Viaţa sub guvernarea Statului Islamic: cursuri la Universitate, dar fără arheologie şi acces la servicii medicale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cetatea Nimrud din Irak a fost distrusă de Statul Islamic FOTO AP/Captură video
Cetatea Nimrud din Irak a fost distrusă de Statul Islamic FOTO AP/Captură video

Statul Islamic se vede ca un guvern care funcţionează în limitele legii, chiar dacă gruparea este cunoscută în special pentru pedepsele barbare aplicate asupra oricui i se opune sau combate interpretarea medievală a legii islamice. Documente emise de Statul Islamic au fost împărtăşite cu CNN de un cercetător şi ele oferă o imagine complexă asupra birocraţiei din auto-declaratul califat.

Vara trecută, militanţii Statului Islamic (SI) au devastat oraşul irakian Mosul. O dată ajunşi la putere, liderii au vrut să demonstreze că pot aduce stabilitate în regiune, permiţând vieţii de zi cu zi să-şi reia cursul. Aşadar, au redeschis Universitatea din oraş, deşi programa a fost schimbată radical, notează CNN.

Fără arheologie şi turism la Universitate

Au început să circule anunţuri potrivit cărora cursurile se reluau pe 24 Dhu al-Hijjah 1435, potrivit calendarului islamic (sau 18 octombrie 2014, potrivit calendarului occidental), la aproape patru luni de când SI cucerise oraşul. Însă unele subiecte erau interzise, cum ar fi democraţia şi gândirea politică, dar şi managementul hotelier, turismul şi arheologia.

„Interzicerea arheologiei nu este o surpriză din partea SI“, explică cercetătorul Aymenn al-Tamimi, cel care a împărtăşit cu CNN documente oficiale emise de SI. „Vedem acest lucru în distrugerea antichităţilor. SI vede în acestea relicve ale unei „perioade de ignoranţă“ - jahiliyah. Principala lor îngrijorare cu privire la arheologie este că va transforma subiectul în idol, idolatria fiind interzisă în islam. La început, managementul hotelier şi turismul pot părea ciudate, dar nu există hoteluri sub conducerea SI. Cu toate au fost ori dărâmate, ori închise, ori închiriate la familii“, explică cercetătorul.

Departamentul de Sănătate al SI

Departamentul de Sănătate al Statului Islamic conduce spitalele unde sunt găzduiţi toţi cei care se simt rău, nu doar luptătorii răniţi. Au maternităţi, clinici şi chiar o unitate mobilă de vaccinare.

„Există un lucru care deosebeşte Statul Islamic de alte grupări, cum ar fi talibanii, şi acela este vaccinarea. Poliomielita este o problemă în Pakistan pentru că talibanii consideră că vaccinurile sunt substanţe interzise. Însă SI nu este atât de primitiv“, explică Al- Tamimi.

image

Certificat de naştere emis de Departamentul de Sănătate al Statului Islamic FOTO CNN

Grija faţă de mediul înconjurător

Un alt principiu islamic este grija faţă de mediul înconjurător. Oricine e prins cu explozibil pentru a prinde peşte este excomunicat. „O temă generală a SI este că ei încearcă, la început, să fie mai drepţi decât foştii conducători ai regiunii cucerite. De exemplu, în Siria, primul lucru pe care l-a făcut SI a fost să scadă preţul la pâine“, continuă specialistul.

„Dacă cineva se plânge, mai ales în Siria, SI chiar încearcă să rezolve. De aceea au fost văzuţi de mulţi ca cei care impun ordinea, mai ales în zonele unde partide multiple, facţiuni rebele sau guvernul sirian au deţinut controlul înainte“, spune Al-Tamimi.

Jocurile sunt permise, doar să nu distrugă programul de rugăciune

Jocurile sunt permise, dar doar dacă nu implică pariuri sau feţe de oameni (sau capete) pe figurine, pentru a preveni idolatria. O lege islamică – fatwa – privind distracţiile spune că şahul, biliardul şi alte „jocuri contemporane“ nu sunt bune pentru musulmani, însă pot fi jucate dacă nu distrag practicantul de la obligaţiile sale religioase. 

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite