Sistemul de caste, un blestem pentru nord-coreeni, pierde din putere din cauza bogăţiei

Ceremonie în memoria fostului lider nord-coreean Kim Jong-il FOTO Reuters

Pentru mai bine de o jumătate de secol, un sistem misterios de caste a umbrit viaţa fiecărui nord-coreean. Acest tip de organizare decidea dacă ei vor trăi în locuinţele destinate puţinilor bogaţi sau în satele de munte în care agricultorii lucrează pământul cu instrumente realizate manual, decidea cărui spital se pot adresa în cazul în care se îmbolnăvesc, dacă merg la facultate şi, de multe ori, cu cine se vor căsători.

Această modalitate de a marca soarta cuiva încă dinainte de a se naşte îşi are originea în aşa-numitul songbun, ce desemnează sistemul de împărţire în clase sociale, care, oficial, nu există.

Puterea castelor rămâne puternică, chiar şi la generaţii după ce a fost înrădăcinată în cultul familial, pe baza purităţii ideologiei familiei respective. Însă această putere a sistemului pare să slăbească în prezent, ca urmare a importanţei pe care o capătă ceva ce abia dacă exista până de curând în Coreea de Nord: bogăţia.

În lupta pentru putere în cadrul lumii închise create de Phenian, banii au ajuns să rivalizeze cu dominaţia castelor politice, relatează „Huffington Post“.

„Dacă există un loc în care songbun nu contează, acela este în afaceri. Songbun nu înseamnă nimic pentru cei care vor să facă bani”, a declarat un fost soldat nord-coreean transformat în om de afaceri după ce a fugit în Coreea de Sud.

Conceptul

Songbun, cuvânt ce se traduce ca ingredient, dar care înseamnă de fapt mediu, a prins contur în anii '50 - '60, când fondatorul Coreei de Nord, Kim Il Sung, a creat unul dintre cele mai represive state şi a căutat modalităţi de a-şi recompensa susţinătorii şi de a-şi ţine la distanţă potenţialii duşmani.

Potrivit istoricilor, songbun a fost parţial modelat după diviziunile claselor sociale sovietice, precum şi după un sistem similar chinez, abandonat de China în anii 1980, ca urmare a creşterii economiei de piaţă.

În Coreea, songbun a transformat o societate ierarhică cu susul în jos, plasând ţăranii în vârful piramidei, în timp ce aristocraţii şi proprietarii au ajuns la baza ei. Locurile din vârf au fost rezervate pentru apropiaţii lui Kim: pentru rudele şi membrii gherilelor care au luptat cu el împotriva ocupanţilor japonezi de pe teritoriul coreean.

Foarte repede, însă, songbun s-a transformat într-o ierarhie profesională: casta de jos era reprezentată de agricultori şi de mineri, iar cea de sus de birocraţi. Copiii au crescut şi au preluat statutul social al părinţilor.

La câteva generaţii de la înfiinţarea sistemului, mulţi dintre cei mai puternici oameni ai Coreei sunt identificaţi oficial drept ţărani.

De la mijlocul anilor '90, songbun a devenit parte a ceva mult mai complicat. „Songbun nu se poate prăbuşi pentru că asta ar presupune dispariţia unui întreg sistem. Dar tot mai mulţi oameni cred că banii sunt mai importanţi decât mediul din care provii“, susţine Kim Hee Tae, şeful grupului sud-coreean pentru protejarea drepturilor omului.

O prezenţă constantă

În ciuda puterii sale, prezenţa songbun este abia perceptibilă. Puţine familii de pe treapta de jos a castei vorbesc despre acest fenomen deoarece nu îl pot înţelege şi se tem de el. Abia când tinerii se confruntă cu un refuz din partea universităţilor sau al locurilor de muncă la care aplică încep să înţeleagă modul în care funcţionează exact sistemul, dar rareori au mai mult decât o idee generală a poziţiei exacte în care se încadrează, spun experţii.

Nord-coreenii cu o poziţie socială destul de bună pentru a obţine locuri de muncă de top vor primi în continuare salarii minime, dar avantajele presupun un apartament bun în Capitală, acces la servicii medicale de calitate şi o admitere mai uşoară la şcolile de top pentru copiii lor. Într-o cultură în care părinţii au o influenţă imensă în alegerea perechii copiilor lor, se caută parteneri dintr-o clasă socială înaltă.

Viaţa într-o categorie socială de jos este un coşmar, aşa cum povestesc dezertorii. „Familia mea a făcut parte din nivelul cel mai de jos al societăţii. Un oficial ne supraveghea în permanenţă: ce spuneam, ce făceam şi eram trataţi de stat ca şi cum ni se făcea o favoare că ni se permite să trăim“, îşi aminteşte un fost miner din Coreea de Nord, care a fugit în Sud în 2006.

Deşi cei mai mulţi dintre nord-coreeni nu au întâlnit niciodată un străin, nu au auzit de Internet sau nu au câştigat mai mult de câteva sute de dolari pe lună, elita îşi permite zboruri în Beijing şi Singapore pentru cumpărături.

În prezent, se pot face bani mulţi în Coreea de Nord. Există Mercedesuri pentru populaţia bogată, Sedanuri fabricate în China pentru cei care aspiră la un statut mai bun şi maşinuţe ce funcţionează pe baza de baterii pentru copii.

Dar acumularea de avere nu este deloc uşoară, iar asta din cauza mitelor, a huliganilor şi a riscului de a fi predat autorităţilor.