Vladimir Putin a trimis temutele forţe speciale Speţnaz în Siria pentru a-l scăpa pe Bashar Al-Assad de rebelii sirieni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Trupele speciale rusesti Speţnaz, antrenându-se în Groznîi, Cecenia, 1997 FOTO AP
Trupele speciale rusesti Speţnaz, antrenându-se în Groznîi, Cecenia, 1997 FOTO AP

Temuta unitate rusă Speţnaz a lui Vladimir Putin şi un batalion paramiliar sub acoperire se pregătesc pentru un asalt împotriva rebelilor sirieni care luptă cu guvernul de la Damasc, printre ei aflându-se şi unităţi militare moderate, cum este şi Armata de Eliberare Siriană, susţinută de Occident.

Trupele speciale antiteroriste sunt pregătite pentru a neutraliza şi distruge organizaţii teroriste, specializate în operaţiuni militare avansate în spatele liniilor inamice, efectuarea de acte de sabotaj şi alte misiuni complexe. Aceste comandouri vor acţiona mai ales pentru a elimina „pungile“ de terorişti din zonele urbane şi în spatele frontului, dar vor avea şi misiunea de a antrena trupele lui Bashar al-Assad.

Marina lui Putin se află acolo pentru a păzi bazele aeriene pe care le folosesc împotriva sabotajului rebelilor. Însă Speţnaz şi trupele de paraşutişti nu sunt acolo pentru a asigura securitatea unor obiective imobile, sunt extrem de agresive şi foarte bine antrenate. Sunt acolo să facă curat după loviturile aeriene, să solicite raiduri aeriene, să se angajeze în misiuni ultra-secrete împotriva rebelilor şi, eventual, să-i elimine complet“, susţine o sursă militară citată de „The Mirror“.

„Aceste forţe nu vor fi urmărite, cum sunt forţele speciale britanice sau americane. Ei sunt acolo dintr-un singur motiv: să elimine pe oricine îl ameninţă pe Assad. Prin orice mijloace. Făcând asta, vor consolida poziţia Rusiei în Mediterană şi în Orientul Mijlociu“, continuă sursa.

Vladimir Putin susţine că misiunea Rusiei în Siria este să înfrângă Statul Islamic (SI), dar avioanele de luptă ruse îl ajută pe Bashar al-Assad să distrugă poziţiile rebelilor. Multe dintre ţintele din nordul Siriei au fost afilieri ale Al-Qaeda sau grupări rebele mai puţin extreme care se opun liderului, dintre care unii sunt antrenaţi de CIA şi susţinuţi de serviciile secrete britanice, MI6.

Soldaţilor cu misiune specială, Speţnaz, li s-au alăturat membri celei de a 7-a Divizii Montane de Atac Aerian. Aceştia formează una dintre cele mai dure şi mai secrete trupe din Rusia, mulţi dintre ei luptând în războaiele murdare din Cecenia unde au dezvoltat o ură profundă faţă de jihadişti, continuă „The Mirror“. Ei s-au angajat în misiuni sângeroase de răzbunare împotriva unităţilor jihadiste locale pentru a le pedepsi pentru atrocităţile comise împotriva trupelor ruseşti şi a civililor.

Rusia a executat primele raiduri aeriene împotriva Statului Islamic, în Palmira

Avioane militare ruse au bombardat pentru prima oară poziţii ale SI la Palmira şi în jurul acestui oraş antic din Siria, a relatat marţi televiziunea siriană, citată de agenţia de presă AFP.

Potrivit Observatorului sirian pentru drepturile omului (OSDH), ruşii au întreprins cel puţin 30 de raiduri în zona Palmirei în cursul zilei de luni şi în noaptea de luni spre marţi, incursiuni soldate cu 15 morţi în rândurile combatanţilor jihadişti, notează Agerpres.

În coordonare cu armata aerului siriană, aviaţia rusă a ţintit poziţii ale Statului Islamic în Palmira şi în jurul ei“, a indicat televiziunea siriană, citând o sursă militară. „20 de vehicule blindate au fost distruse, trei depozite de muniţii şi trei rampe de lansare de rachete“, a adăugat acelaşi post tv.

Patru jihadişti au fost ucişi luni la Raqa, principalul fief al Statului Islamic în nord-estul Siriei, în urma atacurilor aeriene întreprinse în aceeaşi zi de aviaţia militară rusă, a indicat OSDH.

Rusia trimite forţe de „voluntari“ pentru luptele la sol în Siria şi vrea să efectueze raiduri aeriene în Irak

Luni, Moscova a anunţat că va mobiliza forţe de „voluntari“ pentru luptele la sol în Siria, după ce aviaţia sa militară a atacat deja poziţii atât ale reţelei extremiste sunnite Statul Islamic (SI), cât şi ale Armatei Siriene Libere, trupele opoziţiei moderate.

Potrivit Daily Express, Putin ar putea trimite 150.000 de „voluntari“ în Siria. Prezenţa forţelor terestre ruseşti ar putea schimba în mod fundamental conflictul sirian, care s-a soldat până în prezent cu 250.000 de morţi de la izbucnirea sa în martie 2011, relatează New York Times, citat de Mediafax.

Deşi liderul de la Kremlin a dat asigurări că nu va trimite trupe în Siria, planul privind mobilizarea de „voluntari“ a fost dezvăluit luni de amiralul Vladimir Komoedov, reprezentantul său militar în Parlamentul rus. Amiralul Komoedov a precizat că „voluntarii“ ţării sale, aflaţi în drum spre Siria, „nu pot fi opriţi“.

Această tactică este similară cu cea folosită de Rusia pentru a ocupa peninsula ucraineană Crimeea în martie 2014 şi pentru a-i ajuta pe separatiştii proruşi din Donbas, în estul Ucrainei.

Afirmaţia privind sosirea voluntarilor ruşi în Siria a alimentat speculaţiile legate de o ofensivă terestră împotriva insurgenţilor, care va implica o coordonare fără precedent a aliaţilor lui Assad. La ofensivă ar putea participa, alături de armata regimului de la Damasc, forţele ruse, iraniene şi miliţiile libaneze Hezbollah.

Oficiali militari americani estimează că peste 600 de militari ruşi se află deja pe teritoriul sirian. Corturi pentru aproape 2.000 de persoane au fost văzute la baza aeriană rusă de lângă Latakia, în nord-vestul Siriei, în apropierea frontierei cu Turcia.

În plus, Rusia va lua în considerare extinderea atacurilor sale împotriva SI din Siria în Irak, la solicitarea Bagdadului. Valentina Matveinko, preşedinta Consiliului Federaţiei Ruse (Camera superioară a Parlamentului rus), a precizat însă că Moscova nu a primit, până în prezent, o asemenea solicitare din partea Guvernului irakian.

Nave de război ruse în Mediterană, pentru a proteja luptătorii rusi din Siria

Potrivit presei ruse, navele din Marea Neagră care şi-au făcut drum în estul Mării Mediterane, cu scuza că fac exerciţii în regiune, ar oferi apărare luptătorilor ruşi care lovesc ţinte din Siria.

În ultimele trei săptămâni, câteva nave combatante au plecat din portul Sevastopol din Marea Neagră, în Mediterană, pentru o serie de exerciţii. Atunci, Ministerul Apărării din Rusia a negat că exerciţiile ar avea vreo legătură cu turul de forţe din Siria, dar agenţia rusă de ştiri Interfax a citat o sursă militară care declara că exerciţiile sunt menite „să testeze eficienţa sistemului de protejare a bazei aeriene de lângă Latakia de loviturile aeriene“.

O sursă separată a declarat pentru „Daily Mail“ că „navele Marinei ruse conduse de crucişătorul Moskva şi detaşate în estul Mediteranei au început să ia măsuri pentru a asigura apărarea aeriană a bazei de lângă Latakia“. Pe lângă navele de suprafaţă, Marina rusă a detaşat în regiune şi o navă de supraveghere şi câteva amfibii. 

„Prin aducerea acestor nave, Rusia trimite un mesaj clar americanilor că, dacă vor să atace avioanele de la Latakia, va exista un răspuns“, a declarat Igor Sutiaghin, de la Institutul Regal pentru Servicii Unite, pentru „Daily Mail“.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite