Poate fi Hillary Clinton primul preşedinte bisexual al SUA?

Hillary Clinton, ţintă unor zvonuri cu tentă homofobă. FOTO AFP

În SUA, zvonurile cu privire la potenţialii candidaţi la următoarele alegeri prezidenţiale se înmulţesc pe zi ce trece, iar una dintre cei vizaţi este Hillary Clinton, fostul Secretar de Stat. Într-un interviu recent, aceasta a spus că ar dori să intre în cursa prezidenţială din 2016. Însă declaraţiile sunt umbrite de spusele unei presupuse amante a soţului ei, potrivit căreia Bill Clinton i-a dezvăluit că soţia lui este bisexuală.

La începutul acestei săptămâni, revista americană „The New York Magazine” a realizat un interviu cu Hillary Clinton, fiind o apariţie serioasă a acesteia în mass-media de la încheierea mandatului ei în funcţia de Secretar de Stat, în februarie 2013. Aceasta a spus că există mari şanse să concureze pentru preşedinţia SUA în 2016, susţinută de Partidul Democrat, confirmând numeroasele speculaţii legate de acest subiect.

Însă cu doar câteva zile înainte de acest interviu, cotidianul britanic „The Daily Mail” a publicat un interviu cu Gennifer Flowers, presupusă amantă a lui Bill Clinton, cel de-al 42-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii. Potrivit lui Flowers, Bill Clinton i-a dezvăluit că soţia lui este bisexuală.

Deşi astfel de zvonuri nu ar trebui să pună sub semnul întrebării capacităţile decizionale ale politicii promovate de fostul Secretar de Stat, aceste presupuneri legate de bisexualitatea lui Hillary Clinton fac deliciul presei de scandal, potrivit cotidianului israelian „Haaretz”.

Cel mai recent zvon lansat de mass-media din SUA a fost transmis în luna mai şi anunţa că fostul Secretar de Stat era pe punctul de a publica o carte în care „recunoaştea” că este bisexuală, însă nici până acum aceste informaţii nu s-au confirmat. Însă declaraţiile neverificate făcute de Gennifer Flowers au declanşat o serie de reacţii printre colegii doamnei Clinton. 

Stereotipurile, reflexia temerilor societăţii

Bryan Fischer, un oficial important al Asociaţiei Familiei Americane, a declarat într-un mod peiorativ, că Hillary Clinton ar putea deveni nu numai prima femeie preşedinte a Statelor Unite, dar şi o preşedintă lesbiană. Aceste declaraţii sunt deosebit de acuzatoare, venind din partea unui oficial care l-a criticat şi pe actualul preşedinte Barack Obama pentru susţinerea sa faţă de căsătoria între persoanele de acelaşi sex. Tot Fischer a declarat în trecut că „homosexualii nu au dreptul constituţional de a dedica sodomiei” şi că „toţi oamenii sunt creaţi egali, dar nimeni, nimeni, nimeni nu se naşte gay”.

Potrivit atitudinii intransigente adoptate de mulţi politicieni americani, declaraţi heterosexuali, aceştia consideră bisexualitatea drept „cea mai neclară şi ameninţătoare dintre toate celelate orientări sexuale“, fiind criticaţi de unele grupuri activiste pentru drepturile omului de lipsă de informare şi de deschidere culturală. Potrivit cotidianului israelian, Statele Unite sunt văzute din exterior drept tărâmul tuturor posibilităţilor, dar rămân, în fapt, o confederaţie de ţări conservatoare, unde homosexualitatea este adesea blamată, iar bisexualitatea negată aproape în totalitate.

Shiri Eisner, activistă pentru drepturile minorităţilor sexuale, declarată bisexuală, explică stereotipurile care planează asupra bisexualităţii. Potrivit acesteia, societatea are tendinţa de a nega existenţa a tot ceea ce percepe ca o ameninţare, iar bisexualitatea este blamată pentru că subminează stabilitatea şi încurajează scepticismul – nu numai în cazul orientărilor sexuale diferite de heterosexualitate, ci şi în cazul raporturilor între genuri, constructelor sociale precum patriarhia, rasismul etc.

Evoluţia societăţii, îndoielnică

De asemenea, nu este exclusă nici frica de estompare a liniilor clare de diferenţiere, şterse de bisexualitate. Homofobia este recunoscută drept fobia faţă de persoanele homosexuale, însă teama faţă de persoanele bisexuale – „bifobia“ – nu este adusă în discuţie.

Încă din anii 1950, cercetătorul american Alfred Kinsey a realizat un studiu care demonstrează că sexualitatea umană a avut un parcurs îndelung, continuu, la un capăt fiind homosexualii şi la celălalt heterosexualii, iar între cele două mulţi alţi bărbaţi şi femei care se raportau diferit la cele două puncte de referinţă, fără să afecteze evoluţia firească.

Însă în anii 1960, societatea pare să fi făcut un pas înainte şi doi înapoi. Binaritatea – opoziţia abruptă între bărbaţi şi femei, alb şi negru, heterosexuali şi homosexuali – stă la baza instituţiilor sociale precum patriarhia, naţionalismul şi capitalismul.