Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să prevină actele de genocid în Fâşia Gaza, dar nu și încetarea ostilităților. Reacția lui Netanyahu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) a dispus vineri ca Israelul să autorizeze accesul umanitar în Fâşia Gaza, să protejeze populaţia palestiniană şi să facă tot ce-i stă în putere pentru a preveni actele de genocid, relatează agențiile internaționale. Premierul israelian Benjamin Netanyahu a salutat faptul că prin acest verdict această instanță nu a dispus încetarea imediată a ostilităţilor.

Israelul continuă operațiunea terestră în Fâșia Gaza FOTO EPA-EFE

Israelul trebuie să ia "măsuri imediate şi eficiente pentru a permite furnizarea de servicii de bază şi de ajutor umanitar de care palestinienii au nevoie urgentă pentru a face faţă condiţiilor de viaţă nefavorabile cu care se confruntă", se arată în verdictul CIJ.

Totodată, Israelul trebuie să "ia toate măsurile ce stau în puterea sa pentru a preveni şi a pedepsi incitarea directă şi publică la comiterea de (acte de) genocid", să facă totul pentru "a împiedica comiterea oricăror acte care intră în sfera de aplicare" a Convenţiei asupra genocidului.

Africa de Sud, care a acuzat Israelul la CIJ de genocid în Fâşia Gaza, a salutat verdictul acestei instanţe drept o "victorie decisivă pentru statul de drept internaţional şi un reper important în căutarea justiţiei pentru poporul palestinian".

"Africa de Sud speră cu sinceritate că Israelul nu va acţiona pentru a împiedica aplicarea acestui ordin, aşa cum a ameninţat public că o va face, ci va acţiona în schimb pentru aplicarea lui, cum este obligat să o facă", se menţionează în reacția transmisă de către Departamentul sud-african pentru cooperare şi relaţii internaţionale.

Totuși, CIJ nu s-a pronunţat încă asupra cazului în sine sesizat de Africa de Sud, respectiv plângerea că în Fâşia Gaza a avut loc un genocid, prin încălcarea de către Israel a Convenţiei ONU asupra genocidului semnate în anul 1948. Această parte a procedurii judiciare ar putea dura mai mulți ani.

Ministrul de externe al Autorităţii Naţionale Palestiniene (ANP), Riyad al Maliki, a salutat de asemenea hotărârea CIJ. "Palestina salută măsurile provizorii dispuse de CIJ împotriva Israelului astăzi. Judecătorii au analizat faptele şi legea şi au decis în favoarea umanităţii şi a dreptului internaţional", a afirmat ministrul palestinian.

La rândul său, un înalt responsabil al grupării Hamas, Sami Abu Zuhri, a apreciat într-o declaraţie acordată Reuters că decizia CIJ este o evoluţie importantă care contribuie la izolarea Israelului şi la expunerea crimelor comise în Fâşia Gaza. "Cerem ca ocupaţia să fie forţată să implementeze deciziile Curţii", a mai spus reprezentantul Hamas, potrivit Agerpres.

Premierul Netanyahu consideră că CIJ a validat dreptul Israelului la autoapărare

"Ca orice ţară, Israelul are dreptul fundamental la autoapărare. Tribunalul de la Haga a respins în mod întemeiat cererea scandaloasă de a fi privaţi de acest drept", a reacţionat Netanyahu după verdictul CIJ asupra măsurilor provizorii cerute de Africa de Sud.

"Dar simpla acuzaţie că Israelul comite un genocid împotriva palestinienilor este nu doar falsă, ci şi scandaloasă, iar disponibilitatea Curţii chiar şi de a discuta asta este o ruşine care nu va putea fi ştearsă timp de generaţii", a adăugat premierul israelian.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite