Refugiații din Kursk, în pragul disperării, după trei luni de ocupație ucraineană. Localnic: „Se apropie o mare bătălie”
0Grupul jurnalistic independent Berg a vorbit cu civili strămutați de incursiunea ucraineană din Kursk, la trei luni după lansarea acesteia. Potrivit datelor oficiale rusești, 112.000 de persoane au fugit, în timp ce numărul persoanelor rămase sub ocupație nu este cunoscut. Majoritatea celor care au părăsit așezările cucerite de ucraineni s-au refugiat în Kursk, așteptând să se întoarcă acasă în câteva zile. Rudele celor rămași spun însă că sunt disperate pentru că nu pot lua legătura cu ei și cer deschiderea unui coridor de evacuare. Demersurile lor nu au dat însă rezultate până acum, potrivit Meduza.
Iulia și soțul ei, Valeri și cei 10 copii ai lor, laolaltă cu alte rude, au fost martori la incursiunea ucraineană în orașul Sudja. Bombardamentele au început la 03:00 dimineața și forțele ucrainene au intrat în oraș după câteva ore, spun ei. Autoritățile nu au reușit să facă evacuări în timp util, astfel că localnicii s-au grăbit să părăsească orașul pe cont propriu.
„Am plecat singuri pentru că am început să simțim că ceva nu este în regulă. Am presupus cu toții că va dura doar o zi- două”, a spus Alla, un alt rezident, care a plecat cu soțul, copilul și o mamă în vârstă în aceeași zi.
Ea spune că autoritățile nu au reacționat în acele prime zile și nici guvernatorul, care s-a apărat motivând că armata nu a dat directive de evacuare.
Totuși, locuitorii au primit unele apeluri și mesaje, chiar în ajunul incursiunii, și anume de la un ucrainean misterios care s-a prezentat fie Alecsei, fie sau Andrei, însă nimeni nu a vrut să asculte.
„Despre ce vorbești? Avem o armată puternică. Granița este sigură. Nu ni se va întâmpla nimic. Lumea își bătea joc. Și acum vedeți ce s-a întâmplat”, a spus Valeri.
Potrivit soției sale, Iulia, avertismente similare au apărut în secțiunea de comentarii a canalului local de Telegram „Sudzha Rodnaya”, care are 82.500 de abonați. „Desigur, nimeni nu l-a crezut.”
Familia lor s-a refugiat inițial în orașul Bolșoie Soldatskoye, aflat la 20 km, dar atunci când bombardamentele au început și aici, au mers la Kursk. Ei și alți refugiați susțin că ucrainenii au tras în vehicule în timp ce civilii fugeau. Ucraina neagă aceste acuzații.
La Kursk, unde au fost nevoiți să-și închirieze un apartament și să se descurce pe cont propriu, Alla și soțul ei își caută acum de lucru. Chiria îi costă 27.000 de ruble (260 de dolari) pe lună, o sumă mare pentru o familie care avea propria locuință în Sudja.
Rusia s-a mobilizat pentru a ajuta refugiații
În primele zile ale ofensivei ucrainene din Kursk, guvernul rus a alocat fonduri pentru cei afectați, în mai multe tranșe, până la sfârșitul lunii august - compensațiile au ajuns la 175.000 de ruble (1.700 USD) de persoană.
Guvernatorul a înființat și o linie de asistență după ce s-a întâlnit cu președintele rus Vladimir Putin și l-a asigurat pe acesta că administrația sa a „furnizat tot ce era necesar” strămutaților din regiune, inclusiv centre de cazare temporară în școli-internat locale, cluburi sportive și facilități similare.
În același timp, în Rusia s-a pornit o campanie de strângere de ajutor umanitar care să fie distribuit refugiaților din Kursk. Două centre de ajutor, finanțate din donații, aparțin partidului politic neînregistrat Rassvet, condus de Ekaterina Dunțova, care a încercat fără succes să candideze la președinție împotriva lui Putin.
De la adăposturi temporare la asistență psihologică, inițiativa „Toți Împreună” este mult mai eficientă decât liniile de asistență telefonică și portalurile online ale guvernului, a argumentat Dunțova.
Alexander Novikov, liderul filialei locale al partidului ei, a declarat pentru Bereg că oficialii din Kursk nu au reușit să se organizeze eficient pentru a furniza ajutorul necesar. El a spus că regiunea a evitat un dezastru umanitar pe scară largă numai datorită inițiativelor private.
Autoritățile din regiunea Kursk percep proprii alegători strămutați mai degrabă drept o sursă de probleme, a spus fosta candidată la președinție. „[Atitudinea administrației este]: suntem la treabă aici, este o situație tensionată, iar voi sunteți acolo [protestând], vă plângeți în mass-media și ne dați dureri de cap”, a explicat ea.
