Cum a pierdut Rusia Alaska și ce a câștigat America?
0Atunci când Casa Albă permite Kremlinului să schimbe granițele altor state, invocând „drepturile istorice” asupra teritoriilor respective, este esențial să ne amintim că o parte din teritoriile actuale ale Statelor Unite a fost, cândva, rusă.
Și nu doar Alaska. Istoria colonizării rusesti a Americii de Nord este mult mai puțin cunoscută decât s-ar crede, iar încercările de a o controla au avut un sfârșit destul de abrupt.
De la Hanatul Siberian la Strâmtoarea Bering
Puțini știu că în 1867, Statele Unite au cumpărat Alaska de la Rusia. Dar mult mai puțini sunt cei care au auzit de Fort Ross, prima colonie rusă pe teritoriul actualei Californii. În jurul sfârșitului secolului XVIII și începutului secolului XIX, aceste teritorii erau văzute ca parte dintr-o singură zonă: coasta Pacificului a Americii de Nord, pe care comercianții de blănuri și vânătorii de resurse prețioase ai Rusiei încercau să o colonizeze.
Expansiunea rusă către Est a început încă de la sfârșitul secolului al XVI-lea, nu cu cazacii ucraineni, ci cu cazacii siberieni, probabil originari din zona Donului. Sub conducerea atamanului Ermak, aceștia au distrus Hanatul Siberian, un vestigiu al Imperiului Mongol, deschizând astfel calea comercianților ruși spre Orient. Căutând blănuri de zibelină, extrem de valoroase pe atunci, Rusia a trimis expediții spre Asia, iar comercianții au înființat avanposturi pe drumurile lor.
Astfel, în mai puțin de un secol, Moscova a reușit să cucerească teritorii vaste, mult mai mari decât suprafața sa, dar ceea ce se afla mai la nord, dincolo de aceste frontiere, era un mister.
În cele din urmă, Rusia a semnat un acord cu Imperiul Chinez, un stat considerat de multă vreme „stăpânul Orientului”, iar Moscova a început să se gândească serios la explorarea și colonizarea regiunilor înghețate de la nord.
Alaska: Despărțirea de vechea „casă”
La început, se credea că între America și Eurasia există o legătură terestră, iar exploratorul danez Vitus Bering a fost primul care a demonstrat că cele două continente sunt separate doar de o fâșie de apă. În scurt timp, rușii au început să înființeze colonii dincolo de Strâmtoarea Bering, pe continentul american.
Dincolo de Strâmtoarea Bering se află Insulele Diomede, un loc fascinant, la granița dintre Oceanul Arctic și Pacific, care, la propriu, unește două lumi diferite: Insula Mare Diomede, parte a Rusiei, și Insula Mică Diomede, parte a Statelor Unite, distanțate de doar 3,7 kilometri.
De la „făpturi mitologice” la „oportunități de aur”
Perioada 1740-1800 a fost una marcată de incursiuni rusești în Alaska, o zonă îndepărtată, dar de mare valoare datorită blănurilor de zibelină. În această perioadă, comerțul cu blănuri aducea aproximativ 10% din veniturile Imperiului Rus, iar entuziasmul rușilor de a coloniza aceste teritorii era evident. Comandantul rus Grigori Șelihov a fost cel care, în 1784, a înființat prima așezare permanentă pe insula Kodiak, dar ambițiile sale nu au fost susținute de curtea imperială.
Mai mult succes a avut ginerele său, Nicolae Rezanov, care a obținut permisiunea de a înființa Compania Comercială Ruso-Americană, o entitate similară celor din Occident. Cu toate acestea, interacțiunile cu populațiile indigene – inuiti, atabascani și altele – au fost marcate de conflicte și explorări crude, iar rușii nu au reușit să stabilească o prezență fermă.
Declinul unei colonii pierdute
De-a lungul decadelor, provocările logistice și lipsa de resurse au erodat colonizarea rusească. În plus, competiția din partea Marii Britanii și o serie de eșecuri diplomatice, inclusiv o încercare de negociere a comerțului cu Spania, au subminat ambițiile imperiului rus.
Așezarea fortului Ross în California, la sud de Alaska, a fost ultima încercare de expansiune a Rusiei în America, dar, din cauza problemelor economice și a instabilității interne, acest avanpost nu a putut supraviețui mult timp. După moartea lui Băranov, unul dintre principalii lideri ai Companiei Ruso-Americane, viitorul colonizării Americii de Nord de către Rusia părea tot mai sumbru.
Vânzarea
A început să devină evident că Alaska era un teritoriu costisitor de menținut și că Rusia nu putea să-l apere, mai ales în fața unei posibile amenințări din partea Marii Britanii, care controla deja aproape întreaga coastă vestică a Americii de Nord. În 1841, Rusia a vândut Fort Ross unui emigrant elvețian, John Sutter, iar în 1867 a avut loc vânzarea oficială a Alaskăi către Statele Unite pentru suma de 7,2 milioane de dolari, o afacere care la început a fost privită cu scepticism de mulți americani.
Rusia pierdea astfel o provincie îndepărtată, dar pentru Statele Unite, achiziția Alaska a fost o oportunitate de a-și extinde teritoriul și a controla o mare parte din țărmul Pacificului, esențial pentru strategia lor de expansiune în secolul XIX.
Ce a pierdut Rusia?
Dacă am privi înapoi, Rusia ar putea să regrete pierderea Alaska. Chiar și la sfârșitul secolului XIX, când pe acest teritoriu au fost descoperite resurse valoroase de aur și alte minerale, Alaska a devenit un loc de importanță strategică în timpul Războiului Rece, fiind folosită de Statele Unite pentru a contracara expansiunea sovietică.
De asemenea, Alaska a devenit o „vitrină” pentru Siberia, regiune vastă a Rusiei, dar care a rămas mult în urma în ceea ce privește dezvoltarea economică și nivelul de trai. Desigur, în prezent, regiunile siberiene nu au reușit să atingă standardele de viață din Alaska, unde resursele naturale și turismul generează prosperitate.
În final, se poate spune că, dacă Rusia ar fi păstrat Alaska, istoria ar fi fost foarte diferită. Nu doar în plan economic, dar și în ce privește echilibrul geopolitic dintre Est și Vest. Răspunsul la întrebarea „Cine ar fi câștigat?” în cazul în care Alaska rămânea rusă rămâne unul al speculațiilor. Dar, fără îndoială, pierderea Alaskăi a avut un impact semnificativ asupra puterii și influenței Moscovei în America de Nord.
Se încarcă comentariile...
