Eşecul lui Socrates

Săptămâna trecută, premierul socialist portughez Jose Socrates promitea să „dea o lecţie“ celor ce îi prevedeau o înfrângere electorală cu ocazia alegerilor legislative anticipate.

Duminica trecută, portughezii, care au de înfruntat un dureros plan de austeritate, au trimis un mesaj şi mai clar decât anunţau sondajele. Primele rezultate oficiale arată că Partidul social-democrat (PSD, centru-dreapta) a obţinut 40,6% din voturi. Devansează astfel Partidul socialist aflat la putere, care a obţinut numai 28,5% din sufragii. Rezultetele complete şi definitive ale scrutinului vor fi cunoscute la 15 iunie. Dar în conformitate cu rezultatele parţiale, dreapta a câştigat categoric, cu peste 51% din voturi, adică majoritatea absolută. Duminică seara, Jose Socrates şi-a recunoscut eşecul şi a anunţat că va renunţa la funcţia de secretar general al PS.

Mai mult de 9,6 milioane de portughezi au fost aşteptaţi să-şi exprime votul pentru reînnoirea Parlamentului, dizolvat la sfârşitul lui martie după demisia lui Socrates, pedepsit din cauza respingerii unui al patrulea plan de austeritate propus în mai puţin de un an. Cu datorii foarte mari (160 de miliarde de euro la sfârşitul lui 2010), Portugalia a terminat anul 2010 în recesiune cu un deficit public de 9,1% şi o rată crescută a şomajului, de peste 11%. Acuzat de adversarii politici că a dus ţara „la insolvenţă", Jose Socrates, 53 de ani, aflat la putere din martie 2005, a repetat în timpul campaniei electorale că „a luptat din toate puterile" împotriva recurgerii la un ajutor financiar extern care, potrivit opiniei proprii, ar fi putut fi evitat dacă opoziţia n-ar fi respins planul de austeritate.

Spre deosebire de Grecia şi Irlanda, în Portugalia, toate partidele, cu excepţia stângii antiliberale, s-au angajat să respecte cu stricteţe condiţiile împrumutului de 78 de miliarde de euro negociat de Guvernul demisionar în schimbul unui program de austeritate şi de reforme întins pe trei ani. Pedro Passos Coelho, 46 de ani, a promis în mai multe rânduri că „va merge şi mai departe de atât", adică de exigenţele impuse de „troika" (Uniunea Europeană, Fondul Monetar Internaţional, Banca Centrală Europeană), în special în materie de privatizări, dar şi în privinţa reformelor de pe piaţa muncii, a serviciilor publice şi a politicilor sociale.