„Odată ce alegerile s-au încheiat, au rămas doar voluntari, precum Crucea Roșie [rusă] și echipa noastră”, a spus ea despre vizita unor deputați din Rusia Unită în septembrie, înainte de alegeri.
„Măcar autoritățile nu stau în calea muncii noastre. Mulțumesc lui Dumnezeu pentru asta”, spune ea, precizând că autoritățile trimit refugiați pentru primi ajutor în centrele sale chiar dacă, de fapt, nu ajută cu tot ce ar fi nevoie.
„Noi trăiam mai bine în Sudja decât oamenii din Kursk”
Înainte de incursiunea ucraineană, membri ai familiei Iuliei și a lui Valeri vizitau în mod regulat Kursk în scop de afaceri. De data aceasta însă, erau în situația de a găsi măcar locuințe temporare pentru ei, copiii și nepoții lor. După ce au fost refuzați în mod repetat din cauza celor 10 copii din grupul lor, cuplul a întâlnit un localnic care construia case pentru a le vinde. Acesta s-a oferit să-i lase să stea gratuit într-una din casele lui în construcție.
Când a apărut potențialii cumpărători, au fost însă siliți să plece.
Iulia își amintește că au străbătut orașul o zi întreagă până ce au dat peste o casă izolată, abandonată și în paragină „poate de un deceniu”. „Am găsit proprietarii și le-am explicat situația. Femeia a spus: Puteți locui aici; nu avem nevoie de casa asta. Plătiți doar gazul și apa”, își amintește refugiata.
Curtea era atât de neîngrijită încât „și-au petrecut o zi întreagă tăind copaci” doar pentru a putea intra înăuntru.
Familia locuiește și astăzi în această casă în care între timp au făcut îmbunătățiri, instalând încălzire, apă, o toaletă și o cadă.
Iulia și Valeri au acum slujbe în Kursk. Patru dintre copii studiază online cu profesorii lor din Sudja, în timp ce ceilalți șase, care au probleme de sănătate, merg la un internat.
Adaptarea la noile condiții a fost dificilă pentru Iulia, care povestește că acasă aveau o viață confortabilă.
„Sincer, trăiam regește. Orașul nostru era bine întreținut și frumos și nu era niciun pic de gunoi nicăieri. Era atât de confortabil, atât de drăguț. Aici, peste tot sunt gropi de gunoi și tomberoane. Scuzați-mi limbajul, dar este o văgăună. [În Sudja] până și conductele de gaz de-a lungul străzilor erau vopsite. Putea merge la râu, în pădure. Nu știu, poate că oamenii din orașul nostru sunt pur și simplu muncitori. Primăria noastră era de-a dreptul minunată; postau un anunț de genul „Hai să ne adunăm cu toții și să facem curățenie în orașul vecin”. Și eram încântați! Așa era în Sudja. Eram apropiați unii de alții”, spune ea.
„Este greu să trăim așa cum trăim acum. Nu este clar ce se întâmplă cu munca...Trăiam mai bine în Sudja decât trăiesc oamenii în Kursk. Toți cei de acasă sunt muncitori și înstăriți”, spune și Alla.
Refugiații cer deschiderea unui coridor umanitar
Iulia și Valeri povestesc că solidaritatea cu care se mândrește orașul Sudja a permis refugiaților să organizeze un protest în centrul Kursk la începutul lunii noiembrie. „Suntem mai puternici împreună. Așa sunt oamenii din Sudja. Jumătate din oraș era acolo”, a spus ea.
Sora lui Alla a rămas în oraș cu soțul și fiica ei, dar ea nu mai știe nimic de ei de la începutul incursiunii ucrainene.
Alla spune că în momentul în care ea și familia ei au plecat orașul nu avea curent, apă, gaz și comunicații și că nu știe care este situația în prezent în oraș.
„Știu că unii și-au văzut rudele în videoclipuri online, dar nu și noi. Familia mea locuiește în localitatea Zaoleshenka, care nu pare să apară niciodată în vreo înregistrare”, spune ea.
Imaginile și videoclipurile distribuite pe canalele Telegram ucrainene și la știri sunt singurul acces al refugiaților la informații despre prietenii și rudele i sub ocupație.
În primele zile ale incursiunii, când părintele Serghi a pierdut contactul cu părinții săi din Sudja, a creat un grup privat de Telegram și a început să strângă orice fel de informații putea găsi online.
„Tatăl meu a spus că nu va pleca pentru că nu dăduseră nimic la știri în acea dimineață. — De ce ne-ar minți? m-a întrebat el atunci. Părinții mei credeau că totul era temporar. Din acea zi, nu am mai reușit să ajung la ei”, și-a amintit preotul, referindu-se la o încercare eșuată de a intra în orașul unde se duceau lupte.
