21 de ani de la războiul de pe Nistru. Combatanţii de la Coşniţa şi-au dat întâlnire în aceleaşi tranşee

În 1992, fraţii Alexandru (centru) şi Anatolie Croitor (dreapta) au stat de veghe la marginea satului Coşniţa FOTO Tudor Iovu, „Adevărul“ Moldova

În noaptea de 13 spre 14 martie 1992 trupele paramilitare separatiste au deschis focul la marginea comunei Coşniţa, Dubăsari. Pe acest platou eroii vor cinsti astăzi memoria celor morţi şi spera în glas că ţara nu va mai fi divizată în două.

În martie anul acesta s-au împlinit 21 de ani de la începutul acţiunilor de luptă pentru apărarea integrităţii şi independenţei Republicii Moldova.

Tamara Sotnicenco îşi aminteşte că dormea alături de cei patru copii ai săi în noaptea de 13 spre 14 martie 1992, când trupele gardiştilor au atacat postul de poliţie numărul 1, de lângă Fabrica de conserve de la Coşniţa. În urma schimburilor de focuri, soţul ei, poliţistul Nicolae Sotnicenco, a fost rănit mortal. Femeia a rămas văduvă, cu patru copii, cel mic având doar patru luni.

„L-am îngropat în fugă, fără preot. Până am ajuns la cimitir, de peste deal împuşcau spre noi“, povesteşte femeia. „Cel mic nu-l ţine minte, că avea doar câteva luni. Mai târziu, când vedea militari îi striga pe toţi «tata»“, îşi aduce aminte văduva de război.

Acum Tamara Sotnicenco lucrează taxatoare de troleibuz în Chişinău. Trăieşte în Capitală după ce Ministerul de Interne a repartizat familiei un apartament. În fiecare an pe data de 14 martie merge la Coşniţa, la mormântul „eroului ei“. Tot aici în fiecare an îşi dau întâlnire şi combatanţii, pentru a comemora victimele căzute pe tot platoul Coşniţa.

FOTO: În 1992, fraţii Alexandru (centru) şi Anatolie Croitor (dreapta) în tranşeele de la Coşniţa/ TUDOR IOVU

CÂNDVA EROU, ASTĂZI PAZNIC

Evenimentele sângeroase din primăvara-vara lui 1992 încă rulează ca un film în mintea lui Anatol Croitoru, participant la războiul de pe Nistru. „În noaptea din 13 spre 14 martie, la ora 1.00 am fost atacaţi. Nicolae Sotnicenco a fost împuşcat. Alt coleg Nicolae Cibotari este şi acum într-un scaun cu rotile. Un glonte i-a pătruns atunci în coloana vertebrală. Alţi colegi de-ai noştri - Anatol Dicusar şi Leonid Bulat - au fost luaţi prizonieri“, ne povesteşte bărbatul. El îşi aduce aminte cu înfrigurare de ziua când fiul său a venit în tranşee să-i aducă de mâncare. „Am îngheţat când l-am văzut acolo. Simt şi acum acel sentiment de groază, mă temeam pentru soţie şi copii“, mărturiseşte bărbatul, care lucrează astăzi paznic la Palatul Republicii.

„Atunci în război au mai luptat şi doi fraţi de-ai mei. Cel mai mic, Valeriu, a venit voluntar, chiar dacă avea doar o mână. Celălalt, Alexandru, a rămas fără un fiu, după ce un obuz a explodat şi a luat viaţa a încă trei copii“, spune el.

„AM AVUT UN IDEAL, IAR ACUM SUNTEM UITAŢI“

Anatolie Croitoru îi ţine minte şi acum pe colegii morţi sau pe cei răniţi în război. Îşi aminteşte şi ziua când un camion a venit în Coşniţa cu o urnă de vot, să-i oblige pe săteni să participe la alegerile din regiunea separatistă, la care candida doar Igor Smirnov. „Le-am spart geamurile. I-am alungat din sat şi le-am zis să nu mai vină. După asta am luat o bătaie bună. Am luptat atâta, am avut un ideal, iar acum suntem uitaţi“, constată cu regret luptătorul de la Nistru. Bărbatul se plânge că acum, la bătrâneţe, n-are nicio susţinere din parte statului, pe care l-a apărat cândva. A ajuns ca astăzi să fie un paznic sărac.

Mihai Rotaru spune că simte şi acum un nod în gât când trebuie să treacă aşa-zisa vamă transnistreană, iar forţele „pacificatoare“ îi menţin aceeaşi frică intensă ca şi atunci când a început războiul. „Cum să nu te temi dacă oameni nevinovaţi, cum a fost Vadim Pisari, sunt împuşcaţi? Cum să mă simt dacă am luptat pentru eliberare, iar de 21 de ani ocupanţii stau instalaţi la mijlocul ţării şi o despart în două“, se revoltă combatantul.

FOTO: Fraţii Alexandru şi Anatolie Croitor (primii din dreapta) deapănă amintirile în aceleaşi tranşee în care au luptat/ TUDOR IOVU

OCUPANŢII DESPART ŢARA ÎN DOUĂ

Sergiu Tanga, un alt participant la război, care a luptat cot la cot cu Mihai Rotaru şi Anatolie Croitoru regretă că Republica Moldova nu i-a alungat atunci pe ruşi de pe Nistru. „Ar fi trebuit să continuăm luptele şi să-i alungăm pe aceşti «pacificatori» de aici. Acum ei nu ar mai fi despărţit Moldova în două, dar aşa am ascultat de autorităţi şi iată-i că nu mai pleacă de-aici“, se arată convins luptătorul, care este acum medic în localitate.

Fotoreporterul „Adevărul“ Tudor Iovu i-a reîntâlnit după 21 de ani pe luptătorii de la Coşniţa. După două decenii, el s-a reîntors în acelaşi loc, imortalizând aceiaşi oameni. Colegul nostru a fost martorul tragediei de atunci, reuşind să surprindă sute de imagini cu vii, morţi sau mame îndurerate. Datorită acestor fotografii oamenii din întreaga lume au aflat despre tragedia noastră de la Nistru.