Site-ul Parlamentului de la Chişinău, disponibil şi în limba rusă. Greceanîi: „Accesul limitat la informaţie menţine inegalităţile existente”
0
Site-ului Parlamentului a devenit disponibil şi în limba rusă. Într-un comunicat de presă al instituţiei se menţionează că astfel va fi asigurat accesul la informaţii pentru minorităţile naţionale şi vor fi eliminate inegalităţile în raport cu anumite grupuri de cetăţeni din Moldova. Proiectul se înscrie în politica incluzivă promovată de conducerea Legislativului pentru asigurarea şanselor egale pentru toţi locuitorii ţării, transmite IPN.
„Potrivit preşedintelui Parlamentului, Zinaida Greceanîi, accesul limitat la informaţie menţine inegalităţile existente, perpetuând obstacolele în realizarea efectivă a drepturile omului din diferite sfere ale vieţii”, se spune în comunicat.
Traducerea paginii web în limba rusă a implicat zero cheltuieli pentru bugetul public. În acelaşi timp, impactul asupra gradului de informare şi acces la informaţii a crescut odată cu lansarea versiunii ruse a site-ului în condiţiile în care, conform recensământului din 2014, circa 400 de mii de cetăţeni ai Republicii Moldova au declarat că limba vorbită de obicei este rusa.
În comunicat se mai aminteşte că, în anul 2016, raportorul special ONU pentru problemele minorităţilor, Rita Izsák-Ndiaye, a chemat autorităţile să ofere versiuni în limbile minoritare pentru site-urile oficiale. Totodată. prin decizia din 2018, Consiliul pentru prevenirea şi eliminarea discriminării şi asigurarea egalităţii a calificat drept discriminare pe criteriu de limbă lipsa versiunii ruse a site-ului Parlamentului. Consiliul a recomandat atunci asigurarea accesibilităţii informaţiei pe pagina web oficială pentru vorbitorii de limbă rusă.
„Prin lansarea versiunii ruse a paginii web, legislativul s-a conformat legii cu privire la drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale care stipulează că autorităţile publice sunt obligate să asigure accesul tuturor cetăţenilor la informaţiile oficiale de interes public”, menţionează legislativul.
Site-ul Parlamentului este disponibilă în limba română, precum şi în limba engleză şi franceză.