Miza lui Sarkozy

Nicolas Sarkozy a făcut un pariu: să reprezinte, el însuşi, partidul „ordinii“. Făcând apel la forţă pentru a elibera depozitele şi rafinăriile şi la cuvinte dure faţă de huligani, şeful statului crede că va ajunge la inima unei mari părţi a opiniei publice, exasperate de derapajele grevei.

Desigur, o mare parte dintre francezi continuă să susţină greva împotriva reformei pensiilor. Dar aceiaşi francezi sunt furioşi că nu îşi pot pune benzină şi nu îşi pot apăra copiii aflaţi la liceu. Preşedintele crede că a intrat în ultima linie dreaptă a conflictului. Votul asupra proiectului de lege pe reforma pensiilor va fi dat săptămâna aceasta şi apoi legea va fi promulgată. Iar cele două zile de manifestaţii sindicale prevăzute în acelaşi moment ar urma să fie, potrivit Elysée-ului, cântecul de lebădă al unui protest sortit eşecului. Nicolas Sarkozy nu putea da înapoi cu reforma. Şefii sindicatelor o ştiau foarte bine. Dar au fost luaţi pe sus de „talpa" sindicalistă şi a trebuit să ţină cont de ea.

Există un moment, în democraţie, când legea e lege. Şi ultimii grevişti se vor pomeni că la un moment dat tot vor trebui să facă, pe fluturaşul de salariu, calcule şi să revină la muncă. Asta e, în orice caz, ipoteza preşedintelui, care consideră că, în săptămâna ce a trecut, totul s-a schimbat pentru el. „Aducând la grevă rafinăriile şi blocând depozitele, sindicaliştii au făcut o mare greşeală. Francezii nu suportă ca cineva să se atingă de libertatea lor de a circula cu maşina. Opinia publică se va întoarce, într-un final, împotriva lor", le-ar fi spus Sarkozy apropiaţilor. Deja, rata celor care aceptă pensionarea la 62 de ani a crescut la 52%. Importantă acum este reinstaurarea calmului şi neutralizarea celor care îl tulbură.

Şeful statului îşi va păstra tonul şi metodele - marţiale - până la capăt. Se gândeşte că astfel câştigă de două ori: îşi face datoria de a proteja cetăţenii şi place electoratului care are oroare de scandal. De aici şi până la a spera că opinia publică se va întoarce în favoarea sa, cum s-a întâmplat în mai 1968 pentru de Gaulle, e un pas uriaş. Dar dacă Nicolas Sarkozy va reinstaura ordinea după ce va reuşi să adopte reforma, măcar îşi va fi câştigat tresele de om care nu dă înapoi. Asta, spre deosebire de predecesorii săi, indiferent că s-au numit François Mitterrand sau Jacques Chirac.