Fetiță bolnavă de diabet, salvată de câine: „Nasul știe întotdeauna! Chiar și atunci când doarme. Este o binecuvântare pentru familia noastră!” VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un câine din America a devenit erou după ce i-a alertat pe părinții unei fete din Virginia de urgența medicală a fiicei lor.

Fetiță bolnavă de diabet, salvată de câinele de serviciu - Foto Arhiva
Fetiță bolnavă de diabet, salvată de câinele de serviciu - Foto Arhiva

Raelynn, fiica de nouă ani a unei familii din Statele Unite ale Americii, suferă de diabet de tip 1, iar câinele de asistență, Spy, a alertat-o pe mama fetei, Shannon Boggs, într-o seară, luna trecută. Când a ajuns în dormitor și a verificat glicemia fetei, care dormea, părinții au descoperit un nivel periculos de ridicat, de 338 mg/dl, potrivit Good Morning America. 

Un interval de glicemie țintă la culcare pentru o persoană cu diabet este între 90 și 150 mg/dL, conform Joslin Diabetes Center din cadrul Beth Israel Lahey Health din Boston.  

„Nasul știe ÎNTOTDEAUNA! Chiar și atunci când doarme. Acest câine este o binecuvântare pentru familia noastră! Chiar nu putem fi mai recunoscători", a  transmis mama pe Instagram. 

Câinii de alertă pentru diabetici sunt antrenați să recunoască mirosul special pe care o persoană care se confruntă cu hipoglicemie îl produce din cauza schimbărilor chimice din corpul său. Totodată, sunt dresați să alerteze persoana cu diabet și pot fi antrenați să recupereze suc sau tablete de glucoză, să apeleze numărul de urgență sau să ceară ajutorul unei alte persoane din casă, potrivit CanDoCanines.org, o organizație care se ocupă de asocierea câinilor special antrenați cu persoanele cu dizabilități. 

 Pericolele diabetului de tip 1 

Diabetul de tip 1 împiedică organismul unei persoane să producă insulină, hormonul care ajută zahărul din sânge să pătrundă în celule pentru a fi apoi utilizat ca sursă de energie.

Acumularea de zahăr din sânge în organism cauzată de lipsa de insulină poate duce la complicații grave, pe termen lung, inclusiv orbire, risc crescut de afectare a nervilor, boli renale, boli cardiovasculare și accidente vasculare cerebrale.  

Persoanele care suferă de această afecțiune trebuie să-și adiministreze insulină, dar și să-și măsoare nivelul de glucoză din sânge de mai multe ori pe zi, fie prin înțepături în deget, fie purtând un monitor continuu de glucoză, un senzor care se lipește pe piele și care, printr-un fir care se află sub piele, măsoară continuu nivelul de zahăr din sânge.  

 Mama lui Raelynn a spus că fetița poartă un monitor continuu de glucoză, dar în noaptea în care Spy i-a detectat nivelul ridicat de zahăr din sânge, ea tocmai își pusese un nou monitor care era încă în curs de calibrare, astfel, nivelul de zahăr din sânge nu era verificat în acel moment.  

 Totodată, Raelynn, care a fost diagnosticată cu diabet de tip 1 în 2022, era bolnavă în acel moment de gripă.  

O boală precum gripa este unul dintre factorii, alături de alții, cum ar fi mâncarea, stresul sau insuficiența de insulină, care pot provoca un nivel ridicat al glicemiei, confom Joslin Diabetes Center. 

Nivelul ridicat al glicemiei, cunoscut și sub numele de hiperglicemie, este considerat "ridicat" atunci când este de 160 mg/dl sau mai mare,conform sursei citate. 

Un studiu, efectuat în Marea Britanie, arată că aceste animale pot ajuta pacienții cu diabet de tip 1 să își țină mai bine boala sub control. Cercetătorii au analizat peste 4000 de situații în care a fost vorba de episoade hipoglicemice și episoade hiperglicemice, și au descoperit că unii căini și-au avertizat în mod corect stăpânii cu diabet, când aceștia s-au confruntat cu hipoglicemia în 83% din aceste cazuri, situație confirmată de diabetolog, potrivit publicației Medical News Today. 

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite