PCRM va merge la consultări cu PSRM pentru a crea un bloc electoral
0Conducerea Partidului Comuniştilor va desfăşura consultări cu Partidul Socialiştilor, pentru crearea unui bloc electoral, care ar participa la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie curent. Decizia a fost luată joi, 6 mai, de Comitetul Executiv Politic al Comitetului Central al PCRM, transmite IPN.
„PCRM şi conducerea partidului rămân pe aceeaşi poziţie privind evaluarea activităţii PSRM şi a lui Igor Dodon. Cu toate acestea, nu putem subestima riscurile pentru Moldova, legate de viitoarele alegeri în Parlamentul Republicii Moldova”, se arată într-un comunicat al PCRM.
Potrivit comuniştilor, „în cadrul consultărilor cu reprezentanţii PSRM cu privire la crearea unui bloc electoral pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021, Comitetul Executiv Politic constată că, în situaţia politică actuală din ţară, există ameninţări reale din partea forţelor unioniste, care ar putea veni la putere, după alegerile parlamentare anticipate. Ele pun în pericol independenţa şi suveranitatea Republicii Moldova, statalitatea ţării”.
Conform comunicatului, preşedintele partidului Vladimir Voronin şi secretarii Comitetului Central (CC) al PCRM urmează să continue consultările cu PSRM în vederea constituirii blocului electoral, „ţinându-se cont de interesele PCRM”. Totodată, secretarul CC, Oleg Reidman, urmează să pregătească actele necesare în vederea formării unui bloc electoral în urma consultărilor cu PSRM, iar secretarul CC PCRM, Constantin Starîş, va pregăti pentru Plenara Comitetului Central al PCRM o poziţie argumentată privind crearea unui bloc electoral cu PSRM.