Rusia a solicitat SUA să înceteze urmărirea unui petrolier ce se îndrepta spre Venezuela. Moscova a înregistrat nava sub alt nume
0Guvernul rus a cerut oficial SUA pe căi diplomatice să înceteze urmărirea în Oceanul Atlantic al unui petrolier care avea destinația Venezuela, dar și-a schimbat între timp cursul, a relatat New York Times., citând surse informate.

Potrivit acestora, care au vorbit sub rezerva anonimatului, solicitarea rusă a fost transmisă Departamentului de Stat al SUA miercuri seara. O altă solicitare a fost făcută Consiliului pentru Securitate Internă al Casei Albe.
Incidentul are loc într-un moment în care președintele american Donald Trump încearcă să medieze un acord de pace între Rusia și Ucraina. Cererea Rusiei ca SUA să înceteze urmărirea navei ar putea complica și mai mult negocierile sau chiar amplifica tensiunile dintre cele două țări în legătură cu Venezuela, notează publicația americană
SUA au urmărit petrolierul „Bella 1”, timp de aproape două săptămâni. Nava și-a început călătoria în Iran și îndrepta spre Venezuela pentru a încărca petrol când forțele americane au încercat să o oprească și să o abordeze în Marea Caraibelor.
Oficialii americani au declarat că nava nu arbora un pavilion național valid, ceea ce înseamnă că poate fi confiscată în baza dreptului internațional.
Echipajul navei Bella 1 a refuzat să se conformeze și a făcut o întoarcere în Oceanul Atlantic. De atunci, nava încercat să revendice protecție din partea Rusiei pictând un steag rusesc pe cocă și informând Garda de Coastă a SUA prin radio că navighează sub pavilion rusesc.
Petrolierul a fost înregistrat sub pavilion rusesc
Recent, Bella 1 a apărut în registrul oficial al navelor din Rusia sub un nou nume, „Marinera”, înregistrată în portul Soci.
Casa Albă a refuzat să comenteze oficial.
Totuși un oficial american, vorbind sub condiția anonimatului, a declarat că administrația Trump continuă să considere petrolierul drept „apatrid ”, deoarece naviga sub pavilion fals atunci când Garda de Coastă a SUA a încercat să aborderze echipajul.
David Tannenbaum, fost responsabil cu respectarea sancțiunilor la Departamentul Trezoreriei, a explicat că nu este „limpede” dacă „înregistrarea sub pavilion rusesc peste noapte” navei se va dovedi o acțiune validă din punctul de vedere al legislației.
Trump a instituit o quasi-blocadă asupra unor petroliere care transportă petrol din Venezuela, într-o încercare de a exercita presiuni asupra guvernului lui Nicolás Maduro. Exportul de petrol, în principal către China, a menținut economia Venezuelei pe linia de plutire. Până în prezent, Statele Unite au confiscat două petroliere în Caraibe.
Maduro a ordonat marinei venezuelene să escorteze unele petroliere care părăsesc țara și a luat în considerare trimiterea de trupe la bord, ceea ce ar putea spori probabilitatea unei confruntări armate cu forțele americane pe mare.
Săptămâna trecută, într-o convorbire între miniștrii de externe ai Venezuelei și Rusiei, Rusia „și-a reafirmat sprijinul și solidaritatea deplină cu liderii și poporul Venezuelei”, potrivit unui rezumat al convorbirii emis de Ministerul de Externe al Rusiei.























































