Ploi record în Japonia: cel puțin opt oameni au murit. Mii de călători, blocați pe aeroportul Narita din Tokyo | adevarul.ro

Video Ploi record în Japonia: cel puțin opt oameni au murit. Mii de călători, blocați pe aeroportul Narita din Tokyo

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Ploile record au lăsat mii de călători blocați vineri pe aeroportul Narita din Tokyo, după ce inundațiile din zonele învecinate au perturbat transportul, au lăsat locuințe fără energie electrică și au provocat moartea a cel puțin opt persoane.

UPDATE - Bilanțul a crescut la opt morți

Potrivit BBC, cel puțin opt persoane au murit în urma ploilor. Într-o postare pe X, premierul Japoniei, Sagae Takachi, a transmis că, „în ultimii ani, dezastrele provocate de ploile abundente au devenit tot mai frecvente.”

„Am primit informații potrivit cărora, pe lângă persoanele ale căror decese sunt investigate pentru a se stabili o posibilă legătură cu «dezastrul provocat de ploile abundente care au început pe 13 august», mai multe persoane din prefectura Chiba și-au pierdut viața, existând totodată informații despre alte persoane care sunt încă date dispărute.

Transmit cele mai profunde condoleanțe familiilor celor care și-au pierdut viața și, în numele tuturor, îmi exprim solidaritatea față de familiile îndoliate.

De asemenea, înțeleg că există multe alte persoane rănite sau ale căror locuințe au fost afectate, inclusiv de inundații. Îmi exprim profunda compasiune față de toate persoanele afectate de acest dezastru.

În ultimii ani, dezastrele provocate de ploile abundente au devenit tot mai frecvente. Pentru a proteja viețile și mijloacele de trai ale oamenilor, Guvernul va rămâne vigilent, va colecta cu atenție informațiile și va acționa în deplină coordonare cu ministerele și agențiile relevante, colaborând îndeaproape cu autoritățile locale pentru a gestiona situația de criză și a depune toate eforturile necesare.”

Știre inițială

Peste 360 de milimetri de precipitații au căzut în 24 de ore în unele zone din prefectura Chiba, învecinată cu Tokyo, inundând drumuri și căi ferate în una dintre cele mai aglomerate săptămâni de vacanță din Japonia, transmite Reuters.

Autoritățile au confirmat până în prezent patru decese, inclusiv al unei persoane care a rămas blocată într-un vehicul scufundat, în timp ce o altă persoană este dată dispărută. Militarii au fost trimiși în zonă pentru a sprijini operațiunile de intervenție.

„Aceasta a fost o situație extrem de neobișnuită”, a declarat vineri dimineață Toshihito Kumagai, guvernatorul prefecturii Chiba. „Am intervenit în multe dezastre în trecut, dar nu am mai întâlnit niciodată o situație ca aceasta.”

Japonia, afectată de ploi „fără precedent”

Ploile torențiale au lovit regiunea în una dintre cele mai aglomerate săptămâni de vacanță din Japonia, determinând Agenția Meteorologică Japoneză (JMA) să emită, pentru prima dată, cel mai înalt nivel de avertizare pentru precipitații abundente în această regiune, potrivit Deutsche Welle.

Un reprezentant al JMA a declarat joi că situația „se conturează ca un nivel fără precedent de ploi abundente”. Oficiul pentru gestionarea dezastrelor din prefectura Chiba a anunțat că printre victimele confirmate se află un bărbat în vârstă de 60 sau 70 de ani, găsit pe un drum inundat, și o femeie de 66 de ani, găsită în mașina sa scufundată.

Taifunul Bavi lovește China, Japonia și Taiwan. Peste 2 milioane de oameni, evacuați

O a treia victimă a fost un bărbat de vârstă necunoscută, găsit prăbușit pe stradă, iar o a patra persoană, despre care nu se cunosc deocamdată vârsta și sexul, a fost, de asemenea, declarată decedată, potrivit AFP.

O a cincea persoană este considerată decedată, iar o a șasea este dată dispărută. Militarii au fost mobilizați pentru a sprijini operațiunile de intervenție.

Peste 22.000 de gospodării fără electricitate

Peste 22.000 de gospodării nu aveau energie electrică vineri, la ora 11.00 (02.00 GMT), potrivit companiei de utilități Tokyo Electric Power. În orașul Chiba, una dintre zonele cel mai grav afectate, sute de persoane și-au petrecut noaptea învelite în folii termoizolante în clădiri ale administrației transformate temporar în centre de evacuare.

Perturbarea transportului a lăsat aproximativ 7.000 de persoane blocate pe aeroportul Narita, a declarat un purtător de cuvânt al aeroportului, adăugând că toate zborurile erau programate să opereze normal vineri. Japan Airlines a anunțat că unele curse ar putea avea întârzieri, dar că în prezent nu sunt anticipate anulări.

Mai multe autostrăzi importante din Chiba au fost închise, obligându-i pe șoferi să folosească rute alternative și provocând ambuteiaje, potrivit operatorului rutier NEXCO East.

Mai multe servicii feroviare erau în continuare suspendate vineri dimineață, deși unele trenuri care fac legătura între Narita și Tokyo își reluaseră circulația, reducând aglomerația din importantul nod de transport internațional.

Peste noapte, sute de pasageri au stat la coadă pentru a primi pături, sticle cu apă și gustări de la angajații aeroportului, înainte de a-și improviza locuri de dormit în terminal, potrivit unor imagini difuzate de postul public NHK.

Peste 500 de zboruri anulate în Japonia din cauza taifunului Dolphin: MAE a emis o atenționare de călătorie

„Nu vom uita niciodată această călătorie”, a declarat pentru NHK un american rămas blocat pe aeroport împreună cu familia sa.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite