Supersoldatul, între mit şi realitate. Lucrează China la propriul Iron Man?
0
Comunitatea americană de informaţii a dezvăluit anul trecut faptul că China face teste pe soldaţi încercând să construiască un supersoldat. Mit sau realitate, îmbunătăţirea capacităţilor de luptă nu mai înseamnă doar arme sofisticate, ci şi soldaţi ce nu pot fi ucişi, iar tehnologiile care aduc această posibilitate au stârnit interesul armatelor din întreaga lume, relatează BBC.
Inovaţiile tehnologice militare merg de la nişte banale benzi adezive rezistente la apă - propuse preşedintelui american Franklin Roosevelt de o muncitoare de fabrică care avea fiii pe front - la armuri impenetrabile şi îmbunătăţirea capacităţilor fizice şi mentale ale soldaţilor, care ar deveni nişte supersoldaţi, nişte arme în sine.
În 2014, preşedintele american Barack Obama anunţa că armata pregăteşte un Iron Man - o armură numită Tactical Assault Light Operator Suit (TALOS). Un video promoţional arăta un soldat din care ricoşau gloanţele inamice. Cinci ani mai târziu, proiectul a fost abandonat în speranţa că componente ale costumului pot avea alte aplicaţii sau să fie utilizate separat. Armura şi casca computerizată prin care un militar ar fi mai agil, ar putea primi indicaţii tactice şi ar reacţiona prompt în luptă directă s-au dovedit de neatins.
Dacă de-a lungul timpului s-au dezvoltat arme sofisticate, armatele ţintesc acum crearea unor supersoldaţi.
În 2017, preşedintele rus Vladimir Putin avertiza că în curând omenirea ar putea construi ceva „mai rău decât bombele nucleare”.
„Ne putem imagina că putem concepe un om cu anumite caracteristici, nu doar în plan teoretic, ci şi practic. Ar putea fi vorba de un matematician de geniu, un muzician strălucit, cum ar putea fi şi un soldat incapabil de frică, milă, regrete sau durere”.
Anul trecut, fostul director CIA, John Ratcliffe, a acuzat direct China că face experimente pe militari.
„China a efectuat teste asupra soldaţilor din Armata de Eliberare a Poporului căutând să dezvolte soldaţi îmbunătăţiţi biologic. Nu mai există niciun fel de limite etice în dorinţa de putere a Chinei”, scria acesta în Wall Street Journal.
Un supersoldat rezistent la durere, ger şi oboseală este o viziune extrem de atrăgătoare pentru cercetarea militară, doar că între posibilităţile tehnologice şi ambiţie apare adesea o prăpastie.
În 2019, doi cercetători din domeniul academic au publicat o lucrare în care au scris, în baza unor comentarii ale unor strategi militari chinezi, că armata Chinei „explorează activ” tehnici precum editarea genetică, exoschelete şi colaborarea om-maşină.
„Este important să înţelegem despre ce discută şi ce vrea să realizeze armata chineză, dar în acelaşi timp să recunoaştem distanţa dintre aceste ambiţii şi realitatea punctului în care se află tehnologia în acest moment”, a scris Elsa Kania, unul din autori, consultant senior la Centrul pentru o Nouă Securitate Americană.
„Chiar dacă armatele din întreaga lume pot fi extrem de interesate de posibilitatea supersoldaţilor... Până la urmă ce e fezabil în domeniul ştiinţific impune constrângeri oricărui actor care caută să forţeze frontierele”.
Helen O'Neill, genetician molecular la University College London, spune că problema este una nu atât de tehnologie, cât măsura în care oamenii de ştiinţă sunt pregătiţi să apeleze la ele.
„Tehnologiile - editare genomică în combinaţie cu reproducerea asistată - devin practici de rutină în transgenică şi agricultură, doar că combinarea lor pentru uz uman este considerată neetică la acest moment”, a precizat cercetătoarea.
În 2018, omul de ştiinţă chinez He Jiankui făcea anunţul uluitor că a reuşit să modifice ADN-ul unor fetiţe gemene astfel încât să fie rezistente la virusul HIV, în condiţiile în care editarea genetică este interzisă sau restricţionată peste tot, inclusiv în China.
Cazul lui He Jiankui a fost exemplificat ca un moment de referinţă în biotetică, întrucât tratamentul genetic nu a indus doar acea rezistenţă la infecţie cu virusul FIV, ci şi îmbunătăţiri cognitive.
El a folosit tehnologia CRISPR pentru a face modificări precise în ADN-ul celulelor în sensul înlăturării sau adăugării unor trăsături.
Christophe Galichet, cercetător senior la institutul Francis Crick din Londra numeşte tehnologia o „revoluţie” care are însă limite.
„Este greşit să-ţi imaginezi că modificarea unei gene produce un efect unic. Dacă elimini o genă, poţi obţine mai multă masă musculată sau capacitatea de suporta altitudini mari. Dar se poate ca undeva în acest lanţ să se dezvolte celule canceroase”.
Apoi, genele modificate pot fi transmise generaţiilor următoare.
Unii analişti sunt de părere că China şi-a accelerat eforturile de cercetare ca reacţie la raporturile despre agenţiile americane militare care investesc milioane de dolari în tehnologie de extincţie genetică a speciilor invazive. ONU a avertizat că aceste tehnologii pot avea aplicaţie militară.
Competiţia nu e limitată la China şi SUA - Franţa dezvoltă şi ea „supersoldaţi” după ce armata a fost autorizată în acest sens în limitele cercetării etice.
Ministrul francez al apărării, Florence Parly, a declarat: „Trebuie să înfruntăm faptele. Nu toată lumea are scrupulele noastre, aşa că trebuie să fim pregătiţi pentru viitor”.
Problemele nu sunt doar de siguranţă în îmbunătăţirea anumitor capacităţi fizice, ci şi faptul că soldaţii ar putea fi obligaţi să consimtă la tratamente potenţial riscante.
Un exemplu a fost testarea vaccinurilor anti-COVID-19 pe militari în China şi Rusia, potrivit unor raporturi.
Profesorul Julian Savulescu, bioetician australian, profesor de etică aplicată la Universitatea Oxford, a explicat: „Armata nu există pentru a promova interesele soldatului, ci ca să dobândească un avantaj strategic sau să câştige un război. Există limite în privinţa riscurilor la care poţi expune un soldat, dar în orice caz acestea sunt mai ridicate decât cele impuse populaţiei”
În ceea ce priveşte riscurile îmbunătăţirii în balanţă cu beneficiile, „cu siguranţă ecuaţia e diferită în cadrul armatei. Indivizii vor suporta riscurile, dar adesea beneficiile sunt mai mici pentru ei”.
Cum militarii trebuie să supravieţuiască unor situaţii-limită, s-ar putea crede că eventuale îmbunătăţiri sunt binevenite pentru a le salva viaţa.
Profesorul Patrick Lin, filosof la Universitatea Politehnică de stat din California, nu este de acord: „Îmbunătăţirile militare înseamnă experimente şi riscarea vieţii propriilor cetăţeni, astfel că nu e clar ce protecţie suplimentară pot obţine aceşti soldaţi. Din contră, aceştia pot fi trimişi în misiunile cu înalt grad de pericol sau să-şi asume riscuri mai mari decât cei neîmbunătăţiţi”.
Savulescu subliniază că „este dificil de exercitat un control etic sau democratic asupra evoluţiilor viitoare în tehnologiile armatei, deoarece, prin chiar natura sa, aceasta presupune secrete şi discreţie în vederea protejării interesului naţional”.
Lin spune că „o provocare cheie este că aproape toate aceste dezvoltări sunt cercetări cu dublă utilizare. De pildă, cercetarea în domeniul exoscheletor a avut scopul de a veni în sprijinul sau de a vindeca oameni care sufereau de diferite boli, paralizii sau îşi pierduseră anumite funcţii. Dar acest uz terapeutic poate fi cu uşurinţă transformat în armă şi nu e clar cum putem împiedica asta, cum putem reglementa cercetările astfel încât să nu împovăreze cercetările medicale”.
Helen O'Neill, geneticianul molecular, atrage atenţia că ţările trebuie să se concentreze pe avansul unor ţări precum China în cercetări genetice.
„Cred că am irosit timp cu argumente etice în loc să ne concentrăm pe ceea ce se întâmplă aici şi acum. Consumăm prea multă energie pe speculaţii şi distopii, când ar trebui să o investim pentru a înţelege riscurile reale şi aplicaţiile tehnologice - pentru că ceilalţi vor face asta, iar unii o fac deja. Numai prin cercetări vom putea înţelege unde lucrurile pot merge prost”.
Se încarcă comentariile...
