Pacea înaintează cu forţa în favelele din Rio de Janeiro
0
În pregătirea Olimpiadei din 2016, dar şi a unei Brazilii mai puternice, autorităţile ţării curăţă accelerat favelele, state în stat care ameninţă stabilitatea socială şi nu participă la creşterea economică generală. De notat că jumătate din cei 12 milioane de rezidenţi ai favelelor sunt consideraţi clasa de mijloc | De Theodor Vlădăşel
Pe 6 octombrie 2013, forţele de poliţie şi militare braziliene au repurtat un nou succes în pacificarea favelelor din Rio de Janeiro, un proces complex şi de lungă durată de transformare radicală a zonelor limitrofe metropolei. Împrăştiate în mărginimile din toate cele patru puncte cardinale ale oraşului, favelele reprezintă aglomeraţii colorate, zgomotoase şi în general insalubre, în care trăiesc peste un milion de brazilieni. După decenii de marginalizare şi invizibilitate legală, mahalalele sunt acum parte integrantă a strategiei preşedintei Dilmei Rousseff pentru dezvoltarea durabilă a ţării şi un pretext bun de capturare a unei noi clase de alegători. Rezolvarea problemei va dura probabil decenii, dar este necesară pentru asigurarea stabilităţii interne a unei economii emergente, a cărei creştere se află în pericol.
În combinaţii idionsicratice de sărăcie, violenţă şi droguri, mahalalele din Rio de Janeiro, conduse (semi-oficial) în principal de asociaţii ale rezidenţilor – organizaţii politice cvasi-spontane şi semi-funcţionale destinate exprimării voinţei politice a locatarilor –, constituie mici oraşe-stat în interiorul „oraşului minunat”. Aceste zone conflictuale de autoritate au rămas, de-a lungul timpului, mai degrabă în mâinile şi administraţia narco-bandelor, care au instalat un sistem de autoritate violent şi o justiţie aleatorie, bazate pe teama subiecţilor – prizonieri nu doar ai sărăciei, dar şi ai unei conduceri politice nestatornice. Planul de pacificare este menit să reducă (şi, într-un final, să elimine) influenţa sistemelor de autoritate alternative şi să aducă o prezenţă mai puternică şi permanentă a statului în aceste zone defavorizate. După ce prima parte a fost realizată cu sprijinul forţelor armate şi poliţiei, cea de-a doua etapă este în curs: introducerea de servicii sociale, care să amelioreze sistemul sanitar, educaţia, infrastructura şi oportunităţile economice, pentru a contracara sărăcia şi inegalitatea în sens larg care domină peisajul social brazilian.
Impulsul pentru iniţiativă vine din mai multe direcţii. În primul rând, creşterea economică a Braziliei, deşi încetinită, a reuşit să reducă sărăcia şi să lărgească clasa de mijloc (în 2011, din cei 12 milioane de rezidenţi ai favelelor, 56% sunt consideraţi clasa de mijloc), dar aceste evoluţii au ridicat aşteptările pentru viitor, iar ridicarea nivelului de trai al cetăţenilor a devenit o prioritate a administraţiei. Desigur, integrarea favelelor şi rezidenţilor lor în mediul economic larg poate aduce noi resurse pentru creşterea economică, în special prin dezvoltarea capitalului uman. În al doilea rând, turismul nu poate exploata tot potenţialul la nivelul actual al riscului de securitate, iar Cupa Mondială din 2014 şi Jocurile Olimpice din 2016 ce se vor desfăşura în Rio de Janeiro trebuie să fie un succes (din punct de vedere al încasărilor) pentru a justifica investiţiile şi cheltuielile, îndelung contestate – lunga serie de proteste în oraşele braziliene are nevoie de dovezi ale responsabilităţii sociale a administraţiei.
Nu în ultimul rând, dezvoltarea Braziliei drept lider regional şi o voce din ce în ce mai puternică la nivel global trebuie să fie susţinută de o dezvoltare sustenabilă socială şi economică internă, pentru a oferi credibilitate poziţiei sale internaţionale. Deschiderea externă a Braziliei din ultimii ani oferă şi o bază de comparaţie pentru nivelul de viaţă al cetăţenilor, iar revendicările acestora – în mahala şi nu numai – exprimă ceea ce economiştii numesc „efectul de compensare”. Revenim astfel la ideea de reducere a inegalităţilor socioeconomice, iar cum favelele reprezintă cel mai jos nivel al distribuţiei veniturilor, intervenţia în aceste zone are putea avea un efect extrem de puternic.
