Câţi refugiaţi ucraineni au solicitat asistenţă medicală în spitalele din Republica Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Getty Images
FOTO Getty Images

Peste 1.300 de refugiaţi s-au adresat după asistenţă la instituţiile medico-sanitare publice spitaliceşti din Republica Moldova, dintre care peste 400 au fost spitalizaţi, inclusiv pentru tratamentul cancerului şi pentru proceduri de dializă, fiind asiguraţi cu medicamentele necesare.

Precizările au fost făcute de ministrul sănătăţii, Ala Nemerenco, la conferinţă de presă susţinută alături de directorul regional al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii pentru Europa, Hans Kluge, aflat în vizită la Chişinău. Ministrul s-a referit la asistenţa medicală oferită refugiaţilor, dar şi la presiunea asupra sistemului de sănătate din Republica Moldova, notează IPN.

„Această criză umanitară este fără precedent. Ţara noastră a primit şi găzduit cel mai mare număr de refugiaţi per capita din regiune. O mare parte din refugiaţi, după un drum istovitor, aveau nevoie şi de asistenţă medicală. Astfel, Ministerul Sănătăţii a creat în regim de urgenţă echipe medicale la fiecare punct de trecere a frontierei şi în centrele de plasament temporar. Totodată, prin decizia CSE a fost dispusă acordarea asistenţei medicale refugiaţilor în toate cazurile de urgenţă medico-chirurgicale şi în cazurile de îmbolnăviri prin COVID-19”, a declarat ministrul.

În condiţiile resurselor limitate ale ţării, autorităţile s-au adresat partenerilor externi şi instituţiilor internaţionale pentru a obţine suport. La rândul lor, mai multe state membre ale Uniunii Europene şi-au arătat disponibilitatea de a prelua unii pacienţi. „Deja am realizat unele transferuri de pacienţi, dar mulţi cetăţeni ucraineni doresc să rămână în Republica Moldova pentru tratament. Astfel, este necesar să consolidăm capacităţile naţionale ale sistemului pentru a oferi în volum deplin asistenţă medicală, atât refugiaţilor din Ucraina, cât şi cetăţenilor noştri”, a mai menţionat Ala Nemerenco.

În contextul crizei refugiaţilor, OMS cu suportul Uniunii Europene a donat Republicii Moldova un lot de o tonă de medicamente şi produse medicale şi un alt lot de opt tone de medicamente, consumabile şi truse medicale, dar şi teste rapide pentru depistarea SARS-CoV-2.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite