În Iran infractorii sunt spânzuraţi în stradă pentru a servi drept exemplu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţia iraniană arestând un bărbat acuzat de huliganism FOTO AFP
Poliţia iraniană arestând un bărbat acuzat de huliganism FOTO AFP

Sute de condamnaţi sunt spânzuraţi în fiecare an în Iran, dar o execuţie publică este un eveniment rar, pentru că cele mai multe pedepse capitale sunt săvârşite în închisori, susţin oficialii judiciari ai Iranului şi organizaţiile internaţionale pentru drepturile omului.

Doi tineri abia trecuţi de 20 de ani au fost executaţi duminică, puţin înainte de răsărit, într-un parc din capitala Teheran, după ce au înjunghiat un om în noiembrie, căruia i-au furat geanta şi echivalentul a 15 euro. Parcul a fost special ales pentru că se afla chiar lângă locul crimei, iar tinerii au fost spânzuraţi în timp ce martorii protestau în linişte sau înregistrau scena cu telefoanele mobile.

Mulţi iranieni au primit cu bucurie decizia de condamnare la moarte a doi dintre tineri, convinşi fiind că alţi criminali se vor gândi de două ori înainte de a ataca o persoană. Nu toţi împărtăşesc această convingere. Criticii sunt convinşi că aceste pedepse se pot dovedi prea severe. „De ce au fost aceşti oameni executaţi? Nu au omorât pe nimeni. Mai multe pedepse severe nu înseamnă că vor fi şi mai puţine crime. Avem probleme mult mai mari“, spune avocatul Saleh Nikbakht. 

Această acţiune a avut loc deoarece autorităţile iraniene vor să prevină creşterea infracţiunilor înainte să le scape de sub control, prin măsuri mai dure. În ultimele săptămâni, execuţiile publice au crescut ca număr, iar în câteva oraşe mari poliţia a adunat de pe străzi „huliganii“ şi „durii“, spune „The New York Times“.

Comandanţii poliţiei şi alţi oficiali învinuiesc guvernul pentru proasta gestionare a economiei, care se pare că a declanşat o creştere a şomajului şi a inflaţiei, dar şi numărul infracţiunilor şi al crimelor. Sancţiunile economice internaţionale au agravat problemele, iar diferenţa dintre bogaţi şi săraci este acum mai mare ca oricând.

Deşi nicio statistică oficială nu este disponibilă, autorităţile susţin că există o creştere a crimelor violente, făcute, în special, de tineri care-şi atacă victimele cu cuţite pentru a le lua banii şi alte bunuri. Presa locală abordează doar o parte din aceste episoade violente, dar iranienii de vârstă mijlocie, care sunt ţintele preferate, au poveşti de groază despre furturi, răpiri, violuri şi spargeri de locuinţe.

„Doi tineri mi-au intrat în casă în urmă cu două săptămâni şi m-au bătut până am leşinat“, spune o casnică în vârstă de 54 de ani, din nordul Teheranului. Infractorii i-au legat mâinile şi picioarele şi au bătut-o ca să recunoască unde era ascuns seiful. „Dar noi nu avem un seif. Oraşul nostru a devenit foarte nesigur. Astfel de lucruri nu se petreceau până acum câţiva ani. Avem nevoie de măsuri mai dure pentru a opri aceste crime“, mărturiseşte femeia.

Duminică, cei doi condamnaţi, Alireza Mafiha de 23 de ani şi Mohammad Ali Sarvari de 20 de ani, au stat în faţa mulţimii, înconjuraţi de membri ai familiei şi de prieteni. Cei doi, ambii şomeri şi provenind din familii sărace, au fost surprinşi în urmă cu două luni de o cameră de supraveghere în timp ce jefuiau şi înjunghiau un bărbat, cu ajutorul altor doi tineri. Imaginile agresiunii s-au răspândit pe internet şi au iscat mânia publicului, determinându-i pe politicieni şi pe preoţi să solicite măsuri mai dure.

Şeful sistemului juridic iranian, Ayatollahul Sadegh Larjani, a spus că, deşi victima nu a decedat, se ia în considerare o condamnare la moarte pentru principalii doi vinovaţi. „Trebuie să fim duri şi să mărim preţul plătit de cei care comit crime“, a declarat el citat de agenţia de ştiri „Fars“.

În timpul procesului, Alireza Mafiha a explicat că a avut nevoie de bani pentru a plăti operaţia mamei sale. Însă cei doi tineri au fost condamnaţi sub acuzaţia de „mohareb“, un termen juridic şiit care se poate traduce prin „a întreprinde război împotriva Lui Dumnezeu“. Ei au fost acuzaţi şi că au pus în pericol securitatea publică şi că au provocat frică şi intimidare. Ceilalţi doi complici au fost condamnaţi la 10 ani de închisoare, urmaţi de cinci ani de exil într-un oraş de provincie şi 74 de lovituri de bici.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite