Platon ar putea fi eliberat? Stoianoglo: Dosarul penal a fost falsificat în totalitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Veaceslav Platon

Procurorul general, Alexandr Stoianoglo, a anunţat luni, 18 mai, că Veaceslav Platon, condamnat la 30 de ani de închisoare pentru escrocherie şi spălare de bani în dosarul fraudelor bancare, îşi ispăşeşte pedeapda ilegal pentru că dosarul acestuia „a fost falsificat în totalitate”. Stoianoglo a comunicat că dosarul penal pe numele lui Platon va fi revizuit şi trimis în instanţă la rejudecare.

„Efectuând suplimentar o serie de măsuri operative, am reuşit să stabilăm următoarele: Dosarul în privinţa Veceaslav Platon a fost falsificat în totalitate. Acuzarea a fost intemeiată pe apreciere intenţionat denaturată şi intepretare eronată a faptelor, care rezultau din acuzaţiile lui Şor. Prin urmare, Veacelsav Platon a fost ilegal condamnat şi ilegal îşi ispăşeşte pedeapsa”, a afirmat Stoianoglo într-un briefing de presă.

El a subliniat că Procuratura va iniţia procedura de revizuire a dosarului penal deschis pe numele lui Platon şi „va inista pe examinarea echitabilă a cauzei cu garantarea tuturor drepturilor procesuale a acestuia, lucru de care anterior a fost privat”. 

„Pentru a evita speculaţiile, vom cere instanţei să examineze dosarul în regim transparent, pentru a permite societăţii să dea apreciere materialelor care au stat la baza învinuirii acestuia, a afla cine stă în spatele acestor falsuri şi cine a beneficiar de mijloacele financiare sustrase”, a menţionat procurorul.

Alexandr Stoianoglo susţine că beneficiarii furtului miliardului erau împărţiţi în trei grupuri de interese, grupul Platon, grupul Şor şi grupul Filat, însă în tot acest timp, în care sub diferite pretexte nu a fost publicat raportul Kroll 2, s-a stabilit că în document este indicat şi grupul Plahotniuc.

„Analizând dosarele în privinţa figuranţilor amintiţi mai sus, dar şi alte materiale relevente, care intenţionat au fost ignorate şi lăsate fără apreciere juridică, s-a demonstrat implicarea activă a grupului Plahotniuc în frauda bancară, dovezi care existau de la bun început”, a spus procurorul general.

„Unul dintre principalul beneficar al furtului miliardului este Vlad Plahotniuc. Dispunem de probe incontestabile că anume Plahotniuc este beneficiarul banilor obţinuţi sub formă de credit de la BEM, prin intermediul grupului Şor, acoperit în consecinţă din mijloacele financiare ale BNM. În total, peste 100 milioane de dolari americani, sumă direcţionată spre procurare a acţiunilor unei bănci, clădiri, compania de asigurare ASITO, Casa Modei, Hotel Naţional. De asemenea, banii din creditele de la BEM erau utilizaţi de Plahotniuc în scop personal pentru procurarea unui avion, achitarea curselor charter”, a adăugat Stoianoglo.

Veaceslav Platon a fost dat în urmărire naţională şi internaţională pe 25 iulie 2016. Tot în această zi a şi fost reţinut de ofiţerii Serviciului de Securitate din Ucraina şi procurori. Ulterior, acesta a fost extrădat autorităţilor moldoveneşti, fiind cercetat penal pentru escrocherie şi spălare de bani în proporţii deosebit de mari, fapt ce a dus la prejudicierea Băncii de Economii cu peste 800 de milioane de lei. 

Omul de afaceri a fost condamnat la 30 ani de închisoare în baza a două dosare penale, unde a primit 18 şi, respectiv, 12 ani de detenţie. Veaceslav Platon pledează nevinovat şi afirmă că în spatele acestor acţiuni ar sta preşedintele PD, Vlad Plahotniuc. 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite