familiei, în timp ce operatorul întreabă imediat dacă băiatul respiră. „Nu știm”, vine răspunsul.

În al doilea apel, efectuat de la aceeași adresă, vocile mai multor persoane se suprapun, iar o femeie strigă după ajutor și cere trimiterea unei ambulanțe, explicând că băiețelul a căzut în piscină, dar fără să știe să răspundă la întrebarea cât timp a stat sub apă. La un moment dat, ea afirmă că micuțul „începe să răspundă”, în timp ce operatorul continuă să ceară detalii despre vârsta şi greutatea copilului, pentru a-i spune ce să facă în funcţie de aceste date.

Medicul legist a descoperit cu băiețelul avea puls, după câteva ore de la declararea decesului

La scurt de la ultimul apel, la locul incidentului au ajuns mai multe echipaje de ambulanță şi poliţie. Băiețelul, în vârstă de 18 luni, a fost preluat şi transportat de urgență la Mercy Gilbert Medical Center, unde, după minute bune în care i-au fost aplicate manevre de resucitare, un medic a declarat decesul.

Înainte de confirmarea oficială a decesului, unul dintre agenții prezenți a observat semne de viață, iar o asistentă ar fi menționat că băiatul avea puls. Într-un raport intern citat de poliție, un agent notează că medicul ar fi respins observațiile echipei de intervenție și ar fi insistat că ştie mai bine ce are de făcut.

„Mi-a spus pe un ton arogant că el este doctorul, că are diplomă în medicină și că trebuie să-l las să-și facă treaba”, se arată în documentul citat de New York Post.

Un bărbat care a fost înmormântat în urmă cu patru luni şi-a făcut apariţia într-un cimitir

Trupul băiețelului a fost dus, conform procedurilor, la morga spitalului, unde, câteva ore mai târziu, un medic legist chemat să-l preia a constatat un puls slab şi a dat alarma. Copilul a fost transportat de urgență cu elicopterul la Phoenix Children’s Hospital, unde a fost preluat pentru tratament.

Miracolul recuperării

Familia a relatat că, în primele ore după ce copilul a fost transferat la Phoenix, medicii le-au transmis că situația este critică, pentru că organele lui au început să cedeze, și că prognosticul este extrem de rezervat, mai ales că suspectau inclusiv leziuni cerebrale.

Câteva zile mai târziu însă, un RMN a indicat că nu există leziuni permanente, ci doar o contuzie cerebrală ușoară, pe care medicii speră că organismul o va recupera în timp.

„În ciuda acestui miracol, Vincent are în față o recuperare lungă și dificilă. Va avea nevoie de terapie intensivă, monitorizare continuă și sprijin pentru refacerea organelor afectate”, a transmis familia, care a precizat ulterior că băiatul respiră cu ajutorul unui ventilator și este supravegheat atent de medici, fiind descris de personalul medical drept un „copil-minune”.

Între timp, familia a lansat o campanie de strângere de fonduri de 16.000 de dolari pentru acoperirea costurilor medicale, din care aproximativ 14.000 fuseseră deja donați până la momentul actualizării.

„Familia Fiordilino este copleșită de recunoștință, dar și de cheltuieli medicale pe care nu le poate suporta singură.

Îngrijirile de urgență, transportul aerian, tratamentul la terapie intensivă, investigațiile RMN, susținerea funcțiilor organelor și terapia pe termen lung presupun costuri uriașe”, au transmis acestea.

Dublă anchetă a autorităților

Cazul a intrat în atenția autorităților, care analizează acum posibilele responsabilități penale. Concomitent cu cercetările care vizează modul în care s-a desfășurat intervenția medicală din spital, când copilul a fost declarat în mod greșit decedat, poliția a recomandat formularea unor acuzații de abuz asupra copilului împotriva părinților, după ce testele toxicologice au indicat prezența THC.

Polițiștii care au intervenit la locuință au consemnat în raport că au simțit un „miros puternic” de marijuana provenind din garaj, iar un procuror a apreciat, într-un document depus la dosar, că, de fapt, consumul de droguri a creat condițiile pentru „o situație periculoasă și problematică”, motiv pentru care a propus cercetarea părinților.

Departamentul de Poliție din Gilbert a transmis pentru The California Post că a înaintat recomandarea către parchetul din comitatul Maricopa, unde dosarul se află în prezent în analiză, fără o decizie finală privind eventualele acuzații.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite