Apusul patriarhului

În ultimii ani, maestrul s-a izolat pentru a se pregăti de întâlnirea cu Dumnezeu

Scriitorul Aureliu Busuioc a plecat în veşnicie, lăsând în urmă oameni cu ochii în lacrimi şi sufletele mâhnite. „S-a format un gol în literatura română din Basarabia pe care nu-l va umple nimeni", spun cei care l-au admirat. La 26 octombrie urma să împlinească 84 de ani.

Vădit slăbit, scriitorul a participat, vineri, la adunarea generală a Uniunii Scriitorilor. A fost activ la dezbateri, a intrat în polemici, încrucişindu-şi spada literară cu alţi confraţi care considera că greşesc.

„L-am văzut ultima oară vinerea trecută. Părea obosit, marcat de vârstă şi de boli, dar dornic să participe, să-şi exprime solidaritatea, să fie alături de confraţii săi de condei până în ultimele zile", îşi aminteşte publicistul Vitalie Ciobanu.

În acea ultimă ieşire în public Aureliu Busuioc s-a întreţinut cu multă lume. A avut pentru fiecare o vorbă bună, de încurajare. Nimic nu prevestea atunci că sunt ultimele zile ale lui aici, pe pământ. „Mi-a rămas în memorie ludic cu el însuşi, ludic cu noi toţi, ludic cu soarta. Ne-a recitat din Homer în greacă, din Horaţiu în latină, ne-a recitat poemul cu Kafka şi Proust. Era multă lume în jurul său, iar cei cu aparate de fotografiat trimiteau necontenit istoriei mesaje vizuale. Aureliu Busuioc a scos telefonul şi a rugat să-i facă şi lui cineva o poză împreună cu noi. Era în acea atmosferă ceva aparte, o bucurie şi o tristeţe, un fel de râsul-plânsul de dincolo de banala existenţă", îşi aminteşte filologul Maria Şleahtiţchi care înşiruie în jurnalul personal amintiri din acea zi pe care nu o va uita niciodată.

ERA CONSIDERAT UN OM RAR

„Eram prinşi cu toţii într-un mister al destinului. Unii au reuşit să-i spună că-l apreciază, alţii şi-au tăcut sentimentele de admiraţie şi preţuire. Prozatorul Ghenadie Postolachi a fost mai curajos şi mai inspirat: i-a sărutat Maestrului mâna şi a spus tare că Aureliu Busuioc este cel mai mare prozator al literaturii române din Basarabia. Aureliu Busuioc l-a auzit. Dar nu va mai auzi ce spunem noi acum şi ce vom spune de-acum înainte. A fost un dialog de adio. Am simţit că ne iubea. Ştiu că ne-a iubit", spune îndurerată Maria Şleahtiţchi.
„Toţi l-am admirat pentru frumuseţea sufletului, pentru vioiciunea spiritului, pentru replica şi cuvântul tăios foarte spiritual. Un om rar în mediul nostru şters, cenuşiu, care a spus adevărul, a militat pentru cultura românească nedistrusă. Cărţile lui sunt ca o oglindă autentică a ceea ce a trăit în ultimii 60 de ani de după război. A fost un autor de romane de mare ecou, un poet cu har, un satiric care a lovit în păcatele noastre. Dumnezeu i-a dat toate celea şi acum l-a luat la dânsul", spune la timpul trecut scriitorul Vladimir Beşleagă despre prietenul său Aureliu Busuioc.

„A impus în literatura noastră imaginea scriitorului intelectual, al scrisului elevat, al limbii române profunde şi fluente. Este scriitorul care a adus în proza sa lumea citadină, urbană", menţionează şi preşedintele Uniunii Scriitorilor din Moldova, Arcadie Suceveanu.

A fost apreciat pe ambele maluri ale Prutului. „Aureliu Busuioc contrazice imaginea consacrată a scriitorului basarabean. Nu este patriarhal, ci monden, nu este patetic, ci ironic. Înalt şi masiv, cu părul negru uşor cârlionţat, cu sprâncene groase, desenate decis, cu un cap de împărat roman, aduce aminte de Toma Caragiu. Are, ca şi el, o voce melodios-bărbătească şi domină, prin inteligenţa sa efervescentă şi umorul demistificator, pe cei aflaţi în jurul lui. Devine imediat, în orice grup s-ar afla, „masculul dominant". (...) În scris are eleganţă şi o autoritate firească. Dacă se joacă, o face ca un aristocrat, nu ca un clovn", îl descria pe Aureliu Busuioc criticul literar român Alex Ştefănescu.

SE PREGĂTEA DE CELE VEŞNICE

Ultimul roman a lui Aureliu Busuioc „Şi a fost noapte...", lansat în luna mai a acestui an, a fost parcă un testament lăsat urmaşilor.

Maestrul Busuioc a remarcat atunci că acea întâlnire cu cititorii este ultima: „Vreau să mă pregătesc pentru cele veşnice, pentru că, dacă am trăit viaţa fără niciun Dumnezeu, e timpul ca spre sfârşit să mă întorc la drumul cel drept şi să încerc să-l pătrund până la sfârşit. Nu ştiu dacă am să reuşesc. În orice caz, vreau să las în urma mea o amintire plină de... nici nu ştiu de ce... ". Scriitorul a lăsat să se înţeleagă că n-are regrete.
Iar la final a venit cu un îndemn la dragoste către cititorii săi: „Să fiţi sănătoşi şi nu uitaţi să vă iubiţi, pentru că dragostea este cea mai frumoasă parte a vieţii şi unde nu este dragoste nu este nimic. Să trăiţi, să fiţi sănătoşi şi să fiţi întotdeauna îndrăgostiţi".

Cu o lună înainte de lansare, ziarista Sorina Ştefârţă scria despre ultimul roman al scriitorului, abia apărut în librării. „Mă apropii cu teamă de carte. Încep să citesc cu un soi de frică - unde o să ajungă? mai este oare nouă povestea unei iubiri imposibile? ori a unei iubiri dintre «bine» şi «rău»? ce înseamnă «în memoria lui Tanţi»? şi este cumva (din nou) autobiografic, Busuioc fiind printre puţinii prozatori care ne-a obişnuit cu sinceritatea? ori e cumva despre o banală noapte de iubire?!. Înghit paginile... E despre noapte, şi despre iubire, dar nicidecum una banală. Dar e mai ales despre zi, despre lumina care învinge prin credinţă şi iubire", menţionează Sorina Ştefârţă, tristă acum că nu a reuşit să realizeze un ultim interviu cu maestrul.