Gabarit depăşit: sarcina monumentală a împachetării războiului din Afganistan

KABUL În vasta Piaţă Bush, situată adânc în capitala Afganistanului, războiul american este dat spre vânzare. Labirintul format din 500 de magazine interconectate, numit după preşedintele american care a dispus invazia din 2001, este un centru comercial plin până la refuz cu bunuri aduse cu camioanele pentru aprovizionarea trupelor NATO. / Corespondenţă - Amie Ferris-Rotman

Articol publicat în FP România nr. 36 (septembrie/ octombrie 2013)

Timp de peste un deceniu, mii de vehicule au tranzitat graniţa cu Pakistanul în fiecare lună, aducând mâncare şi provizii, care sunt acum furate, re-etichetate şi expuse spre vânzare în soarele fierbinte: produse de patiserie pre-ambalate (Pop-Tarts), recipiente cu cafea Maxwell House şi sticle cu sirop de arţar, lângă uniforme militare, veste anti-glonţ, ochelari cu vizibilitate nocturnă, dispozitive GPS şi chiar şi mitraliere automate.

Începând cu sfârşitul lui 2011, când forţele NATO şi-au început retragerea de pe frontul din Afganistan, cifra de afaceri din vânzarea de echipamente militare furate a crescut vertiginos, de la circa 20.000 la 30.000 de dolari pe lună, potrivit estimărilor jucătorilor din piaţă. Într-o dimineaţă din martie, Hafizullah Safi îşi inspecta imperiul său de pe piaţa neagră din coliba de fier forjat pe care o numeşte birou. 

„Americanii n-or să fie aici pe vecie”, mi-a spus comerciantul. „Dar cât sunt aici, afacerile merg bine”. 

Îşi mângâia barba albă, cârlionţată, lungă până la coşul pieptului, în timp ce privea doi comercianţi afgani care ştergeau praful de pe câteva aparate radio militare Falcon II pentru a le arăta unor potenţiali clienţi. Într-o discuţie avută în timp ce beam nişte doze calde de Mountain Dew, Safi a spus că 70% din produsele de pe piaţă provin din camioane şi containere aparţinând forţei militare NATO din Afganistan – International Security Assistance Force (ISAF). Majoritatea sunt de provenineţă americană. „Cu cât se închid mai multe baze”, mi-a spus tânărul lui adjunct, Ahmad, „cu atât facem mai mulţi bani”.

Creşterea numărului de echipamente ISAF de pe piaţa neagră afgană, doar o mică parte a materialelor NATO din ţară, este o mărturie a recentelor eforturi de retragere a tehnicii militare din Afganistan – Statele Unite au în total circa 100.000 de containere şi 50.000 de vehicule –, care trebuie mutată până pe 31 decembrie 2014, data limită pentru retragerea tuturor forţelor combatante din ţară. 

Estimată la 6 miliarde de dolari, retragerea americană este o sarcină uriaşă – cea mai mare şi mai complexă retragere a armatei SUA de la cel de-al doilea Război Mondial încoace –, complicată şi mai mult de geografia Afganistanului, care nu are deschidere la mare sau ocean, şi de legăturile nu foarte prietenoase ale Americii cu ţările din vecinătate. În plus, retragerea echipamentelor trebuie să fie sincronizată cu cea a trupelor, astfel încât să rămână suficiente resurse la dispoziţia celor care mai sunt încă angajaţi în conflict. Numărul soldaţilor americani, care constituie partea leului din forţele conduse de NATO în Afganistan, e programat să se reducă la jumătate – 34.000 de militari – până în luna februarie, coborând astfel mult sub vârful de circa 100.000 de soldaţi atins în 2011.

„Din perspectiva serviciilor, din cea a purtării războiului şi dintr-o perspectivă ecologistă, majoritatea activităţilor au fost deja planificate”, spune generalul de brigadă american Steven Shapiro, care până în vara aceasta a fost comandantul adjunct al unităţii militare americane însărcinate cu coordonarea retragerii materialelor. A vorbit cu mine la sediul din Kabul al Primului Comandament de Susţinere, în a cărui sală de mese roiau specialiştii săi în logistică, îmbrăcaţi în costume de camuflaj. Cei mai mulţi mâncau broccoli şi fasole verde semi-preparate, aşa-numitele „raţii operaţionale”, cele mai recente adăugiri la meniul lor, odată cu reducerile de personal de la bucătării. 

În prezent, comandamentul lui Shapiro demontează numeroase baze americane din Afganistan – doar aproximativ 100 de instalaţii militare NATO vor mai rămâne în picioare, faţă de cele 800 care existau spre sfârşitul lui 2011 – şi trimite metalul şi containerele nefolosite la fier vechi, încercând să impulsioneze astfel  minuscula piaţă afgană a metalelor. El spune că trupele au început chiar să „mănânce ca să-şi grăbească evacuarea”, renunţând la mâncare proaspăt gătită în favoarea grămezilor de hrană gata preparată, conservată în vid, cu multe calorii, rămasă în urma celor plecaţi. 

Munca nu e glorioasă, dar specialiştilor în logistica de război precum Shapiro le face plăcere să evoce viziuni grandioase ale victoriei când vorbesc despre abilităţile lor de a face curăţenie după bătălii. Întrebaţi despre fluxul retragerii materialelor care părăsesc zonele de război, mai mulţi generali mi-au citat cuvintele generalului Dwight Eisenhower:

„Nu e dificil să demonstrezi că bătăliile, campaniile şi chiar războaiele au fost câştigate sau pierdute în primul rând pe seama logisticii”. 

Amie Ferris-Rotman, deţinătoare a bursei  John S. Knight în jurnalism la Universitatea Stanford, a fost, în trecut, corespondentă Reuters în Kabul.

Traducere şi adaptare: Theodor Vlădăşel