Dominique Reynié, politolog francez: Europa face agenda electorală în Franţa

Pentru prima dată, Europa s-a „infiltrat“ în campania electorală din Hexagon.

În campania electorală din Franţa, mai puţin se dezbat marile teme europene. De austeritate se vorbeşte şi mai puţin, de teama de a nu îndepărta nişte alegători şi aşa sătui de politică. Şi totuşi, Europa stabileşte agenda electorală. De la vizitele pe care le fac sau pe care le primesc prezidenţiabilii până la scandaluri precum cel legat de pactul anti-François Hollande (candidatul socialist) pe care l-ar fi făcut marile cancelarii de dreapta ale Europei. Sondajele îl dau pe socialist ca învingător, dar doar pentru că este un vot sancţiune la adresa lui Nicolas Sarkozy. Pe de altă parte, întreaga Europă continuă să se deplaseze spre dreapta. În acest context, poate merge Franţa contra valului şi alege un preşedinte de stânga? Analistul politic francez Dominique Reynié a decriptat, pentru „Adevărul", rolul aparte jucat de Europa în această campanie electorală. Dominique Reynié este profesor de ştiinţe politice şi autor al cărţii „Populismul, panta fatală", ce a primit Premiul pentru carte politică în 2012.

„Adevărul": Care a fost felul cel mai vizibil în care a intervenit Europa în campania electorală din Franţa?

Dominique Reynié: Să ne amintim întâi de toate vizitele făcute sau primite de candidaţi. Angela Merkel a venit să îl sprijine pe Sarkozy. Hollande a considerat că este necesar să iasă cu un interviu pentru „Guardian" ca să asigure că nu este contra pieţelor financiare, apoi s-a văzut cu laburiştii britanici, apoi cu socialiştii germani. Eva Joly, liderul ecologiştilor, s-a dus două zile în Grecia, pentru  a-şi declara susţinerea faţă de greci, Marine Le Pen s-a dus la Viena, la invitaţia FPÖ, partidul de extremă dreapta austriac. Pentru prima dată, toţi candidaţii s-au adresat Europei - chiar şi Jean-Luc Mélenchon (extrema stângă) l-a adus aici pe Oskar Lafontaine (copreşedinte al stângii germane - Die Linke) recent. Apoi, prim-ministrul spaniol, Mariano Rajoy, l-a sprijinit pe Nicolas Sarkozy. Deci există ceva care se schimbă.

Europa se infiltrează în campania electorală. Există sentimentul că alegerile naţionale au o miză europeană. Şi e pentru prima dată când Europa e prezentă în acest fel în alegerile din Franţa. E prezentă prin evocare, dar nu în dezbateri, asta e ciudat. A fost doar o discuţie în jurul dorinţei lui Hollande de a renegocia tratatul fiscal. Însă există poate începutul unui clivaj european. Bayrou, în schimb, prin al său „să producem în Franţa" adoptă o poziţie antieuropeană, ceea ce e ciudat, având în vedere parcursul său european. El a trecut de la familia de centrişti europeni, liberali, la o ofertă suveranistă de multe ori. Vrea referendumuri...Iar Mélenchon nu vrea să iasă din UE şi din euro, dar vrea să închidă frontierele Franţei capitalului şi mărfurilor europene.

Jean Luc Mélenchon doreşte să blocheze accesul capitalului european Foto: afp

Ce se va alege de tandemul franco-german dacă va câştiga Hollande?

Germania e foarte prezentă în campanie, dar e ca la şcoală, când i se spune tot timpul unui elev (Franţa) că e mediocru şi i se arată un  altul, care şi-a făcut bine temele. La un moment dat, asta începe să îi enerveze pe o parte dintre francezi. Merkel a vrut să îi facă pe francezi să înţeleagă că Germania nu doreşte să renegocieze tratatele. Eu unul aşa am interpretat angajamentul său pentru Sarkozy. Nu doreşte de fapt să participe la mitingurile UMP, dar a vrut să îi transmită un mesaj puternic lui Hollande. Pentru că, dacă Hollande devine preşedinte şi va trebui să se întâlnească cu o Merkel care a făcut mitinguri împotriva lui, va fi mai complicat. Oricum, mie, ca european convins, mi se pare formidabil să facem mitinguri electorale unii la alţii. E ceea ce îi lipseşte Europei. Globalizarea politicii europene. E angoasant pentru europeni să aibă sentimentul depolitizării Europei. Până acum, pe listele comune la europarlamentare, doar ecologiştii au reuşit să colaboreze serios la nivel european. Pentru mine, au existat doi oameni politici europeni prin excelenţă - Daniel Cohn Bendit (liderul Verzilor europeni, n.r.) şi Bronislaw Geremek.

Europa s-a „mutat" de ceva vreme la dreapta, politic vorbind. Poate inversa Franţa tendinţa?

Există un clivaj peste tot în Europa spre dreapta. Partidele de dreapta preiau chiar discursul extremei drepte. În Ungaria, este cazul Fidesz, dar peste tot poziţia de dreapta devine mai dură, se întâmplă şi cu UMP. Vor să contracareze concurenţa. Iar partidele de stânga, ca să nu dezamăgească foarte tare dacă sunt alese, se duc spre centru. Mie mi se pare că e imposibilă revenirea stângii aşa cum era, nici măcar în Franţa nu mai e posibil. Oricum, trebuie imaginate cât mai repede planuri de creştere economică, nu numai de austeritate. François Hollande, dacă va fi ales, se va confrunta cu probleme financiare, nu numai cu cele lăsate de predecesor, dar cu unele încă şi mai mari. Vor exista dificultăţi foarte mari în Europa în 2013: şi în Germania, şi în Italia, şi în Franţa, datorii de sute de miliarde de euro ajung la scadenţă. Şi e posibil să ne împrumutăm mai mult pentru a rambursa mai puţin. Şi atunci vor trebui luate măsuri. Iar Hollande ştie asta. Dar francezilor nu li se explică. Nu li se spune ce e la capătul drumului. Şi când îşi vor da seama, vor avea sentimentul că politicienii mint, că nu vor decât puterea. Reacţiile contra lor se vor inflama. De asta spun că nu mă interesează neapărat rezultatul lui Marine Le Pen în alegeri, dar mă interesează ce se va întâmpla după. După părerea mea, cincinalul care urmează îi va aparţine.

Şi această deplasare spre dreapta nu se produce cu riscuri imense pentru Europa? Poate chiar implozia?

Ba da, e posibil. Eu, unul, văd două pericole. Vor exista forţe interne tot mai puternice pentru a jena guvernanţii exact într-un moment când trebuie să existe mai multă uniune pe plan european. De pildă, dacă vă aduceţi aminte, după ce a izbucnit primăvara arabă, au existat probleme pe Insula Lampedusa. Între Franţa şi Italia, două state fondatoare ale Uniunii Europene, s-a închis frontiera timp de câteva zile! Dar Berlusconi voia să facă pe plac Ligii Nordului, iar Sarkozy - să îi ia faţa lui Marine Le Pen. Timp de câteva zile, două state fondatoare au suprimat libera circulaţie a persoanelor. Era distrugerea, deconstrucţia făcută sub presiunea evenimentelor demografice şi politice. E simptomatic. Şi Danemarca, şi Olanda au politici unilaterale de reducere a liberei circulaţii. Al doilea pericol e violenţa reală. Observ tot mai multe fapte de violenţă în Europa. Sunt atacate persoane şi bunuri, conflictele se acutizează - cei doi senegalezi asasinaţi în Italia, turcii ucişi în Germania sau incendierea sediului publicaţiei „Charlie Hebdo" din Franţa. În Spania şi Italia există tensiuni, înfruntări între populaţie şi comunităţile de imigranţi. Deci da, va fi o problemă.

Marine Le Pen are un program de „ruptură“ cu Europa Foto: afp

"Mi se pare formidabil să facem mitinguri electorale unii la alţii. E ceea ce îi lipseşte Europei.''

„Partidele populiste au ocazia să se nască"

Ce risc prezintă Marine Le Pen pentru Europa?

Marine Le Pen are în schimb un program de ruptură cu Europa - asumat total! - şi în ruptură cu ceea ce ea numeşte „mondializare". E un discurs în acelaşi timp naţionalist şi socialist şi asta o distinge de tatăl său. Tatăl său avea un discurs naţionalist şi xenofob, chiar rasist. Eu definesc modelul său ca fiind etno-socialist. Articulează naţionalul cu socialul. De pildă, doreşte reîntoarcerea la sistemul de pensionare la 60 de ani. Ea apără „modelul nostru social", ca să o citez, „serviciile noastre publice", „pensiile noastre". Vrea să creeze un Minister al Planificării. Nici măcar socialiştii nu îndrăznesc să spună asta.

I-au venit aceste idei în funcţie de ce spuneau sondajele că vor francezii?

L-a conceput aşa pentru că şi-a imaginat că asta vor alegătorii. Că vor o protecţie dublă: de la statul-naţiune şi de la politicile sociale. Şi a nimerit-o pentru o bună parte a societăţii franceze. În sondaje, un sfert sau o treime dintre muncitori vor să o voteze. Doar 7% din muncitori l-ar vota pe Melenchon, care este candidatul pensionaţilor din funcţii publice. Marine atrage însă şi o bună parte a alegătorilor din clasa mijlocie.

Dominique Reynié

Seamănă etno-socialismul lui Marine Le Pen cu naţional-socialismul (nazismul)?

Asta a spus recent Claude Guéant (n.r. -ministrul francez de Interne), că Frontul Naţional e un partid naţional-socialist. A spus-o clar ca referire la nazism, pentru a face politică, dar eu o pot spune din punct de vedere academic, analizând. Nazismul a fost o sinteză între naţionalism şi socialism, care în anii '30 era experimentată peste tot în Europa şi chiar în SUA. Au existat reflecţii în privinţa protecţionismului naţionalist şi a statului providenţă. Pentru mine este o descriere obiectivă.

Celelalte partide populiste din Europa se înscriu în aceeaşi tendinţă?

Da, observ o tendinţă. De pildă, Partidul Libertăţii în Olanda, Adevăraţii Finlandezi în Finlanda, Democraţii din Suedia, Partidul Poporului din Danemarca, Vlaams Belang din Belgia. Nu este însă cazul Ligii Nordului, care sunt artizani şi comercianţi în special, deci militează pentru mai puţine impozite şi mai multă flexibilitate. Dar există, iată, multe partide care folosesc acest model. Au un bazin electoral imens atins de criză - muncitorii, funcţionarii publici, dar şi pensionarii. Pensiile au fost fragilizate, deşi nu e cazul încă în Franţa. În Franţa, există 12 milioane de pensionari, e foarte important în vederea alegerilor. Problema pensionarilor e o piaţă bună pentru populişti. Sunt nişte mize enorme pentru anii următori în ţările din care provin aceste partide. Aceste mari bulversări demografice, sociale, financiare dau ocazia partidelor populiste să se nască sau să se dezvolte.