Condiția pusă de Rusia pentru a reveni în acordul privind exporturile de cereale ucrainene prin Marea Neagră

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Moscova a dat miercuri un termen de trei luni ONU pentru ca să obţină „rezultate concrete” asupra aplicării componentei ce priveşte exporturile agroalimentare ruseşti, inclusă în acordul privind exporturile de cereale ucrainene prin Marea Neagră.

Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a MAE rus FOTO Profimedia
Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a MAE rus FOTO Profimedia

„ONU are încă trei luni la dispoziţie pentru a obţine implementarea (acordului) şi rezultate concrete”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova.

Dacă ONU reuşeşte să convingă statele occidentale să aplice partea înţelegerii care priveşte eliminarea restricţiilor pentru exporturile ruseşti de cereale şi îngrăşăminte, îngreunate indirect prin efectul sancţiunilor financiare occidentale împotriva Rusiei, atunci Rusia va reveni la negocieri pentru reluarea exporturilor de cereale ucrainene prin Marea Neagră, scrie EFE, potrivit Agerpres.

Concret, pentru a reveni în acord, Rusia a cerut reconectarea băncii agricole Rosselkhoznadzor la sistemul internaţional de plăţi SWIFT, relaxarea sancţiunilor occidentale pentru ca Rusia să poată cumpăra piese de schimb destinate maşinilor şi utilajelor agricole, deblocarea logisticii de transport şi asigurări, deblocarea activelor ruseşti îngheţate de către Occident şi reluarea exporturilor de amoniac rusesc prin conducta Toliatti-Odesa, ce traversează Ucraina şi care necesită reparaţii după ce a explodat pe 5 iunie în ceea ce Moscova crede că a fost o acţiune de sabotaj ucrainean, precizează EFE.

Pe de altă parte, autoritățile ucrainene caută variante pentru a putea continua în siguranţă exporturile de cereale prin porturile sale maritime, ale căror operaţiuni au fost blocate de invazia rusă şi apoi reluate prin acordul ce a permis deschiderea unui culoar pentru exporturile de cereale.

Preşedintele Volodimir Zelenski a cerut miercuri intensificarea presiunii internaţionale asupra „statului terorist” Rusia pentru a-l determina că revină în acord şi să nu saboteze exportul de cereale ucrainene, reacţie venită după două atacuri nocturne ruseşti cu drone şi rachete asupra regiunii Odesa.

Potrivit guvernatorului acestei regiuni, Oleg Kiper, „fragmente de rachete (ruseşti) doborâte şi unda de şoc au avariat infrastructuri portuare şi mai multe clădiri de locuinţe”.

„Teroriştii ruşi au atacat în mod absolut deliberat infrastructura acordului pentru cereale” din porturile Odesa şi Ciornomorsk, a reacționat șeful statului ucrainean.

De partea sa, Ministerul rus al Apărării a susținut că a atacat instalaţii militare ucrainene în apropierea oraşului Odesa, inclusiv depozite de carburant şi muniţii.

Ucraina este unul dintre principalii exportatori de cereale, iar securitatea alimentară a multor ţări din Africa şi Asia depinde în mare măsură de cerealele ucrainene, notează EFE.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite