VIDEO Lumea se uită la televizor cum luptă kurzii cu jihadiştii din Statul Islamic. Turcia a instituit starea de asediu după manifestaţiile prokurde

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lupta dintre jihadiştii Statului Islamic şi forţele kurde au continuat, miercuri, în jurul oraşului sirian Kobani, iar forţele turceşti au privit liniştite de pe un deal de la graniţa celor două state, având grijă ca nu cumva refugiaţii kurzi să le invadeze teritoriul. Bătălia are loc „în direct“ la televiziunile din întreaga lume şi este „terifiantă“, a declarat un purtător de cuvânt al diplomaţie americane.

Avioanele de luptă ale SUA au aplicat lovituri aeriene asupra poziţiilor islamiştilor pentru a-i împiedica să înainteze în interiorul localităţii.

Deşi preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a avertizat marţi că oraşul Kobani ar putea cădea în curând în mâinile Statului Islamic, forţele armate ale ţării sale nu au făcut nici un gest pentru a-i ajuta pe luptătorii kurzi.

Dispunând de a doua cea mai numerăasă forţă terestră din NATO, şi fiind principala superputere militară regională, Ankara s-a limitat doar să maseze tancuri şi să instaleze rampe de lansare a rachetelor la graniţă, fără a trage un obuz. „Le Monde“ scrie că „non-combatul“ Turciei se datorează faptului că nu-şi doreşte o zonă autonomă kurdă siriană la frontiera sa deoarece ar putea fi folosită drept bază pentru militanţii kurzi din Turcia, PKK.

Cotidianul turc „Zaman“ scrie că fiindcă „ţinta SUA în Siria nu este regimul condus de Bashar al- Assad, ci Statul Islamic, premierul de la Ankara, Davidoglu a declarat că “dacă ţinta ar fi regimul Assad, atunci Turcia ar putea trimite militari în Siria”. Însă SUA au răspuns că ţinta lor este gruparea SI şi că nu îşi modifică strategia, şi atunci autorităţile turce au ordonat armatei să treacă la acţiune.

Secretarul de Stat american, John Kerry, şi ministrul britanic de Externe, Philip Hammond, au anunţat că Statele Unite şi Marea Britanie sunt pregătite să examineze ideea instituirii unei zone demilitarizate la frontiera dintre Siria şi Turcia. Şi preşedintele Franţei, Francois Hollande, a anunţat că susţine crearea unei zone demilitarizate între Siria şi Turcia pentru primirea şi protejarea refugiaţilor. Ideea instituirii unei zone demilitarizate a fost propusă de preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan.

Dar nepăsarea Turciei şi Europei în faţa tragedia kurzilor din Kobane i-a făcut pe kurzii din Turcia şi Europa să se revolte. Situaţia era ieri destul de tensionata în sud-estul Turciai după ce marţi seara 14 persoane şi-au pierdut viaţa în manifestaţii prokurde.  Pentru prima dată în ultimii 20 de ani, autorităţile de la Ankara au fost nevoite să impună starea de asediu în 6 provincii cu majoritate kurdă pentru a încerca să restabilească ordinea.

Militari şi blindate patrulau miercuri pe strazile din Diyarbakir, „capitala“ kurdă a Turciei cu peste un milion de locuitori, părăsită după o noapte de violenţe şi jafuri, scrie AFP.

Alte incidente s-au produs în oraşele mari ale ţării, în special la Istanbul şi Ankara, unde poliţia a intervenit cu gaze lacrimogene pentru a dispersa manifestanţii prokurzi. Poliţia a arestat cel puţin 98 de persoane la Istanbul. În toate oraşele unde au avut loc proteste s-au întregistrat pagube materiale importante, manifestanţii dând foc sau provocând stricăciuni la mai multe clădiri publice, vehicule, precum şi sediile Partidului Justiţiei şi Dezvoltării (AKP), formaţiunea de guvernământ.

Violenţe au avut loc în cursul nopţii de marţi spre miercuri în oraşele germane Hamburg şi Celle, între membri ai comunităţilor kurdă şi yazidi şi militanţi islamişti, 23 de persoane fiind rănite, relatează AFP. Asta după ce marţi manifestanţi kurzi au pătruns în sediul Parlamentului European şi în cel a legislativului olandez.
 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite