Fostul emisar special pentru Ucraina al administrației Trump dezvăluie motivele pentru care a plecat de la Casa Albă
0Fostul trimis special al administrației Trump pentru Ucraina, Keith Kellogg, a explicat într-un interviu acordat presei ucrainene, că a decis să se retragă din acest rol pentru a putea vorbi mai liber și mai deschis despre războiul dus de Rusia în Ucraina și spune că munca sa este departe de a se fi încheiat.

Considerat una dintre vocile cele mai puternice pro-Ucraina din cercul apropiat al președintelui american la Casa Albă, generalul american în retragere cu trei stele și-a încheiat mandatul pe 31 decembrie, iar în prezent este analist la think tank-ul conservator America First Policy Institute.
Kellogg, care s-a remarcat printr-un limbaj ferm referitor la Rusia într-o perioadă marcată de incertitudine și dezbateri aprinse la Casa Albă, spune că acest nou rol îi va permite să se implice în continuare activ în dezbaterea privind Ucraina.
„Am vrut să petrec mai mult timp în afara guvernului, unde pot vorbi mult mai liber și mai deschis despre Ucraina decât atunci când eram în interior”, a declarat el într-un interviu pentru Kyiv Independent.
Totodată, generalul, care susține viziunea „păcii prin forță a lui Trump, a respins speculațiile potrivit cărora plecarea sa ar avea legătură cu divergențe în cadrul administrației americane pe tema Ucrainei.
.„Nimic din toate acestea nu este adevărat. A fost pur și simplu momentul să merg mai departe. Nu există niciun sâmbure de adevăr în discuțiile despre fricțiuni sau dezacorduri”.
În timpul mandatului său de un an în calitate de emisar special, Kellogg a negociat mai multe dosare sensibile, inclusiv acordul între SUA și Ucraina privind resursele minerale.
Desemnat inițial emisar special pentru Rusia și Ucraina, acesta s-a concentrat ulterior doar pe dosarul ucrainean. Kremlinul a ridicat deschis obiecții privind participarea în negocierile de pace, poziția sa fiind percepută ca fiind mai favorabilă Kievului.
Întrebat despre această atitudine a Rusiei, Kellogg a răspuns: „Nu cred că rușii își doreau neapărat să fiu în această parte a echipei. Pentru mine a fost în regulă. Aveam suficient de lucru cu partea ucraineană și cu transmiterea concluziilor către Casa Albă”.
În privința planurilor sale viitoare, acesta a spus că intenționează să meargă în vizită în Ucraina în viitorul apropiat.
„Da, ne vom întoarce în Ucraina. Vom merge la Kiev și ne vom întâlni cu oamenii de acolo. Se va întâmpla în curând”, a spus el.
Rusia nu și-a atins obiectivele strategice în Ucraina
În ceea ce privește mersul războiului, generalul american în retragere apreciază că evaluarea președintelui rus că Rusia „câștigă” nu corespunde realității de pe teren.
„Definiția lui Putin asupra victoriei nu este definiția mea. Eu cred că a eșuat. Cred că Rusia a pierdut”, a spus el, subliniind că Moscova a ajuns în punctul în care caută „cea mai bună ieșire posibilă” din conflict,.
În ceea ce privește războiul, acesta recunoaște că Kievul este într-o situație dificilă din cauza atacurilor asupra infrastructurii energetice, dar situația s-ar putea schimba în favoarea Ucrainei în lunile următoare.
.„Odată ce iarna se va încheia și zilele vor deveni mai lungi, cred că acest lucru va avantaja Ucraina mai mult decât Rusia, pe termen lung”, a spus el.























































