Expert: Rusia încalcă practica internaţională şi vrea tensionări în sudul Republicii Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rapoartele comerciale ale Republicii Moldova cu Federaţia Rusă sunt mai puţin comerciale şi mai mult instrument de presiune geo-politică, consideră expertul economic, Roman Chircă.

Opinia expertului, publicată de „Europa Liberă”, se referă la faptul că în ultima perioadă este relatată ca o veste extrem de bună anularea parţială a embargoului, şi oferirea posibilităţii, pentru un şir de companii, cu preponderenţă din Găgăuzia de a exporta producţia agricolă în Federaţia Rusă. „Ce se întâmplă de fapt este fără precedent în practica comerţului internaţional, când Federaţia Rusă inserează practica de substituire a acordurilor comerciale bilaterale dintre FR şi Republica Moldova cu decizii unilaterale permisive. Adică, de la o vreme încoace, Federaţia Rusă va emite liste permisive pentru exporturile companiilor moldoveneşti, omiţând guvernarea şi autorităţile naţionale, de fapt substituindu-le, violând flagrant practicile comerciale internaţionale unde părţi ale cadrului de reglementare comerciale sunt guvernele naţionale”, afirmă Roman Chircă.

Analistul economic susţine că rapoartele comerciale ale Republicii Moldova cu Federaţia Rusă sunt mai puţin comerciale şi mai mult instrument de presiune geo-politică. Potrivit lui Roman Chircă, factorul de „succes” pe care se bazează loviturile comerciale ale Moscovei consituie previzibilitatea reacţiei guvernării de la Chişinău sau, mai degrabă, lipsa acesteia şi tradiţionala politică de „cârpire” pentru moment. „Scopul creării acestei liste permisive pentru companiile din Găgăuzia, sunt exclusiv geopolitice, de a crea premize pentru tensionări în sud, prin favorizarea companiilor din regiune care vor fi orientate ideologic spre „Lumea Rusească” prin contrapunerea cu restul companiilor, care înregistrează rezultate mai modeste, dar sunt în continuare orientate spre UE”, susţine expertul economic.

Prin urmare, Roman Chircă, afirmă că restul producătorilor agricoli vor utiliza întreprinderile din Găgăuzia pe poziţie de intermediar. Astfel, agenţii economici din Găgăuzia vor avea avantaje suplimentare prin venituri de la intermediere.

„Imaginaţi-vă, că în continuare Federaţia Rusă va decide unilateral, care companii, din ce sector, şi eventual ce cantităţi au dreptul să exporte companiile moldoveneşti ignorând cu desăvârşire acordurile comerciale interguvernamentale, sau făcând trimiteri speculative la unele norme ale acestor acorduri din interese conjuncturale. Întrebarea principială este: guvernarea noastră a fost exclusă din acest proces, sau s-a auto-exclus prin modul în care a gestionat raporturile comerciale cu Federaţia Rusă?”, se întreabă expertul.

Menţionăm că autorităţile de la Moscova au negociat recent condiţiile pentru anularea restricţiilor comerciale pentru producătorii agricoli cu liderul socialiştilor, Igor Dodon.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite