Ucrainenii au lansat un atac cu drone asupra unui centru rusesc de comunicații radio

0
Publicat:

Se poate ca atacurile cu drone asupra unui centru rusesc de comunicații radio să fi depășit una dintre liniile roșii ale Moscovei în ceea ce privește posibila utilizare a armelor nucleare, relatează Newsweek.

Dronă ucraineană
Autoritățile ruse au declarat că două vehicule fără pilot au fost doborâte. FOTO Profimedia (Arhivă)

Dronele ucrainene ar fi vizat miercuri dimineața dar și pe data de 11 aprilie centrul de comunicații radio 590 al unității militare 84680 din orașul Kovilkino. Kovilkino se află în Republica Mordovia, la circa 579 de km de granița cu Ucraina. 

În acest sit se află un radar 29B6 „Container", care face parte din sistemul de recunoaștere și de avertizare timpurie al Rusiei în cazul unor atacuri cu rachete balistice. 

Potrivit unor surse, sunt în curs de determinare efectele atacului de miercuri. Relatările presei ucrainene au sugerat că sediul postului de comandă al sitului a fost avariat în timpul atacului din 11 aprilie, în timp ce autoritățile ruse au declarat că două vehicule aeriene fără pilot (UAV) au fost doborâte. Ukrainska Pravda a citat o sursă anonimă din cadrul Serviciului de Informații al Apărării din Ucraina, care a declarat că urmează să fie evaluat efectul atacului. 

Sursa citată a contactat Ministerul rus al Apărării și Kremlinul prin e-mail pentru comentarii. 

În cazul în care sistemul radar Container a fost afectat, atacurile ar fi putut îndeplini una dintre condițiile care determină posibilitatea ca Federația Rusă să folosească arme nucleare, conform decretului prezidențial din 2020. 

„Avem și noi arme care pot lovi ținte pe teritoriul lor”

Printre acestea se numără „primirea de informații fiabile despre lansarea de rachete balistice care atacă teritoriile Federației Ruse și (sau) aliații săi" și „utilizarea de către inamic a armelor nucleare sau a altor tipuri de arme de distrugere în masă pe teritoriile Federației Ruse și (sau) aliații săi". 

Printre criteriile enumerate figurează și „agresiunea împotriva Federației Ruse cu ajutorul armelor convenționale, atunci când este amenințată însăși existența statului"

Amenințarea unei escaladări nucleare - fie prin intermediul armelor nucleare, fie printr-un dezastru produs la una dintre numeroasele centrale nucleare din zona de luptă - a planat asupra invaziei la scară largă a Rusiei în Ucraina încă de la începutul acesteia, în luna februarie a anului 2022. 

Putin și înalții săi oficiali au lansat în repetate rânduri avertismente cu privire la o confruntare nucleară provocată de implicarea Occidentului în conflict, la fel ca și liderii aliați, inclusiv președintele Joe Biden. Cele mai notabile preocupări se referă la focoasele nucleare tactice rusești destinate utilizării localizate pe câmpul de luptă. 

În luna martie, președintele rus Vladimir Putin a declarat că adversarii occidentali „trebuie să realizeze că avem și noi arme care pot lovi ținte pe teritoriul lor". 

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite