Alegeri regionale în Rusia: Putin susține că a votat online

0
Publicat:

Vladimir Putin susține că a votat online sâmbătă în cadrul alegerilor regionale programate să dureze trei zile în Rusia și le-a transmis ruşilor să-i urmeze exemplul.

Vladimir Putin FOTO Profimedia
Vladimir Putin FOTO Profimedia

„Îi invit pe locuitorii regiunilor în care se desfăşoară alegerile în prezent să participe” la vot, a lansat Putin într-o înregistrare video difuzată de Kremlin.

„Cu atât mai mult cu cât procedurile electorale sunt organizate în ţara noastră în modul cel mai confortabil posibil”, a adăugat liderul de la Kremlin, aşezat în faţa unui calculator în biroul său.

Alegerile regionale în Rusia, organizate pentru a desemna guvernatori, deputaţi regionali şi aleşi municipali, sunt prevăzute să se desfăşoare timp de trei zile - de vineri până duminică, cu scopul de a permite la maximum alegătorilor să voteze, potrivit autorităţilor, sau pentru a obține participare cât mai mare posibilă, potrivit detractorilor.

Votarea online este de asemenea posibilă în mai multe regiuni ruseşti, inclusiv în Moscova, scrie AFP, potrivit Agerpres.

În acest an, Rusia a organizat scrutinul şi în patru regiuni ucrainene aflate sub controlul său parţial - Zaporojie, Herson (sud), Doneţk şi Lugansk (est).

Duminică este considerată ziua principală a acestor alegeri regionale care se desfășoară fără o opoziție reală. Primele rezultate, asupra cărora nu există niciun dubiu, ar urma să fie anunţate în noaptea de duminică spre luni.

Rusia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite