Iran, republică de uz masculin

În statul condus de ayatollahul Ruhollah Khomeini, femeile trăiesc sub dominaţia bărbaţilor, conform celor mai stricte reguli religioase musulmane Numită până în 1935 Persia şi din

În statul condus de ayatollahul Ruhollah Khomeini, femeile trăiesc sub dominaţia bărbaţilor, conform celor mai stricte reguli religioase musulmane

Numită până în 1935 Persia şi din 1979 Republica Islamică Iran, ţara, situată astăzi între două mari fronturi deschise, Irak şi Afghanistan, este un tărâm profund religios, devotat credinţei musulmane şiite. Liderul de necontestat al ţării este ayatollahul, liderul religios al Iranului. Mahmoud Ahmadinejad, care a câştigat alegerile din 2005 cu 62% din voturi, a devenit preşedinte numai după ce i-a sărutat mâna "liderului suprem", adică ayatollahului Ali Khamenei, în semn de supunere. Şi totuşi, dincolo de restricţii şi obiceiuri greu de înţeles pentru occidentali, Iranul se află într-un constant progres, pe alocuri în armonie cu tendinţele moderne.

În persană, Iran înseamnă "ţara arienilor", iar iranienii ţin să precizeze că Persia este numai o parte din ţara lor care, în ansamblu, trebuie să definească întreg teritoriul pe care locuiesc cei 70 milioane de locuitori. Limba vorbită se numeşte însă persană. Aici, toţi cei care sfidează tradiţiile religioase sunt pasibili de pedeapsa cu moartea. Dar multe dintre restricţiile impuse de Coran ajută la păstrarea ordinii şi menţin o înaltă moralitate în rândul cetăţenilor. Astfel, bărbaţii persani nu folosesc cuvinte obscene, nu beau alcool şi nu joacă jocuri de noroc. Femeile nu trebuie să-şi arate niciun centimetru pătrat de piele, nici măcar pe mâini sau glezne, pentru că trupul lor este considerat o tentaţie satanică ce poate să-i trimită drept în iad pe bărbăţii care le privesc. În aceste condţii, de multe secole, întreaga ţară este segregată pe sexe: bărbaţii au viaţa lor, localurile lor şi munca lor. Femeile trăiesc izolate, în comunităţi mici, înrudite, iar când "ies în oraş" se învăluie din cap până în picioare şi trebuie neapărat să fie însoţite de un bărbat din familie. Dar progres există.

Comercianţii s-au apropiat de Europa

Primele schimbări au fost introduse în Persia în secolul XIX, când bărbaţii educaţi în oraşele europene, fie ei comercianţi sau aristocraţi, au adus acasă obiceiurile pe care le observaseră la "străini". Primii intelectuali ai ţării au cerut reforme rapide, cum ar fi emanciparea femeilor, căsătorii monogame, şcoli laice pentru copii şi drepturi egale pentru femei şi bărbaţi. Astfel de idei au fost primite însă cu răceală de majoritatea bărbaţilor. Unele schimbări s-au produs, mai ales în familiile celor care le susţineau, dar chiar şi aici raportul dintre un bărbat şi soţia lui a rămas neschimbat. Ce-i drept, în epoca respectivă, codul victorian de moralitate prevedea şi el că femeia trebuie să se supună voinţei soţului ei. Dar copiii, mai ales fetiţele, au căpătat un alt statut şi un dram de libertate în plus. În Teheran s-au deschis atunci câteva şcoli particulare, unde fetiţele puteau învăţa să citească de la profesoare, majoritatea soţii ale unor intelectuali luminaţi. Femeile care au adoptat un comportament occidental, precum Taj Saltaneh, fiica lui Naser al din Shah, au fost însă dispreţuite chiar de către rude şi prieteni. Ştiind că vechile mentalităţi nu dispar uşor, poeta Parvin Etesami a avut grijă să nu iasă decât foarte rar din casă şi din poemele ei lipsesc cu desăvârşire cuvintele: dragoste, bărbat şi femeie.

Spaţiile comune, o mare problemă

În secolul XX, după ce persanii trăiseră peste 1.400 de ani separaţi pe sexe, ideea de a se întâlni într-un spaţiu comun i-a bulversat pe locuitorii Iranului. Unii s-au gândit să înfiinţeze reguli de comportament, astfel încât cele două sexe să nu se împingă unul pe altul pe "drumul pierzaniei". În anii '60 existau deja localuri unde se organizau "petreceri comune", adică un soi de ceainării unde băieţii de însurat se puteau întâlni cu fete nemăritate, care nu purtau văl, dar numai în condiţii de mare stricteţe. Băieţii aveau voie să privească grupurile de fete, dar nu aveau voie să se apropie de ele. Nici vorbă de dans sau conversaţie, dar cel puţin se vedeau înainte de însurătoare. Băieţii aflau abia acasă, de la surori, cum se numeau fetele pe care le plăcuseră, dar era un progres, iar la Teheran aceste localuri au marcat aşa-numita "revoluţie sexuală". Au urmat apoi cafenelele, cluburile, teatrele, cinematografele şi, într-un târziu, discotecile.

Codul îmbrăcămintei

Populaţia din zona rurală nu a aderat niciodată la schimbările introduse de tinerii care se întorceau de la studii, din vest. Exista obiceiul de a asocia "depravarea" numai cu intelectualii, iar marea masă a iranienilor a rămas indiferentă la schimbările produse în marile oraşe. Ca să împace poporul indignat cu intelectualii din oraşe, ayatollahul Motahari a introdus "Codul Islamic al Îmbrăcămintei". Femeile au fost din nou obligate să-şi acopere părul, gâtul, mâinile şi gleznele. Trebuie spus că, nici măcar în timpul "revoluţiei sexuale", nicio femeie nu îndrăznise să-şi scurteze rochia. Fetele nu aveau voie să folosească farduri sau lac de unghii şi reveneau sub autoritatea tatălui, soţului sau fratelui, nemaiavând dreptul de a ieşi din casă fără unul dintre ei. Dar, chiar şi acoperite din cap până în picioare, femeile şi-au păstrat dreptul de a merge la universitate şi de a avea o profesie. În anul 1970, la Teheran, erau o mulţime de licee de fete, iar universitatea avea grupe de studente, deşi numai la unele meserii. Femeilor li s-a permis în continuare să intre în magazine, cu condiţia să poate vălul şi să fie însoţite. Dreptul de a se întâlni cu alte fete, fără să fie bărbaţi de faţă, a fost un alt mare progres, multe restaurante organizând petreceri aniversare pentru doamne.

Uniforme, în funcţie de anotimp

Pentru ca femeile să nu poată fi deosebite între ele, codul prevedea şi culorile ce se purtau, în funcţie de anotimp. Hainele multicolore nu erau permise, variaţiile fiind tonuri de bej, maro, gri, alb sau negru. Familiile sărace au fost încântate de aceste prevederi, pentru că hainele din acelaşi material şi cu aceeaşi croială erau practice şi ieftine, ceea ce a permis şi fetelor din casele fără posibilităţi materiale să iasă în lume şi să se mărite mai bine. Vălul obligatoriu le oferea femeilor mai multă mobilitate şi le ferea de dispreţul bărbaţilor. Multe femei musulmane, din întreaga lume, poartă astăzi vălul exact din aceste motive.

Revoluţia Islamică

Revoluţia din 1979 a transformat Iranul, condus de şahul Mohammad Reza Pahlavi, din monarhie, într-o republică islamică, sub conducerea ayatollahul Ruhollah Khomeini, liderul revoluţiei.

Demonstraţiile împotriva şahului au început în ianuarie 1978. La 1 aprilie 1979, poporul iranian a votat, prin referendum, schimbările propuse de ayatollah, care includeau abolirea monarhiei şi noile reguli de conducere a republicii. Schimbările rapide, mari şi profunde au uluit lumea, care a asistat fără să intervină la naşterea noii republici. Rememorând evenimentele de atunci, preşedintele de azi al Iranului a spus că pentru iranieni a fost "un act de sacrificiu şi eroism, care a dăruit lumii primul stat islamic desăvârşit, un model perfect şi splendid al comuniunii omului cu divinitatea". Din punct de vedere al relaţiilor interumane, pasul înapoi a fost însă destul de evident. Autorităţile islamice au înăsprit regulile şi au înfiinţat poliţia îmbrăcămitei, care şi astăzi, la schimbarea sezonului, stabileşte ce se poartă (ce culori, ce modele şi ce croieli), astfel încât toate femeile să pară la fel. Poliţia operează şi arestări. Băieţii şi fetele care comit "crima" de a-şi vorbi unii altora înainte de căsătorie pot fi arestaţi sau biciuiţi. Avortul este ilegal, vârsta de căsătorie este foarte scăzută, în schimb concubinajul şi poligamia sunt îngăduite.

Drepturi limitate pentru femei

Spre deosebire de viaţa de acum un secol, femeile de azi din Iran nu mai sunt fericite cu viaţa pe care o au. Pentru a reduce rata sinuciderilor, în aprilie 2006, preşedintele Ahmadinejad a dat un decret prin care permitea femeilor să asiste la competiţiile sportive, dacă stăteau într-o tribună specială. Decretul a avut ample urmări, pentru că toate arenele sportive au fost supuse unor modificări (inclusiv la instalaţiile sanitare) pentru a se putea respecta acest drept. Imediat, autorităţile islamice au protestat vehement. După mai puţin de un an, preşedintele şi-a retras decretul, pe motiv că ar putea fi folosit de spionii americani, pentru a se infiltra nevăzuţi pe stadioane. Tot preşedintele a stabilit că la facultăţile de Medicină, Farmacie şi Stomatologie, studenţii pot fi 50% bărbaţi şi 50% femei. Această măsură încă nu a fost anulată, deşi s-au găsit voci "tradiţionaliste" care să spună că nu sunt destule locuri în căminele studenţeşti.

Curiozităţi

- În mai 2007, un arhitect iranian, Elaheh Sofali, a construit prima bicicletă pentru femeile musulmane din Iran. Ca să nu li se vadă niciun pic de piele, bicicleta are o cabină din plastic fumuriu, care acoperă complet corpul femeii care pedalează.

- Costumul de baie "burkini", inventat în august 2006, în Italia, pentru ca femeile musulmane să poată merge la plajă, a fost explicit interzis în Iran, unde este considerat "satanic".

- Femeile din Iran nu pot fi acuzate că au întreţinut relaţii sexuale în afara căsătoriei decât dacă sunt patru martori sau dacă o fată nemăritată rămâne însărcinată.

- Femeile musulmane se pot căsători numai cu bărbaţi musulmani; bărbaţii se pot căsători şi cu femei creştine, evreice sau din tribul sabianilor.

Progresul nu poate fi oprit

Aparent, Iranul a revenit la condiţiile din anii '30, cu diferenţa notabilă că acum este republică. În realitate, schimbările produse în mentalitatea oamenilor nu mai pot fi şterse cu buretele. În ciuda statutului inferior al femeii, multe dintre fetiţele din Iran învaţă pe ascuns, în familie, pentru că taţii lor simt că progresul va continua.

Televiziunea prin satelit schimbă viaţa în interiorul familiilor bogate, care văd, zi de zi, cum se trăieşte în afara Iranului. În plus, din cauza izolării internaţionale, mulţi iranieni sunt prea săraci ca să se însoare chiar şi o singură dată, concubinele fiind, practic, un lux permis, dar imposibil de atins. În magazine se găsesc anticoncepţionale şi prezervative, multe familii limitându-se la creşterea a numai doi copii. Situaţia este atât de gravă pentru unele zone, încât preşedintele Ahmadinejad a propus recent înfiinţarea unor agenţii de plasare a bărbaţilor aflaţi în căutare de locuri de muncă, pentru a se încuraja căsătoriile. Guvernul sponsorizează în fiecare an mii de căsătorii "ieftine", oferind compensaţii simbolice părinţilor fetelor.

Revoluţia islamică a fost un act de sacrificiu şi eroism, care a dăruit lumii primul stat islamic desăvârşit
Mahmoud Ahmadinejad,preşedinte al Iranului