FOTO Călătorie în nordul Afganistanului: "Nici să nu vă gândiţi să mergeţi pe şosea!"

După ce corespondentul Foreign Policy Anna Badkhen a cântărit hărţi şi rute pentru a ajunge în siguranţă în Kabul, a fost întâmpinată de un localnic cu un sfat prietenesc: "Nici să nu vă gândiţi să mergeţi pe şosea!".

Ediţia din 2009 a hărţilor Nelles marchează crestele de munţi impunătoare ale Afganistanului, râurile sale dătătoare de viaţă, câteva repere istorice şi toate arterele importante sau mai puţin importante (unele dintre ele sunt doar întinderi de deşert sau rute paralele scobite în munţii abrupti de generaţii de automobilişti) ale ţinutului asiatic.

Dar când i-am arătat unui muncitor afgan ruta pe care vreau să o parcurg pentru a ajunge la Kabul, cea care traversează Hindu Kush şi coboară în câmpiile din nordul Afganistanului, acesta scutură din cap: Acest drum este în afara limitelor, relatează reporterul Foreign Policy.

El ştie că harta nu arată - că fiecare creasta de-a lungul drumului poate fi o linie de foc, fiecare defileu, o ambuscadă, fiecare vale, decor pentru un masacru.

Ultima oară când am fost aici, nordul Afganistanului era considerat cea mai sigură parte a ţării. Puteai lua un taxi din Mazar-e-Sharif până la Kabul; puteai opri pentru un kebab de miel la o cafenea de la marginea drumului, iar dacă te-ai fi decis să stai la un "chaikhana" cu 15 dolari pe noapte, atunci singura grijă ar fi fost păduchii, şi nu răpitorii.

Între 2001 şi 2004, am călătorit foarte mult prin partea de nord a Afganistanului - atât în timpul războiului fratricid între trupele guvernamentale talibane şi rebelii Alianţei Nordice Anti-talibane, cât şi după căderea regimului islamic, îşi aminteşte corespondetul FP.

Odată ce talibanii au fost alungaţi, rezidenţii, încleştaţi de sărăcie, au continuat să moară din cauza foametei sau a bolilor, procentul de alfabetizare în rândul femeilor a rămas la o singură cifră, copiii au continuat să se alăture forţelor de muncă de la vârste fragede, minele terestre au continuat să ucidă şi să mutileze sute de oameni în fiecare an.

Dar, în comparaţie cu perioada actuală, aceea a fost una fericită. Câmpiile din Kunduz şi provincia Balkh au apărut pentru a se evapora, cu speranţa că, după un sfert de secol de lucruri vărsare de sânge se vor transforma în bine. Chiar şi masivele din provincia Baghlan părea să fi relaxat încreţiturile cretaice. Trupele americane şi NATO şi-au concentrat atenţia asupra sudul Afganistanului, unde talibanii au găsit un refugiu.

În timp ce atenţia lumii era distrasă, talibanii s-au reîntors fără zgomot în nordul ţării.

Acum, talibanii pretind impozite de la fermieri, jefuiesc şi răpesc turişti în Baghlan, o regiune traversată de autostrada nord-sudică, o rută utilizată de NATO pentru aprovizionări importante.

Aceştia controlează aproape toată regiunea Kunduz. Forţelor afgane se luptă în mod periodic cu rebelii talibani din Takhar, o provincie care, înainte de invazia americană a fost, în mare parte, în 2001un bastion anti-taliban.

Talibanii au născocit o alianţă cu miliţia insurgentă condusă de Gulbuddin Hekmatyar, care s-a opus fiecărui guvern afgan aflat la putere. Alianţa este, însă, una fragilă - luna trecută, un conflict între miliţiile lui Hekmatyar şi talibani au ucis zeci de militanţi pe ambele fronturi - însă, oamenii lui Hekmatyar, care operează în Baghlan şi provincia Kunduz, contribuie la instabilitatea generală din nordul Afganistanului prin atacurile pe care le lansează asupra forţelor guvernamentale internaţionale şi cele aflate sub conducerea guvernului afgan.