Pandemia COVID-19. La Moscova a început vaccinarea anticoronavirus a locuitorilor capitalei ruse

0
Publicat:
Ultima actualizare:
vaccin SPUTNIK-V

Autorităţile de la Moscova au început testarea vaccinului rus împotriva COVID-19 pe 40.000 de locuitori ai capitalei - etapă finală de testare a acestui vaccin anunţată în august, a anunţat adjunctul primarului Moscovei pe probleme de dezvoltare socială, Anastasia Rakova.

"Primii participanţi au fost vaccinaţi miercuri în centrele medicale din capitală", a declarat într-un comunicat viceprimarul Moscovei, Anastasia Rakova, salutând o "zi importantă nu numai pentru oraş, ci şi pentru întreaga ţară".

„Acest lucru ne va permite să ne apropiem de momentul în care vaccinul va fi accesibil pentru fiecare dintre noi. Astăzi au fost vaccinaţi primii locuitori ai capitalei ruse participanţi la testare” – a declarat Rakova. Conducerea Moscovei şi Centrul naţional de cercetare Gamalei invită locuitorii Moscovei să participe la experiment. Vaccinarea este gratuită şi sunt necesari 40.000 de voluntari. „Numărul doritorilor să se vaccineze creşte de la o zi la alta. Până acum s-au înregistrat 35.000 de locuitori, pentru a se vaccina. În prezent, vaccinarea anticoronavirus se poate face în şase instituţii medicale, dar în scurt timp numărul acestora va creşte până la 20” – a conchis Anastasia Rakova.

Rusia a anunţat la începutul lunii august că a dezvoltat "primul" vaccin împotriva COVID-19, dezvoltat de centrul de cercetare Nikolai-Gamaleia, preşedintele rus Vlaidmir Putin precizând cu această ocazie că una dintre fiicele sale a fost şi ea vaccinată.

Denumit Sputnik V, cu referire la primul satelit artificial din istorie, vaccinul rus a fost privit însă cu scepticism în întreaga lume, mai ales din cauza absenţei fazei finale de testare la momentul anunţării sale.

Potrivit site-ului oficial dedicat vaccinului, "faza 3 a studiilor clinice care a implicat peste 2.000 de persoane" din mai multe ţări a început pe 12 august, a doua zi după anunţul înregistrării Sputnik V.

Peste 20 de ţări au solicitat achiziţionarea unui miliard de doze de vaccin, potrivit Fondului suveran rus implicat în finanţarea sa. 

Un studiu preliminar apărut vineri în revista medicală The Lancet arată că vaccinul Sputnik-V, aflat în curs de dezvoltare în Rusia împotriva noului coronavirus, a declanşat o reacţie imunitară în rândul tuturor voluntarilor care au participat la studii clinice în faze incipiente şi nu a cauzat efecte indezirabile grave, fapt afirmat în urmă cu o lună şi de guvernul rus, care nu publicase însă datele aferente acestor cercetări, informează AFP şi Reuters.

Aceste rezultate nu dovedesc deocamdată că vaccinul rusesc asigură o protecţie eficientă împotriva infectării cu noul coronavirus, aspect ce va trebui să fie demonstrat prin studii mai ample, au subliniat experţii în medicină.

Pe 11 august, autorităţile ruse au anunţat intrarea vaccinului lor potenţial în faza 3 - care este şi ultima - a studiilor clinice şi intenţia lor de a îl omologa încă din luna septembrie, fără să mai aştepte rezultatele furnizate de faza finală a acestor teste, care sunt realizate "pe mai multe mii de persoane".

După anunţul din luna august, mai mulţi cercetători şi anumite ţări, precum Germania, au exprimat dubii legate de eficienţa şi siguranţa vaccinului rusesc, în special din cauza absenţei datelor publice referitoare la testele realizate. Experţii occidentali au avertizat împotriva folosirii vaccinului din Rusia până când toate testele şi etapele internaţionale de certificare nu vor fi îndeplinite.

Însă, după ce rezultatele primelor teste au fost publicate vineri pentru prima dată într-o revistă ştiinţifică prestigioasă şi după ce studiul de fază 3 a debutat săptămâna trecută în Rusia pe un eşantion de 40.000 de persoane, un oficial de rang înalt din administraţia rusă a spus că ţara lui a reuşit să demonteze astfel criticile venite din străinătate.

Vaccinul Sputnik-V - denumit astfel pentru a aduce un omagiu primului satelit artificial din lume, lansat de fosta U.R.S.S. - se bazează pe doi compuşi diferiţi, administraţi prin două injecţii succesive, la un interval de trei săptămâni, detaliază articolul publicat vineri în revista britanică The Lancet.

Este vorba despre vaccinuri "cu vector viral": ele utilizează ca suport două adenovirusuri umane (familie de virusuri comune), transformate şi adaptate pentru a combate maladia COVID-19.

Două teste de mică amploare, realizate cu două formule diferite ale vaccinului Sputnik-V, au fost efectuate pe un eşantion total de 76 de voluntari adulţi care aveau o stare de sănătate bună.

Autorii testelor au ajuns la concluzia că fiecare dintre cele două componente ale vaccinului nu a cauzat "efecte indezirabile grave" şi că administrarea succesivă a celor doi compuşi "determină sinteza de anticorpi" pentru 100% dintre participanţi.

 Cele două studii au fost realizate între 18 iunie şi 3 august de cercetători de la Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Apărării din Rusia şi au fost finanţate de Ministerul rus al Sănătăţii.

Revista The Lancet afirmă că testele clinice de fază 1 şi 2 realizate în Rusia sugerează că vaccinul Sputnik-V a produs o reacţie pozitivă la nivelul unor structuri din componenţa sistemului imunitar, denumite celule T.

Oamenii de ştiinţă analizează cu atenţie în această perioadă rolul jucat de celulele T în combaterea infecţiilor cu noul coronavirus, iar o serie de descoperiri recente au arătat că aceste celule asigură o protecţie mai îndelungată în comparaţie cu anticorpii.

Vaccinul rusesc, dezvoltat de Institutul Gamaleya din Moscova, este administrat în două doze, fiecare bazându-se pe vectori diferiţi, care provoacă de obicei răceli comune: adenovirusurile umane Ad5 şi Ad26.

Anumiţi experţi consideră însă că folosirea acestui mecanism de administrare ar putea face vaccinul rusesc anti-COVID19 mai puţin eficient, întrucât mulţi oameni au fost deja expuşi la adenovirusul Ad5 şi au dezvoltat imunitate faţă de acesta.

În China şi în Statele Unite, aproximativ 40% dintre locuitori prezintă niveluri ridicate de anticorpi proveniţi în urma unei expuneri anterioare la Ad5. În Africa, acest procent ar putea ajunge la 80%, potrivit experţilor.

Denis Logunov, unul dintre dezvoltatorii vaccinului rusesc de la Institutul Gamaleya, a declarat pentru Reuters că Sputnik-V foloseşte o doză suficient de puternică de Ad5 pentru a depăşi orice imunitate anterior dobândită, fără să compromită siguranţa vaccinului.

Doza de rapel, bazată pe un adenovirus mai rar, Ad26, asigură vaccinului rusesc un suport mai amplu, deoarece probabilitatea unei imunităţi ample la ambele tipuri de virus în rândul populaţiei globale este minimă.

Rusia a anunţat că intenţionează să producă între 1,5 milioane şi 2 milioane de doze în fiecare lună pentru vaccinul său potenţial împotriva COVID-19 înainte de sfârşitul anului 2020 şi că va creşte apoi gradual producţia până la 6 milioane de doze pe lună. 

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite