Povestea unei psihoze care îşi aruncă victima pe drumuri

Andrei este un băiat de 27 de ani, vârsta la care oricine are sau visează la o familie. Însă acest tânăr este condamnat la o viaţă în chinuri, deoarece de la naştere suferă de insuficienţă cardiacă. Pe când era în clasa a şasea a văzut cum îi moare tatăl chiar sub ochii săi.

Din cauza stresului puternic de atunci, băiatul a fost diagnosticat cu schizofrenie, tulburare care l-a făcut să iasă din casă de câteva ori şi să cutreiere, fără ştire, dealurile şi satele vecine.

Viorica Mereuţă locuieşte în satul Ciuciulea, raionul Glodeni şi este mama lui Andrei şi a lui Mihai, al doilea băiat al său, care are 29 de ani. A rămas văduvă pe când avea 37 de ani. Şi de atunci se străduie să agonisească şi să economisească pentru ziua de mâine. Niciunul dintre cei trei membri ai familiei nu lucrează: Viorica duce în spate toate grijile casei şi îl supraveghează pe Andrei, care mai este şi invalid de gradul I. Iar Mihai a fost eliberat de la lucru în anul 2013, din cauza unor plângeri ale vecinilor. Ajutorul lunar pe care îl primesc de la stat are o valoare totală de aproape 886 de lei, bani din care economisesc şi ei cum pot.

Tragedia de la miezul nopţii

Când a murit Gheorghe, Andrei era în clasa a şasea, iar Mihai într-a şaptea. Aşa îşi începe istoria femeia în vârstă de 52 de ani. „S-a întîmplat în anul 2000. În noaptea de 16 spre 17 mai. Era ora trei. A avut tensiune şi i-a crăpat vena de la cap. Gheorghe încă nu împlinise 42 de ani. De la mort, băieţii s-au stresat. Erau schimbaţi, dar dă mă rog, mă gândeam că o să treacă. Hăt pe urmă, am priceput că nu-i chiar bine. Băieţii sufereau”, îşi aminteşte Viorica. Chiar de mici, băieţii nu erau tare vorbăreţi. Îi întrebai, îţi răspundeau. Au umblat la şcoală ca toţi copiii, dar după moartea tatălui au devenit şi mai retraşi. „Până la moartea lui Gheorghe parcă nu am avut probleme cu ei, chiar dacă Andrei suferea de la naştere de insuficienţă cardiacă” povesteşte Viorica. După moartea tatălui său, Andrei a început să aibă dureri frecvente de inimă, iar pofta de mâncare îi scăzuse. După o perioadă de câţiva ani, Viorica l-a dus la Institutul Mamei şi Copilului. Şi aşa a început viaţa lui Andrei prin spitale.

Vreo cinci ani la rând Andrei venea la Institutul Mamei şi Copilului. „Stătea internat câte o săptămână, apoi îl aduceam acasă. După o perioadă scurtă de timp îl duceam înapoi. Atunci a fost supus multor controale medicale. I s-a depistat scolioză. Mai târziu mi s-a spus că are şi schizofrenie. Din când în când îl mai duceam şi la spitalul din sat” povestea Viorica stând pe o margine de pat.

Monolog

Cât am discutat cu mama sa, Andrei a stat în camera alăturată. „Mai vorbeşte el. Câteodată, nu. Depinde cum se simte. Când îi este rău, îl doare capul, şi eu vorbesc cu el se înciudă şi zice să tac. Nu vrea să audă nimic. Mai ales când se schimbă vremea” povesteşte mama lui Andrei. Toate replicile băiatului se reduc la „Dă-mi să mănânc”, „Dă-mi să mă îmbrac” şi încă câteva expresii scurte. În rest, discuţia dintre Viorica şi Andrei este doar un monolog. „Ia uită-te ce tuşeşte” întrerupe discuţia Viorica, în timp ce din camera alăturată se auzea un tuset înăbuşit. Acum îi dă pastile de răceală. În rest, Andrei nu urmează niciun tratament. Doar când ii este foarte rău, mama sa anunţă medicul, care ştie deja ce trebuie să-i recomande.

De două ori s-a dus de-acasă

Andrei s-a dus de două ori de acasă spune fratele lui, Mihai, care a stat toată discuţia cu capul plecat şi asculta ce povestea mama sa, corectând-o sau completând-o pe alocuri. „Prima dată când s-a dus, l-a găsit la graniţă. A doua oară l-a găsit un moş de la Năvârneţ în stuful de pe marginea unui iaz” a spus Mihai pe un ton liniştit, dar sigur. „Prima dată s-a dus prin 2006. Eu lucram la grădină. Era toamnă şi amurgea devreme. Am ajuns acasă pe la ora şase, iar Mihai m-a întrebat dacă nu m-am întâlnit cu Andrei. Cică a zis că se duce la club. Şi acum îmi aduc aminte că era zi de luni şi m-am mirat ce să facă el la club, că lunea nu-i nimic acolo. Da el s-o dus cine ştie unde... Mi l-au găsit la Costeşti. A vrut să treacă graniţa. Dar când a atins sârmele l-au văzut. Noroc că lucra acolo un sătean care l-a cunoscut că e băiatul meu şi a anunţat poliţia din Glodeni. Două săptămâni l-am căutat. Nu mai ştiam dacă îl voi găsi” îşi aminteşte Viorica.

Mihai şi Viorica se străduie să economisească din puţinul pe care îl au. FOTO Adevărul

A doua ieşire fără veste a fost prin anul 2008. Ieşise din casă în caloşi şi îmbrăcat într-un pulover. „Eu dormeam, mama nu era acasă, iar el a ieşit şi s-a dus” intervine Mihai. Iar Viorica a adăugat: „Şi de această dată nu am ştiut nimic de el timp de două săptămâni. În tot timpul acesta mă duceam cu Mihai şi-l căutam pe jos prin păduri, pe la Viişoara (sat vecin cu Ciuciulea), şi prin vii şi peste arături. Mă gândeam deja că o fi dat vreun animal sălbatic peste el. Am fost şi la Pădurea Domnească, acolo sunt mistreţi, zimbrii ceia, ne gândeam şi noi în tot modul. Numai pe unde nu l-am căutat. Şi cu nănaşul cu motocicleta am umblat prin satele de alături. Întrebam pe toată lumea, le lăsam numărul de telefon al nănaşului dacă or afla ceva. Of, scârbă”, se tânguie femeia, care ieşea dimineaţa din casă cu speranţa că poate l-a găsi, iar seara se întocea istovită şi mai tristă decât plecase. Povestind aşa, repede îşi ascute glasul şi zice: „Măi Andrei, să-ţi dau să mănânci?” Niciun răspuns. Din nou întrebare. „Andruşa, să îţi dau să mănânci”? Din nou nimic. „Îţi dau iată amuş”, îi spune mama de parcă ar fi primit un răspuns de la Andruşa. Şi povesteşte mai departe. „S-a dus tucmai la Năvârneţ, sat care se află la distanţă de 10 km de Ciuciulea. Nuştiu cine mi-a zis să sun la spitalul de Psihiatrie din Bălţi şi să întreb dacă nu e pe acolo. El a stat în acel spital după ce a ieşit prima dată din casă şi s-a dus fără veste. Am sunat după ce nu l-am găsit timp de două săptămâni. Însă el era la Bălţi de mai bine de-o săptămână. L-a găsit un moşneag care era la peşte. Nu ne-a sunat nimeni măcar de la spital să ne spună că e acolo, se gândeau că noi ştim” spune Viorica fără a învinui pe cineva. A anunţat poliţia de dispariţia lui Andrei, „dar aici nu e la români, unde poliţia umblă şi caută. Mi s-a spus să mă duc să îl caut, să mai rog pe cineva, să mai spun la neamuri” a continuat femeia. Andrei a stat de mai multe ori în Spitalul de Psihiatrie din Bălţi.

De două ori i-a ieşit băiatul din casă. Pe urmă l-a păzit. Şi aşa în şoaptă ca să n-o audă Andrei, Viorica ne-a dezvăluit că atunci când se duce de acasă, şi ea şi Mihai, încuie uşa. Andrei nu se poate duce cu ei. De aceea rămâne singur acasă. „Mii în grijă deja. Dar când văd că el doarme mă mai duc până în grădină, sau până la deal. Dar nu pe multă vreme. În altă parte nu am unde mă duce” spune cu glas trist femeia. În ultima vreme nu-l mai duce la spital pe Andrei, deoarece doctorii i-au zis că e mai bine să stea acasă, fiindcă la spital sunt mulţi, iar femei care îngrijesc de ei sunt puţine.

Trăiesc cu 886 de lei pe lună

Andrei este atât de slab încât îi poţi număra oasele. „Nuştiu câte kilograme are. Măgândesc că o fi având vreo 40. Aşa a slăbit de tare în ultima vreme” se tânguie Viorica. Cât am stat la ei, Andrei s-a ţinut tot timpul cu mâna de inimă. Aşa stă totdeauna, în afară de orele când doarme. Îl doare, iar mama sa nu are cum să-l ajute. Dar îi ajută statul. Andrei primeşte lunar 170 de lei pensia de invaliditate, compensaţia 180 de lei şi 36 de lei compensaţie pentru cheltuieli de transport. Iar mama sa primeşte ajutor social în valoare de 500 de lei, pentru că are grijă de el. 886 de lei pentru trei persoane care nu au altă sursă de venit. Trebuie să menţionăm că pentru cinci luni de încălzire li s-a acordat câte 250 de lei pentru procurarea materialelor pentru foc. „Ajutorul social îl primesc de vreo doi ani. La început era mai puţin. Mai erau şi luni când nu primeam deloc, căci se socoate că dacă am televizor, frigider, pământ apoi înseamnă că am cu ce trăi”, povesteşte fără tragere de inimă mama celor doi băieţi. În timp ce Viorica s-a retras să îi pună în farfurie lui Andrei, noi am rămas cu Mihai, care ne-a spus că pentru a ieşi din situaţie au stricat nişte nuci astă iarnă, acum aleg şi nişte fasole, tot pentru a le vinde. Se străduie şi ei să mai facă un ban, dacă altfel nu-i posibil.

Andrei nu ajunge nici la 40 de kg. FOTO Adevărul

Şi Mihai a cunoscut viaţa din spitalul psihiatric

Mihai a lucrat câţiva ani în calitate de lucrător tehnic la Şcoala Profesională din sat. Dar la începutul anului 2013 a fost eliberat din funcţie din cauza unor plângeri din partea vecinilor, pentru care a şi stat de trei ori în Spitalul de Psihiatrie din Bălţi. Dar ezita să ne spună de ce. Prima dată a stat o săptămână în acel spital, din motiv că a stricat geamul de la casa vecinului. A aruncat cu o piatră în fetele vecinului, care îl batjocoreau de peste gard. A doua oară a stat două săptămâni în acelaşi spital, pentru că din nou, a fost numit cu cuvinte urâte în stradă de una dintre fetele vecinului, iar Mihai a aruncat din nou cu piatra în ea. Iar a treia oară a fost decisivă. Nu doar că a stat o săptămână internat în spitalul din Bălţi pentru o situaţie similară celor două, dar a fost dat afară şi de la lucru, pentru că ar fi „nebun”. Şi toate acestea pentru că el este o persoană tăcută, mergea pe drum cu capul plecat, nu discuta cu nimeni, iar fetele au găsit de ce să se amuze. Aşa a stat şi Mihai în Spitalul de Psihiatrie din Bălţi, alături de alţi pacienţi, inclusiv „moşnegi pe care îi aduceau şi-i legau primele zile de pat, că nu aveau astâmpăr, făceau nebunii, nu-mi dădeau pace să dorm, îmi furau încălţămintea”, povesteşte Mihai cu zâmbet modest.

Comunicarea între fraţi

Chiar dacă stau în două camere despărţite numai de sobă, cei doi fraţi nu sunt prea comunicativi unul cu altul. Mihai spune că foarte rar vorbeşte cu Andrei. Chiar când Viorica lucrează pe afară, cei doi fraţi foarte rar, pot să schimbe câteva cuvinte. Nu se întîmplă niciodată să bârfească vreo fată, să se amuze de vreun prieten. Pentru că nu-i au. În schimb, Mihai îngrijeşte de cele cinci oi ale lor, coseşte vara şi o ajută pe mama sa la tot tipul de lucrări. În cele două ore de discuţie cu familia sa, Andrei a ieşit cu mersul său încet şi legănat, şi a fumat vreo cinci ţigări. „Şi mie îmi dădeau bolnavii să fumez cât am stat în spitalul de la Bălţi. Dar eu nu vroiam. Lui Andrei tot de-acolo i-au dat să fumeze şi aşa a început” a argumentat Mihai. Dacă nu-i cumpără ţigări, Andrei se supără şi plânge a spus mama sa, care, a reacţionat ca arsă: „Măi Mihai, da oare aici la bar sunt ţigări? Am uitat să iau de la piaţă. Pe noapte e Doamne fereşte. El toată noaptea fumează, scărţie uşa, şi nu te poţi odihni. Iese în coridor şi fumează. Şi eu mă duc şi deschid uşa să iasă fumul. Iarna aşa-i de greu. Frig, ger, trebuie să deschid uşa să se aerisească. Of of, ţigara asta” oftează cu greu Viorica. Îi cumpără ţigări „Leana”. Noapte când le termină se duce la capul mamei sale şi cere ţigări. „Fumează mai mult de un pachet  de ţigări pe zi. Aşa mii ciudă. Fuma Gheorghe, Dumnezeu să-l ierte. Fumează şi el” se văicăreşte gospodina casei.

De câteva luni au televizor nou. Au vândut miez de nucă şi au reuşit să-l procure, după vreo trei luni de când cel vechi nu mai funcţiona. Dacă ar avea bani şi-ar permite mai multe lucruri elementare pentru om. Îşi doresc să termine şi casa, deoarece jumătate din camerele pe care le au în casă sunt lipite doar cu lut, şi gardul ar trebui înlocuit. Dar pentru toate acestea e nevoie de bani. Iar ziua de mâine nu le promite nimic.

Andrei stă toată ziua în pat, afară nu a ieşit de astă toamnă. La plecare l-am salutat. Ne-a privit, fără a spune nimic, şi a continuat să se uite în pod cu mâna la inimă.

Cei care pot să dea o mână de ajutor lui Andrei şi familiei sale sunt rugaţi să transfere bani pe contul familiei Mereuţă: 23119498843778, la oricare filială Moldindconbank din ţară şi să contribuie la fericirea lor.

O psihoză necruţătoare

Schizofrenia este o psihoză caracterizată prin deteriorarea proceselor de gândire şi de răspunsuri emoţionale inadecvate. Tulburarea se manifestă prin halucinaţii auditive, deliruri bizare sau prin vorbire şi gândire dezorganizate. Debutul acestor simptome apare de obicei la începutul perioadei adulte. Ereditatea, mediul din frageda copilărie, factorii neurobiologici, procesele psihologice şi sociale apar drept factori importanţi care contribuie la apariţia tulburării; unele droguri recreaţionale şi medicamente par a cauza sau înrăutăţi simptomele.