Mihail Gorbaciov - Cum a ajuns fiul unui ţăran să îngroape întregul sistem sovietic
0Primul și singurul președinte al URSS, Mihail Gorbaciov, a murit pe 30 august, la vârsta de 91 de ani. A stat la putere doar șase ani, dar a intrat în istorie ca un om care a schimbat țara și lumea.
Considerat de Occident cel mai important om de stat din a doua jumătate a secolului al XX-lea, în Rusia Gorbaciov a fost, în general, dispreţuit de cei care l-au acuzat de prăbuşirea Uniunii Sovietice. Istoricii îi apreciază curajul și jocul politic, în timp ce unii dintre foştii săi colegi de la Kremlin îl acuză de trădare. Cu toţii sunt însă sunt de acord asupra unui aspect: că el a schimbat nu numai ţara, ci şi lumea.
„Nu există reformatori fericiți”, a spus el de mai multe ori, știind foarte bine în ultimii ani despre atitudinea ambiguă a rușilor față de el. Dar nu s-a îndoit niciodată că reformele pe care le întreprinse erau inevitabile și necesare.
Cum a ajuns fiul unui ţăran să îngroape întregul sistem sovietic?
La mijlocul anilor ’80, sistemul sovietic era îmbătrânit şi paralizat în faţa problemelor de tot felul. Mihail Gorbaciov, care avea atunci 54 de ani, a venit ca un colac de salvare într-un moment critic pentru URSS: era cel mai tânăr membru al Biroului Politic al Comitetului Central. Liderii de la Moscova căutau un profil diferit faţă de predecesorii săi: un politician în formă, care să dea un suflu proaspăt URSS-ului şi care să deschidă uşile Vestului.
Din sistem
A depășit stereotipurile sovietice și a decis schimbări revoluționare. Noul curs a fost luat aproape imediat după ce Gorbaciov a devenit secretar general al PCUS în 1985. După ce a condus Sovietul Suprem al URSS, el a propus introducerea postului de președinte și abrogarea articolului din constituție privind rolul principal al partidului.
La acea vreme, cuvintele rusești „perestroika” și „glasnost” au intrat în multe limbi ale lumii. În același timp, celebrele fraze Gorbaciov „principalul este să începeți” și „procesul a început” au mers și ele către oameni. Nimeni, inclusiv Gorbaciov însuși, nu bănuise încă că acest lucru va duce în cele din urmă la prăbușirea URSS.
Gorbaciov credea sincer că sistemul sovietic poate fi transformat. Recunoscându-și ulterior greșelile, a regretat doar că a întârziat cu reforma partidului. Și amintindu-și de lovitura de stat și de trădarea camarazilor săi în timpul călătoriei sale la Foros, era enervat că era prea încrezător în sine.
Până la sfârșitul vieții, a regretat prăbușirea URSS, a visat la o nouă ordine europeană, o nouă gândire și a urmărit cu nerăbdare cum se estompează procesul de dezarmare, care părea să se desfășoare.
Politician de clasă mondială
Poate singurul politician rus, Gorbaciov, chiar și după ce a părăsit puterea, a rămas membru cu drepturi depline al clubului informal al liderilor mondiali. A menținut relații cu președinții americani Ronald Reagan și George W. Bush, fostul prim-ministru britanic Margaret Thatcher, cancelarul german Helmut Kohl și mulți alții. De altfel, primul lider occidentali care i-a remarcat potenţialul a fost premierul britanic Margaret Thatcher.
"Îmi place dl Gorbaciov. Putem face afaceri împreună", a spus Thatcher după prima întâlnire cu el la Londra în 1984, unde a fost invitat la inițiativa ei, pe când era încă secretar al doilea al PCUS.
După preluarea mandatului la Kremlin, Gorbaciov a proclamat aproape imediat un „nou mod de gândire” în afacerile internaționale. Rezultatul a fost reluarea dialogului sovieto-american privind dezarmarea nucleară, sfârșitul Războiului Rece și semnarea Tratatului INF în 1985; retragerea trupelor sovietice din Afganistan, căderea Zidului Berlinului și reunificarea Germaniei. „Mă bucur că am luat-o”, a spus Gorbaciov, recunoscându-și totuși greșelile de calcul.
În 1990, ca recunoaștere a marilor merite ale lui Gorbaciov ca reformator și politician remarcabil la scară globală, care a adus o contribuție unică la schimbarea însăși natura dezvoltării internaționale, i s-a acordat Premiul Nobel pentru Pace.
„Sunt fericit cu viața mea”
Mihail Gorbaciov s-a născut pe 2 martie 1931 în satul Privolnoe, la aproximativ 150 de kilometri nord de oraşul rus Stavropol, într-o familie de țărani. „M-am născut aproape într-un hambar, aproape ca Iisus Hristos”, a glumit el odată, vorbind cu reporterii. Semnul său din naştere, pata roşie de pe frunte este, protrivit folclorului rus, semn al diavolului, dar se pare că nu i-a speriat pe părinţi sau bunici, spunea scriitorul american William Taubman.
Ambii bunici au suferit de pe urma regimului sovietic. Unul a fost deposedat, celălalt a fost suspectat de troțkism. Apoi a fost un război, cu toate greutățile aferente, pe care familia Gorbaciov le-a simțit din plin. În 1950, după ce a absolvit școala cu o medalie de argint, a intrat la facultatea de drept a Universității de Stat din Moscova.
El consideră începutul carierei sale politice în 1955, când a început să lucreze în Comitetul Regional Stavropol al Komsomolului. Și-a amintit că a încercat să plece de două sau de trei ori, dar apoi și-a dat seama că trebuie să rămână. „Sunt mulțumit de viață, sunt mândru de ceea ce am făcut”, a spus el. Potrivit acestuia, nu totul a avut succes, „dar au adus-o (țara/URSS, n.ed.) până în punctul în care drumul de întoarcere nu mai este posibil”.
1989. Începutul sfârşitului
Caracterul lui Gorbaciov îi explică atât succesele, cât şi eşecurile, scrie William Taubman în finalul cărţii sale despre liderul sovietic. „Încrederea excesivă în sine şi în cauza sa i-a oferit curajul pentru a tinde atât de sus, încât s-a întins prea mult – iar apoi i-a deformat judecata atunci când ceea ce încerca să clădească a început să se fisureze. Când rezultatele s-au ciocnit de imaginea idealizată pe care o avea despre sine, de mare om de stat, el a reacţionat de prea multe ori prin negarea realităţii sau prin justificări – indiferent dacă a fost vorba despre eşecul Europei de Est în adoptarea propriei versiuni de peresstroika, despre începerea procesului de extindere a NATO, de Germania unită sau de fisurarea autorităţii sale pe plan intern. Ţinând seama de realizările lui istorice, Gorbaciov s-ar fi putut culca pe lauri, chiar dacă ele nu au primit în Rusia recunoaştere meritată. În schimb, Gorbaciov a fost atât de hotărât să-şi promoveze cauza şi reputaţia, până şi după pierderea puterii“, notează scriitorul care-l numeşte pe Gorbaciov „eroul-tragic“ al lumii politice.
Anul 1989 a fost cel al problemelor naţionaliste în URSS şi al prăbuşirii regimurilor comuniste în blocul răsăritean. Revoluţiile în lanţ au dus la colapsul Uniunii Sovietice şi al Cortinei de Fier. Polonia, Cehia, Ungaria, Germania de Est, România, Bulgaria au strigat „Jos comunismul“ şi şi-au recuperat statutul de ţări libere. Ţări baltice, Ucraina, Armenia, Moldova, Uzbekistan, Tadjikistan îşi cereau independenţa. Ca o găselniţă pentru a nu se destrăma întregul imperiul, Gorbaciov a propus, în noiembrie 1990, un nou stat unional, care avea să se numească Uniunea Republicilor Sovietice Suverane. Câteva luni mai târziu, toate iniţiativele sale aveau să rămână doar planuri scrise pe foaie.
Secretul longevității politice
După ce a părăsit președinția URSS, Gorbi, așa cum era numit în Occident, a continuat să comunice nu numai cu politicienii, ci și cu reprezentanții elitei creative interne și mondiale. Doctor onorific al mai mult de 30 de universități din întreaga lume, a participat la activitățile multor organizații internaționale, a ținut prelegeri, a scris cărți și s-a implicat activ în activități de caritate.
Pe lângă Fundația Gorbaciov, a creat Forumul Politic Mondial, Forumul Laureaților Premiului Nobel pentru Pace, Crucea Verde Internațională și forumul ruso-german „Dialogul Petersburg”.
Gorbaciov a demisionat din funcția de președinte al URSS la 25 decembrie 1991 și, în același timp, Uniunea Sovietică a încetat să mai existe. În mod ironic, în cartea de muncă, care este păstrată la Fundația Gorbaciov, nu există încă nicio înregistrare că ar fi părăsit această funcție.
Povestea de dragoste
Amploarea personalității lui Gorbaciov este complexă și simplă în același timp. Aceasta este, în primul rând, libertatea interioară, care a devenit mai puternică de-a lungul anilor. A fost și primul lider sovietic care le-a încredințat compatrioților săi povestea iubirii sale. De atunci, conceptul de „prima doamnă” a fost recunoscut și în Rusia.
„Toate cele mai bune lucruri din viață sunt legate de Raisa și toate cele mai grele sunt, de asemenea, cu ea”, a spus Gorbaciov, amintindu-și de soția sa, care a murit în 1999. Ea a murit de leucemie și, până la sfârșitul zilelor sale, Mihail Gorbaciov a ajutat centrul de hematologie, construit cu participarea fundației sale din Sankt Petersburg, cât a putut.
Chiar și mulți ani mai târziu, a recunoscut că se confruntă cu o lipsă acută de comunicare cu soția sa. Mai mult, era gata să creadă că acolo, într-o altă viață, se vor întâlni.
Se încarcă comentariile...