Membrii grupului au întocmit o listă cu oamenii care se află încă în acest oraș și în altele de lângă graniță. La momentul articolului erau 586 de nume pe lista lor.
Marina, un membru al grupului, și-a recunoscut soțul într-un videoclip înregistrat la un internat din Sudja. Înainte de ofensiva ucraineană era o școală pentru copiii din zone izolate și pentru copii cu nevoi speciale. După 6 august, forțele ucrainene au început să folosească clădirea pentru a găzdui persoanele strămutate de lupte.
„Avem peste 1.500 de oameni acum care fie monitorizează situația, fie așteaptă cu disperare vești despre cei dragi. Mă adresez autorităților în numele lor”, a spus părintele Serghi pentru Bereg.
În apelurile sale, el face apel atât la autoritățile ruse, cât și la cele ucrainene să înființeze un coridor de evacuare umanitară. El spune că Eduard Moskaliov, comandantul zonei aflate sub control militar ucrainean, i-a spus că aproximativ 2.000 de localnici se află sub ocupație.
Serghi spune că „trebuie deschis un coridor de evacuare umanitară, chiar dacă ar fi și pentru o singură persoană”. Preotul spune că Rusia ar trebui să inițieze negocierile: „La urma urmei, vorbim despre cetățenii ruși”.
Pe 13 septembrie, el a trimis prin poștă un apel scris atât lui Putin, cât și lui Volodimir Zelenski.
De partea rusă, i-a răspuns colonelul Viktor Kalganov, comandantul adjunct al Centrului de control al apărării naționale din Rusia, care a scris că negocierile privind un coridor umanitar sunt imposibile, deoarece Ucraina „refuză să se angajeze în dialog”. Din cea ucraineană, i-a răspuns Stanislav Kulik, purtătorul de cuvânt al comisarului pentru drepturile omului al Radei Supreme, care a făcut aceeași afirmație despre ruși, precum că „refuză să ofere un coridor umanitar” și „nu se angajează în negocieri cu partea ucraineană sau cu organizațiile internaționale”.
Părintele Serghi a contactat și Crucea Roșie Internațională, care i-a spus că nu poate opera în regiune până când Rusia și Ucraina nu garantează siguranța personalului. De asemenea, el a trimis scrisori către ONU - atât secretarului general, cât și înaltului comisar pentru drepturile omului, Volker Türk. „Am făcut apel până și la Papa Francisc”, spune el
Un nou apel al refugiaților
În noiembrie, peste 2.500 de persoane au semnat o scrisoare deschisă către liderii Rusiei și Ucrainei, solicitând încă p dată deschiderea unui coridor de evacuare umanitară în regiunea Kursk.
„De două luni și jumătate, cei dragi au rămas fără hrană, comunicare, electricitate, gaz, încălzire sau medicamente. Printre aceștia se numără și bătrâni care nu au putut pleca și a căror evacuare nu a fost organizată. Cei care au reușit să scape din zona de conflict spun că au suferit de foame și frig și că locuitorii sunt uciși în mod regulat de bombardamente”.
Reacționând la acest al doilea apel, autoritățile ucrainene au spus că au răspuns deja la o scrisoare similară, iar răspunsul e același: „Moscova nu este deschisă dialogului”. Autoritățile ruse nu au răspuns deloc în acest moment, deși oficiali federali de la Kremlin, Duma de Stat și Consiliul Federației au declarat ulterior, în timpul întâlnirilor cu Svetlana Liahova, o refugiată din Sudja, că nu au primit niciodată vreun apel în acest sens din partea locuitorilor.
„Probabil că nu am scris suficiente scrisori sau nu am vorbit suficient de tare. Poate că tăcerea noastră a creat și mai multă tăcere. Dar ce putem face când se scrie atât de puțin despre noi în presa națională? Când nu ne arată la TV? Poți să citești sau să urmărești știrile vreme de o săptămână sau chiar o lună și să întorci spatele conchizând că nu existăm - că problemele noastre nu sunt reale. Totuși, nu putem renunța și am făcut lucruile să se întâmple: fiecare agenție guvernamentală importantă ne-a primit, ne-a văzut și ne-a auzit. Acum, ceva trebuie să se schimbe, nu-i așa?” a declarat Liahova pentru ziarul Novaya Gazeta.
„Se apropie o mare bătălie”
Unii refugiați își pun speranța în contraofensiva Rusiei în regiune că vor alunga trupele ucrainene, dar chiar și așa se tem că nu își vor mai vedea niciodată rudele. Larisa este printre cei sceptici și spune că „se apropie o mare bătălie”. Dependența armatei ruse de tacticile pământului ars îi îngrijorează pe oameni precum părintele Serghi. Armata „de obicei nu lasă nimic în urmă odată ce se pornește să recucerească teritorii”, a spus el pentru Bereg.
Se încarcă comentariile...