Pacificare, partea 1: intervenţia armată şi asigurarea securităţii
Dacă dinamicile interne şi presiunile externe impun reducerea sărăciei şi curăţarea zonelor problematice, programul de pacificare reprezintă o iniţiativă responsabilă de atingere a ţintelor de securitate şi dezvoltare socială. Inspiraţia vine din programe similare: Todos Somos Juárez, în Ciudad Juárez din Mexic, Operación Orión în Medellín şi Consolidación, în zona rurală din proximitatea La Macarena, amândouă în Columbia. Favelele din Rio au fost în trecut tolerate, dar ignorate, şi au devenit, treptat, fieful bandelor implicate în traficul cu droguri (în special cocaină), iar tentantivele sporadice de eradicare a mafioţilor nu au avut succes, transformându-se adesea în confruntări armate, cu multiple victime civile.
În trecut, responsabilă de eliminarea violenţei din favele era Poliţia Militară (după regimul militar a trecut în administrarea poliţiei, dar păstrează o organizare militară), care s-a dovedit nu doar ineficientă şi costisitoare, dar a fost şi acuzată pentru incidente repetate de brutalitate, care au avut repercusiuni asupra încrederii populaţiei în poliţie. Mai mult, unii ofiţeri au fost bănuiţi de facilitarea evadării unor membri marcanţi ai reţelelor de trafic cu droguri. Acum, însă, în tot oraşul se utilizează Unităţi Poliţieneşti de Pacificare (Unidades de Policia Pacificadoras sau UPP), care ţintesc introducerea unei prezenţe permanente a poliţiei în zone unde accesul era deunăzi dificil chiar şi forţelor de ordine. Noile UPP sunt alcătuite din ceva mai mult de 100 de ofiţeri fiecare, majoritatea noi recruţi, dar bine dotaţi şi pregătiţi (inclusiv în responsabilitate socială).
Planul de pacificare a fost demarat în 2008, împotriva traficului cu droguri şi a criminalităţii, şi este finanţat din Programul de Creştere Accelerată (PAC1). Tactica favorizează o abordare graduală, iar prima parte a unei „pacificări” tipice constă într-o intervenţie armată masivă a poliţiei şi a forţelor speciale, ajutate de vehicule blindate, tancuri şi elicoptere. De exemplu, intervenţia din aprilie pentru pacificarea zonelor Cerro-Cora, Vila Candido şi Guararapes a fost realizată de către 400 de poliţişti, cea din martie din Caju şi Barreira do Vasco de către 1.300 de poliţişti şi ofiţeri, cea din Complexo do Alemão din februarie de către 300 de poliţişti, iar cea din octombrie 2012 din Jacarezinho şi Manguinhos de către 1.500 de poliţişti. După ce echipele de elită curăţă favelele – până acum strategia bandelor criminale a fost de non-combat, retragere şi rezistenţă minimă – sunt introduse patrule ale poliţiei timp de câteva săptămâni, pentru a observa desfăşurarea activităţilor şi a evalua nivelul de securitate necesar zonei. În această perioadă se realizează şi arestări (dacă este cazul), dar se rechiziţionează mai ales arme, muniţie, valută, droguri şi radioemiţătoare lăsate în urmă de membrii bandelor.
Ultima etapă este cea de introducere formală a UPP-urilor nou-formate, grupuri poliţieneşti comunitare cu responsabilitatea asigurării ordinii şi securităţii publice. Până în prezent au fost create 34 de asemenea unităţi, care servesc în jur de 250 de comunităţi din favelele ce mărginesc Rio de Janeiro, iar alte două unităţi sunt planificate a funcţiona în cele 12 favele ocupate pe 6 octombrie, având sediul în Lins de Vasconcellos. Printre ţintele şi termenele menţionate de autorităţi se numără funcţionarea a 40 de UPP-uri până la sfârşitul lui 2014 şi integrarea tuturor favelelor până în 2020, însă până la pacificarea tuturor celor aproximativ 600 de favele drumul este lung. Desigur, pacificarea şi prezenţa poliţiei sunt doar ţinte intermediare, obiectivul lor fiind doar de a facilita introducerea de servicii sociale de o calitate similară cu cele din restul oraşului.
Pacificare, partea a 2-a: ameliorarea serviciilor publice
După ce un nivel satisfăcător de siguranţă a fost atins, reprezentanţii municipali lansează programe de integrare, atât socială, cât şi economică. În Lins de Vasconcellos şi mahalalele adiacente statul plănuieşte investiţii de 225 de milioane de dolari în proiecte publice pentru dezvoltarea zonei. Cheltuielile includ de obicei crearea de noi şcoli (aproape 150 au fost create până în februarie 2013) care ajută tinerii să capete educaţia minimă necesară unei participări eficiente pe piaţa muncii. Există şi centre de pregătire profesională (şi reconversie) pentru rezidenţi, cu beneficii nu doar pentru indivizi, ci şi pentru economia Braziliei. Spitale şi centre de îngrijire au fost de asemenea introduse pentru a îmbunătăţi igiena favelelor şi locuitorilor, precum şi sisteme generalizate de colectare a deşeurilor, absente până în prezent.
Majoritatea instalaţiilor electrice (şi nu numai) sunt clandestine, dar favelele pacificate au înregistrat progrese în conectarea la reţeaua de electricitate, care reprezintă o componentă esenţială a planului. Colaborarea cu compania de electricitate Light s-a dovedit a fi fructuoasă, dar companiile sunt în general reticente să participe la proiect, fie din cauza prejudecăţilor, fie din motive practice, care împiedică furnizarea de bunuri şi servicii. Majoritatea firmelor se află acum în situaţia de a decide între costurile pe termen scurt ale activităţii în mahalale şi potenţialul economic pe termen lung, dobândit printr-o implicare la momentul oportun.
Favelele au fost considerate iniţial drept temporare, astfel încât nu le-au fost alocate nume oficiale de străzi, adrese şi coduri poştale corespunzătoare. De aceea introducerea unei cartografieri moderne a mahalalelor este esenţială pentru integrarea lor în sistemul municipal, nu doar pentru accesul la servicii poştale, ci şi pentru definitivarea şi legalizarea actelor de proprietate, necesare securităţii proprietăţii private. Mai mult, apariţia pe harta oficială a favelelor poate oferi indicii sistemelor de ajutor social, în special pentru o mai bună ţintire a populaţiei aflate sub nivelul sărăciei (desigur programele trebuie să fie condiţionate pentru a avea şanse de reuşită şi pentru a nu genera dependenţă).
O altă componentă a infrastructurii o reprezintă sistemul de transport în comun. Două proiecte sunt relevante din acest punct de vedere. În favela Complexo do Alemão, ce găzduieşte nu mai puţin de o sută de mii de locuitori, în iulie 2012 a fost dată în folosinţă o telecabină – Teleferico do Alemão – care face legătura între 6 staţii şi are 155 de cabine de 8 câte locuri şi care a redus durata tranzitului de la 2 ore la 16 minute. Deşi este folosită şi de turiştii ce se aventurează în mahala, telecabina este un sistem destinat în special rezidenţilor, pentru care biletul este gratuit (aici se văd şi beneficiile cartografierii moderne). Sistemul are o conexiune şi cu reţeaua feroviară, astfel încât locuitorii să poată dobândi mobilitate şi acces rapid spre centrul oraşului unde se află cele mai multe slujbe. De asemenea, favela Rocinho (una dintre cele mai cunoscute, a 29-a mahala pacificată, ce găzduieşte aproape 70.000 de indivizi) va beneficia de pe urma extidenderii unei linii de metrou până la marginea favelei. Dinamizarea forţei de muncă reprezintă un punct crucial al programului, contribuind la creşterea bunăstării în favele şi la construirea unui cadru propice dezvoltării economice.
Beneficiile şi costurile programului de pacificare
Printre rezultatele programului, aşa cum a fost el implementat până acum, se pot număra: conectarea la sistemele de electricitate, apă şi transport, reducerea numărului de crime violente, diminuarea consumului de droguri, îmbunătăţiri sanitare, creşterea securităţii proprietăţii, accesul la servicii poştale, ameliorarea sensibilă a rezultatelor educaţionale (care au şi efectul secundar de reducere a numărului de indivizi care ar fi, altfel, tentanţi să participe în activităţi ilegale) şi îmbunătăţirea substanţială a mediului economic. În plus, toate aceste efecte pozitive duc şi la dezvoltarea turismului în favele, care oferă comercianţilor şi artizanilor locali o sursă adiţională de venit, cu potenţial de creştere pe termen lung.
Pe de altă parte, programul are şi consecinţe negative. Eliminarea bandelor angajate în traficul cu narcotice, care în trecut asigurau un sistem paralel de autoritate, a redus constrângerile asupra comportamentului localnicilor, astfel încât numărul de infracţiuni mărunte a crescut considerabil. Fără teama de bande, şi cu un număr de poliţişti insuficient pentru a asigura o siguranţă completă, localnicii fără alte perspective au recurs la mici jafuri, care devin o problemă din ce în ce mai mare. În plus, relocarea bandelor în alte favele, sau chiar în alte oraşe nu face decât să redistribuie geografic violenţa; eradicarea acesteia devine din ce în ce mai grea, în condiţiile în care apar zone de densitate sporită a membrilor bandelor, zone care vor fi mai dificil de pacificat.
Cu toate acestea, securitatea în sens larg este indubitabil sporită în favelele din Rio de Janeiro, reflectându-se şi în preţurile terenurilor şi în special al chiriilor, care au crescut chiar si cu 30%. Când Brazilia avea o creştere economică susţinută, inflaţia imobiliară putea fi susţinută, dar încetinirea curentă pune o serie de probleme privind capacitatea locuitorilor favelelor de a face faţă cheltuielilor. Evident, şi conexiunea la reţeaua de electricitate are un preţ, iar până acum localnicii s-au dovedit capabili să plătească, dar este necesară obişnuirea lor cu o realitate mai scumpă, şi renunţarea la obiceiuri care generează risipă şi costuri mari. Politica monetară relativ relaxată din trecut a dus şi la extinderea liniilor de credit către consumatori cu venituri reduse, iar împrumuturile au favorizat cheltuieli curente în dauna investiţiilor productive. Astfel, deşi companiile înregistrează cifre de afaceri mai mari (retailerul Casas Bahias, de exemplu, a înregistrat o creştere puternică a preţului acţiunilor la bursă), se pune problema sustenabilităţii relaţiei între costuri şi venituri.
O serie de comentatori locali critică exploatarea turistică a favelelor (tururi de mică amploare) şi argumentează că localnicii nu sunt cei mai mari beneficiari ai veniturilor din turism, ci cartierele învecinate (turism la scară largă). Deşi majoritatea acestor comentatori nu iau în considerare efectele de multiplicare dintr-o anumită zonă geografică, majoritatea criticilor au un sâmbure de adevăr. Printre acestea, faptul că programul este mai puţin destinat dezvoltării pe termen lung, cât mai degrabă câştigurilor politice imediate, şi cosmetizării favelelor în aşteptarea Cupei Mondiale şi Jocurilor Olimpice. Exploatarea comercială este şi ea menţionată, iar profitul şi sărăcia fac deocamdată o pereche stranie.
Nici telecabina din Complexo do Alemão nu a scăpat de probleme: traficul iniţial era prevăzut la 30.000 de călători pe zi, dar cererea nu s-a materializat decât din partea a 12.000 de călători zilnic, astfel că rentabilitatea proiectului este pusă în pericol. Un proiect similar, o gondolă în Rocinha, este în prezent disputat: vocea favelelor înclină împotriva gondolei, dar oficialii par a închide ochii din dorinţa de a continua activitatea (desigur, sunt bănuite acte de corupţie). Printre altele, reprezentanţii comunităţilor au declarat că vor da statul în judecată pentru nerealizarea obiectivelor asumate în Programul de Creştere Accelerată (PAC1). Mai mult, comportamentul forţelor poliţieneşti nu s-a detaşat complet de trecut, iar brutalitatea şi confiscări abuzive sunt reclamate de către locuitori, care caută despăgubiri.
Cu ochii pe flacăra olimpică
Per total, pacificarea a progresat enorm în cei cinci ani de la prima intervenţie din favela Dona Marta din 2008: peste 34 de unităţi poliţieneşti au fost instituite în 250 de mahalale, securitatea în sens larg a fost obţinută, educaţia primeşte o atenţie considerabilă, iar climatul economic pare favorabil. Deocamdată investiţiile continuă în dezvoltarea favelelor din jurul oraşului Rio de Janeiro, dar momentul critic va veni doar după ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice din 2016. Atunci vom putea discerne între suprafaţa şi adâncimea proiectului, iar presiunile interne (din favele) vor favoriza probabil continuarea programului. Până atunci, ţinta forţelor de poliţie şi a serviciilor sociale se anunţă zona Maré: 16 favele cu 130.000 de locuitori urmează a fi curăţate şi pacificate.
Theodor Vlădăşel a absolvit Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale a Academiei de Studii Economice din Bucureşti, iar acum urmează un master în economie organizaţională la Universiteit van Amsterdam - şi colaborează cu FP România.
Se încarcă comentariile...
