ARHIVELE COMUNISMULUI Vladimir Voronin, acuzat că-şi bătea subalternii
0
În octombrie 1972, la ziarul „Pravda“ din Moscova vine o scrisoare anonimă în care se spune că fostul şef al brutăriei din Dubăsari V. N. Voronin obişnuia să folosească violenţa fizică împotriva muncitorilor.
„Cadrele decid totul“, spunea Iosif Stalin. Cei care selectau şi promovau cadrele în URSS în ansamblu şi în RSSM în particular au urmat acest precept mult timp după moartea dictatorului. Acest lucru presupunea şi păstrarea unei anchete cu încălcările inerente activităţii de partid, ceea ce constituia ulterior un mijloc de şantaj. Subiectul prezintă un interes deosebit mai ales în ceea ce priveşte unii lideri promovaţi asiduu în perioada sovietică şi care sunt actori activi şi în perioada postsovietică. Unul dintre aceştia este Vladimir Voronin, preşedintele PCRM.
Vladimir Voronin s-a născut în satul Corjova, raionul Dubăsari, la 25 mai 1941, la o lună de la începutul războiului germano-sovietic. În 1961, a absolvit Tehnicumul cooperativist din Chişinău şi imediat, la doar 20 de ani, Vladimir Voronin devine director al brutăriei din Criuleni, iar din 1966 până în 1971 este şef la brutăria din Dubăsari. Între timp, va absolvi, prin corespondenţă, Institutul Unional al Industriei Alimentare din Moscova (1971), după care va deţine numeroase funcţii în organele de partid şi de stat. Prima sa activitate în serviciului Partidului Comunist din Moldova este cea de şef de departament în cadrul Comitetului raional de partid Dubăsari.
PROFITĂ DE EPURAREA CADRELOR DIN PARTID
Printre primii protectori ai lui Voronin, care îl promovează în organele de partid, este prim-secretarul Comitetului raional de partid Dubăsari A. N. Blanovski. Acesta e numit în funcţie în august 1970, după ce în 1959 absolvise Şcoala superioară de partid şi Academia de Ştiinţe Sociale de pe lângă CC al PCUS de la Moscova (în 1969). Între timp, mai lucrase în calitate de preşedinte de colhoz, în comitetul de partid la nivel de raion, apoi instructor al CC al PCM. Când a venit la Dubăsari, acolo, de un an de zile, avea loc o epurare în masă a cadrelor, începută de predecesorul său Proţenko. În locul cadrelor care nu inspirau încredere, sunt promovaţi oameni noi, consideraţi mai loiali şi decişi să ducă la îndeplinire ordinele partidului cu orice preţ. Printre noile cadre promovate de A. N. Blanovski este şi Vladimir Voronin, pe care îl aduce de la brutăria din oraşul Dubăsari şi îl numeşte în funcţia de şef al departamentului de industrie din cadrul Comitetului raional de partid.
PROTESTE ALE CELOR OBIJDUIŢI
Demiterea în masă a cadrelor din organele de partid, cât şi din domeniul economiei, stârneşte numeroase nemulţumiri, care încep să parvină unor instanţe de la Chişinău şi Moscova. Una dintre aceste scrisori este examinată la CC al PCM la sfârşitul lui martie 1972 de către Gleb Dîgai, şeful sectorului activităţi de partid şi organizatorice, care răspundea de selectarea şi promovarea cadrelor nomenclaturii comuniste şi sovietice. În urma efectuării unei anchete pe acest caz, Dîgai confirmă existenţa unor încălcări importante în procesul de schimbare a cadrelor în raionul Dubăsari pe timpul mandatului lui A. N. Blanovski, precizând că uneori s-a dat dovadă de grabă şi lipsă de principii în promovarea unor cadre noi. Printre încălcările flagrante era menţionată calitatea politică joasă a noilor lucrători promovaţi, precum şi ignorarea opiniei membrilor de rând ai partidului în procesul de luare a deciziilor cu privire la cadre. Era dat exemplul unor comunişti care anterior s-au remarcat prin comportament amoral, precum P. V. Brădişteanu, N. I. Kandaurov, A. V. Sibov, V. C. Prodan etc. În acelaşi timp, sunt semnalate demiterea unor persoane cu capacităţi şi cu experienţă de muncă, precum agronomi, directori de colhozuri ş.a. În anii 1969-1972 fuseseră schimbaţi jumătate din specialiştii din colhozuri şi sovhozuri, de la întreprinderi şi gospodării colective, în total 260 de persoane, dintre care 104 lucraseră mai puţin de un an şi jumătate.
Plângerile cu privire la cele întâmplate în raionul Dubăsari pe vremea noului prim-secretar Blanovski nu contenesc. Instituţiile de partid şi de stat superioare nu se autosesizează însă în urma acestor informaţii, de aceea petiţionarii decid să se adreseze ziarului „Pravda“ de la Moscova. Publicaţia retrimite scrisorile pe adresa CC al PCM şi solicită examinarea situaţiei create în raionul Dubăsari. Una din aceste scrisori ajunge la conducerea partidului de la Chişinău la sfârşitul lunii mai 1972, un răspuns în acest sens fiind trimis ziarului „Pravda“ pe 2 iunie 1972, semnat de Iurii Melkov, secretar II al CC al PCM. Raportul lui Melkov este mai concis decât cel al lui Dîgai şi tinde să muşamalizeze problemele existente în raionul Dubăsari, dovadă că Ivan Ivanovici Bodiul, prim-secretarul CC al PCM de atunci, îşi protejează cadrele înaintate.
COMUNISTUL BĂTĂUŞ
La 4 octombrie 1972 pe adresa ziarului „Pravda“ parvine încă o scrisoare, al cărei conţinut este considerat deosebit de alarmant de către redacţie, mai ales că existaseră suficiente semnale despre problemele din raionul Dubăsari al RSSM. Scrisoarea era anonimă, la fel ca şi majoritatea mesajelor de acest gen, întrucât autorilor le era frică să nu fie supuşi persecuţiilor din partea autorităţilor locale, care acţionau, de multe ori, ca stăpâni absoluţi în teritoriile administrate.
Prima parte a scrisorii făcea referire la concedierea în masă a specialiştilor din economie, mai ales a conducătorilor gospodăriilor agricole colective, informaţie ştiută deja de jurnaliştii de la „Pravda“. Ceea ce era nou pentru ei era faptul că printre oamenii promovaţi de prim-secretarul Blanovski erau persoane suspectate de a fi avut în trecut un comportament departe de a fi impecabil. Se făcea referire la o singură persoană, pe nume Vladimir Nicolaevici Voronin, promovat în calitate de şef al secţiei industrie al comitetului raional de partid Dubăsari şi care, în calitate de fost director la brutăria din localitate, ar fi obişnuit să folosească violenţa fizică împotriva muncitorilor de rând.
Drept urmare, Voronin ar fi fost chemat de câteva ori de către procurorul raionului, Loghin, şi de fostul prim-secretar al comitetului raional de partid Dubăsari, Proţenko, pentru a oferi explicaţii cu privire la încălcarea legislaţiei. Ca urmare a promovării lui Voronin într-o funcţie de răspundere în cadrul comitetului raional de partid, muncitorii erau nedumeriţi şi se întrebau „unde este dreptatea?“, afirma autorul scrisorii anonime trimise la „Pravda“ şi remise către CC al PCM pentru examinare.
LUCINSCHI, UN ALT PROTECTOR AL LUI VORONIN?
Răspunsul trimis de data aceasta ziarului „Pravda“ este semnat de Petru Lucinschi, secretar pentru ideologie al CC al PCM. În mesajul de mai puţin de o pagină, datat cu 4 noiembrie 1972, Lucinschi înştiinţează organul principal de presă al CC al PCUS că asemenea petiţii în legătură cu schimbarea de cadre în raionul Dubăsari au mai parvenit anterior la conducerea de partid de la Chişinău. Ca urmare, Blanovski fusese chemat la discuţii la CC al PCM, unde i s-au adus la cunoştinţă plângerile cu privire la politica sa de cadre. În încheierea scurtei sale informaţii, Lucinschi scrie că „faptul potrivit căruia şeful departamentului industrie al comitetului raional de partid V.N. Voronin, care a lucrat anterior în calitate de şef de brutărie, ar fi bătut muncitorii, nu s-a confirmat“.
CAZUL VORONIN, PROBLEMĂ IDEOLOGICĂ
Concluzia lui Lucinschi cu privire la Voronin ridică însă mari semne de întrebare. În primul rând, pentru că, în mod normal, de sesizarea cu privire la comportamentul unui şef al departamentului pentru industrie din cadrul unui comitet raional de partid trebuia să se ocupe direcţia respectivă (industrie) din cadrul CC al PCM. Or, în cazul dat, de acest lucru se ocupă secretarul de partid pentru ideologie. Adică dezvăluirea faptului că un lider comunist de rang raional foloseşte violenţa fizică faţă de angajaţi - mai ales că aceştia erau muncitori, consideraţi sprijinul social principal al partidului - a fost calificată drept o problemă ideologică şi politică.
În altă ordine de idei, concluzia din mesajul lui Lucinschi către „Pravda“, din 4 noiembrie 1972, nu este confirmată printr-o anchetă care să presupună interogarea martorilor de la brutăria din Dubăsari (aşa cum se practica de multe ori în cazul unor învinuiri atât de grave - de exemplu, când Nicolae Testemiţanu a fost învinuit de „naţionalism“ şi de promovarea cadrelor moldoveneşti în detrimentul slavilor, au fost interogaţi zeci de martori). Cu alte cuvinte, confirmarea sau infirmarea vinei lui Vladimir Voronin a fost considerată în acest caz o problemă politică şi soluţia trebuia să fie una politică, ce ar depăşi cadrul legal. Dacă era iniţiată o anchetă, Voronin risca să fie retrogradat şi nu ar fi avut posibilitatea unei ascensiuni în cadrul partidului, multă vreme anevoioase, dar impresionante, în ansamblu.
CARIERA ULTERIOARĂ
Având această pată în biografia sa (nedovedită încă documentar, dar foarte plauzibilă), Vladimir Voronin a trebuit să aştepte aproape un deceniu şi jumătate până a ajunge la Chişinău - în 1983, după ce a absolvit Academia de Ştiinţe Sociale de pe lângă CC al PCUS de la Moscova (1980-1983). Dîgai, protectorul său în CC al PCM, îl va numi inspector în sectorul său, iar peste un an - în 1984, Voronin va deveni chiar adjunctul său în secţia-cheie din cadrul conducerii de partid de la Chişinău, cea care se ocupa cu selectarea şi promovarea cadrelor.
Ascensiunea lui Voronin la funcţii de răspundere de rang republican va coincide cu venirea de la Moscova în RSSM a lui Victor Smirnov, în 1984, în funcţia secretar II al CC al PCM, responsabil pe cadre. Anume el a operat cea mai mare epurare de cadre, acţiune îndreptată împotriva elitelor moldoveneşti de la toate nivelurile de conducere, unul dintre cele mai răsunătoare fiind cazul fostului vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri al RSSM, Vasile Vîşcu. (Mai multe despre cariera lui Voronin înainte şi după 1984 cititorii vor putea afla din „Dystopia. Journal of Totalitarian Ideologies and Regimes, publicaţie a Centrului pentru Studierea Totalitarismului, USM, în proces de apariţie la Editura „Cartier“ din Chişinău.) ;
În răspunsul trimis ziarului „Pravda“, Petru Lucinschi, pe atunci secretar pentru ideologie al CC al PCM, spune că informaţiile ce-l vizau pe Voronin nu s-au confirmat.
Se încarcă comentariile...
