Cum acţionează dezinformarea rusă asupra psihicului occidental. De ce tacticile Kremlinului nu sunt simplă propagandă

FOTO SHUTTERSTOCK

Tacticile folosite de Kremlin în campaniile sale de dezinformare sunt menite să semene nu doar confuzie, ci şi apatie pe fondul epuizării informaţionale, scriu într-un editorial de opinie publicat de Politico Rory Finnin şi Jon Roozenbeek de la Universitatea din Cambridge.

Într-o epocă marcată de hiperactivitatea atenţiei, în care evenimentele se derulează rapid şi cu mare intensitate, dificultatea provocată de campaniile de dezinformare ale Rusiei este că, în timp ce suntem preocupaţi să ţinem pasul, Moscova nu se grăbeşte, aşteptând răbdătoare ca lumea să fie cuprinsă de „epuizarea cu privire la Ucraina”.

Ani de zile preşedintele rus şi propagandiştii lui de serviciu au dispreţuit Occidentul ca fiind slab, decadent şi preocupat doar de el însuşi. Astfel, după un val iniţial de sprijin global cu care va învălui Ucraina, în viziunea lor, pe fondul creşterii preţurilor la gaz şi alimente, Occidentul se va lăsa pradă primului pretext pentru a aluneca în starea sa de bază: indiferenţa cu urme de simpatie.

„În cursul lunilor următoare, cauza păcii şi a securităţii va depinde în parte de abilitatea noastră de a ne păstra luciditatea morală şi intelectuală în mijlocul ceţii amplificate a războiului informaţional”, scriu cei doi autori.

Rusia şi-a început deja hărţuirea - după declanşarea invaziei, pe 10 martie, ministrul rus de externe Serghei Lavrov afirma că de fapt Rusia nici nu a „atacat Ucraina”. 

O minciună atât de contrară evidenţei era destinată în principal audienţei interne, dar şi audienţei occidentale, în măsura în care, măcar şi pentru câteva clipe, am fi tentaţi să renunţăm la mărturia propriilor simţuri şi la critica minţii noastre.

„Denazificarea” este o fabricare şi mai insolentă, ţinând cont că acuzaţia se îndreaptă asupra unei ţări în care nu a fost ales vreun partid de extremă dreaptă, cu un şef de stat evreu şi un premier evreu ales recent. Dar, tocmai din acest motiv, este şi cel mai dificil de demontat, remarcă autorii.

La cel puţin trei tactici de dezinformare ale Kremlinului ar trebui să fim atenţi, arată Rory Finnin şi Jon Roozenbeek de la Universitatea din Cambridge în Politico.

Şi tu ai făcut asta

„Tu quoque” (Şi tu ai făcut asta) sau eroarea ipocriziei este o tactică clasică a Kremlinului.

Campania de dezinformare a Kremlinului are scopul să distragă atenţia de la crimele lui Putin arătând cu degetul „partenerii” vestici şi vinovăţia lor cu privire la aceleaşi fapte.  Este o manieră de a pune implicit la îndoială însuşi sensul infracţiunii fundamentale, în timp ce încălcarea regulilor devine o oportunitate de a sugera că acestea nu au deloc relevanţă. Revoltat, Putin menţionează exemplele Iugoslaviei, Irakului şi Libiei doar că, procedând astfel, nu afirmă necesitatea respectării regulilor după care funcţionează ordinea globală, cât o subminează.

Reinterpretarea prezentului în acord cu trecutul

„Continuitatea retroactivă” presupune rescrierea trecutului pentru a se potrivi prezentului. Este o tehnică la care apelează constat pentru a face realităţile din alte timpuri să rimeze cu evenimentele actuale. De pildă, lansându-şi invazia fără să fie provocat, Putin a declarat „denazificarea” şi „demilitarizarea” Ucrainei ca fiind obiectivele sale cheie. În prezent, pe fondul eşecurilor dramatice ale Rusiei pe câmpul de luptă, Kremlinul îl scoate la înaintare pe dictatorul belarus Alexandr Lukaşenko pentru a pretinde că „Ucraina ar fi atacat Belarusul dacă nu ar fi intervenit Rusia cu atacuri preventive”.

Perspectivele Ucrainei pentru aderarea la NATO sunt produsul operaţiunii cuprinzătoare a Kremlinului privind continuitatea retroactivă, ţinând cont că, până şi în perioada de după anexarea Crimeei, mai mulţi ucraineni erau contra decât pro. Până în decembrie 2014, Ucraina şi-a menţinut poziţia în favoarea unui statut de neutralitate ca agresiunea neprovocată a Rusiei şi intermediarilor săi în estul Ucrainei să încline în cele din urmă balanţa în direcţia opusă. Or, acum Putin îşi confecţionează agresiunea şovinistă asupra Ucrainei drept răspuns la o uzurpare a NATO pe care ea însăşi a provocat-o. 

Arătarea cu degetul ca predicţie

Proiecţia predictivă. Este o fluturare anticipativă a unui steag fals. Un mod de a afla ce va face Rusia este să fii atent la ce îi acuză pe alţii că vor face. Înainte de invazie, oficialii ruşi au susţinut că Ucraina urmează să-i aţâţe pe cei 150.000 de soldaţi masaţi lângă graniţe atacându-şi propriul teritoriu suveran din estul Ucrainei aflat sub ocupaţie rusească. Acum, Kremlinul evocă spectrul unei „bombe murdare”, acuzând Kievul că fabrică arme biologice în laboratoare secrete alături de complici americani. 

Armata rusă se dă singură de gol încercând să convingă că ucrainenii din Dnipro îşi pun singuri mine în spitale şi le fac să explodeze atunci când avioanele Moscovei zboară deasupra lor. Arătarea cu degetul este doar o proiecţie caracteristică a propriilor acţiuni şi intenţii.