Valeriu Munteanu, mărturisiri despre cele două săptămâni petrecute în spital cu COVID-19: Pneumonia este atât de agresivă încât tratamentul nu ajută pe toată lumea

Liderul USB, Valeriu Munteanu, a fost externat din spital, acolo unde a petrecut două săptămâni după ce s-a infectat cu COVID-19. El mărturiseşte, într-un mesaj public prin care încearcă să avertizeze cetăţenii despre cât de periculos este COVID-19, că necesitatea de a fi internat a fost cauzată de faptul că noul coronavirus i-a provocat apariţia pneumoniei, deşi dânsul este maratonist şi considera că plămânii săi nu vor fi afectaţi.

Adevărul publică integral mesajul lui Valeriu Munteanu, postat pe pagina lui de Facebook.

Am deschis uşa salonului în care stăteam şi din prag şi am văzut vis-a-vis o soră medicală, îmbrăcată în echipament special (combinezon, supra-ciorapi, mască, supra-mască, mănuşi, ochelari, vizieră, etc.) care ţinea mâinile într-un vas cu apă...

- De ce ţineţi mâinile în apă? am întrebat-o eu.

- Pentru că de la căldură, există mare risc să-mi pierd cunoştinţa, ori timp de 8 ore cât durează serviciul meu, nu pot să scot echipamentul de protecţie, respectiv nu pot bea apă, ori chiar merge la WC, astfel unica soluţie pentru a nu mă deshidrata este să ţin mâinile în apă rece.

Am înlemnit.

Ştiu că există încă în Republica Moldova foarte multă lume, care nu recunoaşte existenţa Covid-19 şi în consecinţă se comportă într-o negare şi o neglijenţă totală faţă de acest subiect, amplificând astfel răspândirea bolii.

Mesajul de astăzi, primul după două săptămâni, în care am fost internat în spital cu pneumonie provocată de Covid-19 este menit să contribuie, cât de puţin, la conştientizarea acestui fenomen în care trăim de mai multe luni şi care ne afectează pe toţi şi pe fiecare. Ştiu că mă expun din nou pe mine şi familia, dar acesta este prinosul nostru pentru pentru ca, concetăţenii noştri să înţeleagă că boala există şi este foarte periculoasă şi de multe ori neclară.

Neclaritatea şi chiar oripilarea m-a cuprins, când peste 7 zile “de covid” am ajuns în spital, cu pneumonie agresivă provocată de Covid-19.

La început, după radiografie am crezut că este o glumă, ori eu sunt alergător, maratonist şi credeam că sub acest aspect am imunitatea necesară pentru a trece uşor prin această boală. Nu a fost aşa, ori medicii au spus că nu există nici o logică medicală care ar spune clar cine face şi cine nu face pneumonie la Covid şi care este evoluţia bolii.

Am încercat să mă împotrivesc, să cer tratament la domiciliu (amânare de o zi care a accentuat afecţiunea şi mai mult), dar medicii au spus că nu este o pneumonie clasică, ci una atipică, care trebuie tratată în staţionar cu perfuzii şi multe medicamente administrate intravenos şi intramuscular, iar monitotizarea este esenţială. Încă nu conştientizam problema şi nici pericolul. Au existat şi cazuri când oamenii după câteva zile de tratament a pneumoniei la domiciliu ajungeau la spital cu 40-50% afecţiune a plămânilor. Pentru unii amânarea a fost fatală.

Pentru mine tratamentul a dat rezultat pozitiv, am stat în spital 2 săptămâni până am învins pneumonia şi respectiv Covid-ul. De aseară sunt deja acasă. Dar, din păcate nu toată lumea a reuşit.

Pneumonia este atât de agresivă şi neclară încât tratamentul nu ajută pe toată lumea, mai ales pe cei cu boli asociate. Zilnic de la etajul unde stăteam, al unui spital din Chişinău, o persoană sau două, cu insuficenţe respiratorii erau transferate în reanimare, iar cei cu situaţii foarte grave ajungeau la Spitalul Clinic Republican “Timofei Moşneaga”.

Mulţi nu au rezistat, inclusiv un domn medic, cu care am stat în acelaşi salon, un om de aur, doar din aur, care a cedat peste vreo 10 zile de luptă cu boala, iar cu câteva zile înainte, de aceeaşi boală a decedat soţia medicului, la fel medic. Nedrept, dureros, dar este o realitate. Dar există şi cazuri pozitive şi încurajatoare - într-un salon de la alt etaj, a stat o bunicuţă de 80 de ani, care după mai multe zile de luptă, a reuşit să învingă boala, iar acum este deja acasă, într-un sat de pe malul Nistrului.

În tot acest timp, lupta pentru viaţa tuturor celor bolnavi au dus-o şi o duc în continuare, o mână de oameni - medici, asistente medicale şi infermiere, care vin la serviciu ca la război, punându-şi viaţa în pericol (ori mulţi dintre ei sunt în grupul de risc), se aruncă zilnic în “cazanul bolii” şi al morţii, salvând zilnic mii de vieţi omeneşti.

Aceşti oameni, din tot sistemul medical, dar mai ales cei care muncesc în “spitalele Covid” sunt adevăraţi eroi şi merită toată recunoştinţa noastră.