VIDEO Aglomeraţie la cumpărături într-un sat din R. Moldova, în plină pandemie: „N-am de gând să fiu primar la casă de nebuni”
0
În plină pandemie de COVID-19, locuitorii satului Puhăceni, Anenii Noi, nu au ezitat să meargă la piaţă sâmbătă, 2 mai, unde s-au îmbulzit la cumpărături pentru produse agricole, fără să respecte cel puţin distanţa socială.
Primarul satului, Veaceslav Plămădeală, a mers la faţa locului pentru a soma lumea să stea acasă. Edilul a ajuns la capătul răbdării, căci consătenii săi sfidează recomandările autorităţilor locale şi centrale.
„La toată lumea am spus să stea la 3 metri, să respecte toate măsurile de protecţie şi de prevenţie care sunt impuse de autorităţi. Uitaţi-vă câtă neglijenţă. Aceştia sunt oamenii de la mine din sat, care mi-au dat mandatul să-i apăr, să-i slujesc, ca un prost să alerg pentru dânşii, să mă zbat la toate nivelurile ca să le fie lor bine, dar ei, cu regret, nu au grijă de mine şi de sănătatea oamenilor din sat (...) Lumea noastră dacă nu o să înţeleagă, o să stea închisă ca câinii în cuşcă, cum stau în Italia (...) N-am de gând să fiu primar la casă de nebuni”, a declarat cu disperare Veaceslav Plămădeală.
Primarul a avertizat că va chema poliţia. În replică, un consătean i-a spus „nu pârî”.