Rusia se gândeşte să renunţe la statutul de membru al Consiliului Europei. Experţii ruşi au opinii contradictorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Angela Merkel, alături Serghei Narîşkin, în 2007 FOTO AP
Angela Merkel, alături Serghei Narîşkin, în 2007 FOTO AP

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a prelungit sancţiunile împotriva delegaţiei ruse la sfârşitul lunii ianuarie, suspendând delegaţiei drepturile de vot până în aprilie 2015 pe fondul crizei din Ucraina. Ca răspuns, Adunarea Federală a Rusiei a suspendat participarea Rusiei la activităţile APCE până la sfârşitul anului, informează agenţia Tass.

Unii reprezentanţi ai legislativului chiar au susţinut că Rusia ar trebui să părăsească Consiliului Europei, format din 47 de state. „Nu este exclus ca peste un an, întrebarea ce va fi ridicată va viza oportunitatea prezenţei Rusiei în Consiliul Europei. Dar asta este o chestiune de viitor”, a precizat Serghei Narîşkin, Preşedintele Dumei de Stat.

Rusia, între biciuire şi discuţii comune

Alexei Podberiozkin, directorul Centrului de Studii militare-politice la Institutul de stat de Relaţii Internaţionale din Moscova (MGIMO), a subliniat că oricărei organizaţii internaţionale îi este necesară efectuarea unei politici comune sau cel puţin realizarea unei discuţii comune. „Dar Consiliul Europei în forma sa actuală joacă rolul de pion al Departamentului de Stat al SUA. Washington-ul foloseşte acest rol împotriva intereselor Rusiei. Pentru Moscova nu există raţiuni pentru a participa într-o organizaţie în care îi este suspendat accesul la discuţii şi vot, iar astăzi ca şi atunci se găseşte în rolul unui băiat biciuit”, a declarat Podberiozkin.

Acesta a amintit că în lumea modernă există mai mult de 2.500 de organizaţii internaţionale, iar Rusia apreciază calitatea sa de membru al unora dintre aceste organizaţii, precum ar fi BRICS, SCO, EEU şi OTSC. „Lumea nu se va schimba dacă Rusia părăseşte APCE şi Consiliul Europei. De fapt, deşi Rusia este prezentă pe lista membrilor lor, aceasta nu ia parte la activitatea lor, nici în mod echitabil, să nu mai vorbim în termeni privilegiaţi, deşi plăteşte cotizaţii impresionante: mai mult de 30 de milioane de dolari, o zecime a bugetului Consiliului Europei”, a precizat Podberiozkin.

Podberiozkin a precizat că Consiliul Europei şi APCE s-au oprit să mai joace rolul de organizaţii internaţionale care promovează cooperarea ţărilor europene în spiritul normelor juridice, a drepturilor omului, a dezvoltării democratice, a legalităţii şi afacerilor culturale. „Consiliul Europei face lobby pentru interesele naţionale ale fiecărei ţări în parte, şi nu toate ţările comunităţii europene. Ca o chestiune de fapt, APCE şi Consiliului Europei s-au epuizat”, a afirmat Podberiozkin.

„O debarcare de la Consiliul Europei ar da o lovitură teribilă Rusiei”

Dmitri Suslov, directorul adjunct al Centrului de cercetări europene şi internaţionale la Şcoala Superioară de Economie, nu este categoric de accord cu intenţia Rusiei: „Deşi dorinţa de a trânti uşa este uşor de explicat emoţional, o debarcare de la Consiliul Europei ar da o lovitură teribilă Rusiei şi intereselor sale de politică externă, făcând ţara mai puţin atrăgătoare în ochii vecinilor săi”. „În primul rând, retragerea din Consiliul Europei, cea mai veche organizaţie internaţională pan-european, ar simboliza expulzarea Rusiei din Europa ca un spaţiu cultural, civilizaţional, politic şi geopolitic, ceea ce ar oferi rusofobilor un argument în plus pentru a-şi susţine poziţia „Rusia nu este Europa”. Politicile Rusiei au fost orientate mereu spre a creerea în Europa a unui spaţiu umanitar şi economic comun şi a unui sistem indivizibil de securitate”, a explicat Suslov.

Expertul a subliniat că refuzul Rusiei de a rămâne membru al Consiliului Europei ar fi un adevărat cadou pentru Statele Unite, Polonia şi Ţările Baltice, care ar avea o scuză proaspătă pentru a susţine că Rusia, în forma sa actuală, este o ţară străină pentru Europa, că o politică de izolare împotriva ei este cea mai bună soluţie şi că contactele şi cooperarea cu aceasta ar trebui să fie reduse la minimum. „Cei care au fost minţiti că alegerea Ucrainei în favoarea Europei ar implica în mod necesar alegerea sa împotriva Rusiei ar putea să declare că au avut dreptate tot timpul. Prin plecarea din Consiliul Europei, Rusia, ar ruina oportunităţile fragile, încă existente, pentru a începe un dialog despre Ucraina”, a menţionat Suslov.

Convenţiile Consiliului Europei, compatibile cu mentalitatea rusă şi valorile ruseşti

Serghei Karaganov, preşedintele de onoare al Consiliului Politici Externe şi Apărare, a precizat că activităţile Consiliului Europei se bazează pe un cod de legi şi pe convenţii în care rezidă drepturile omului. „Cele mai multe dintre aceste legi şi convenţii sunt umanitare şi sunt în consonanţă cu mentalitatea rusă şi valorile ruseşti. Este în interesul Rusiei şi în interesul resursele sale umane să rămână un membru al Consiliului Europei, să se ridice deasupra conflictelor actuale, să rămână în cadrul dreptului european păstrându-şi obiectivele sale de referinţă de dezvoltare democratică”, a mai subliniat  Karaganov.

Retragerea din Consiliul Europei, cea mai veche organizaţie internaţională pan-european, ar simboliza expulzarea Rusiei din Europa ca un spaţiu cultural, civilizaţional, politic şi geopolitic, ceea ce ar oferi rusofobilor un argument în plus pentru a-şi susţine poziţia „Rusia nu este Europa”. Politicile Rusiei au fost orientate mereu spre crearea în Europa a unui spaţiu umanitar şi economic comun şi unui sistem indivizibil de securitate.
Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite