Curaj pentru mai multă integrare

0
0

Europa este confruntată cu cea mai grea încercare de până acum. În pofida celor mai intense eforturi nu s-a reuşit redobândirea încrederii de către pieţele financiare.

Ba chiar mai rău: În multe ţări, încrederea cetăţenilor în proiectul european a avut de suferit. Întreaga Europă se zbate în criza datoriilor care, între timp, ameninţă nu numai lumea financiară, ci şi economia reală şi chiar viitorul proiectului european.

Criza a avut drept efect ieşirea bruscă la iveală a tuturor punctelor slabe ale uniunii economice şi monetare: îndatorarea nefrânată a unor ţări de-a lungul anilor, competitivitatea eterogenă a economiilor naţionale şi nişte lacune considerabile în tratatele europene. Pentru prea mult timp, aceste probleme au fost cosmetizate. Acum trebuie să recunoaştem că nu mai putem să continuăm astfel. Am trăit experienţa dureroasă că o politică monetară şi valutară comunitarizată nu poate să funcţioneze durabil în absenţa unei politici economice şi fiscale strict coordonate.

Trebuie să înţelegem ce ar însemna dacă zona euro s-ar eroda sau chiar s-ar destrăma. În consecinţă, ar fi periclitat întregul proiect european şi astfel şi visul nutrit de popoarele noastre de-a lungul deceniilor. Ar fi în pericol şi modelul nostru unic de garantare a păcii şi bunăstării, precum şi marea şansă de a ne impune cu valorile şi interesele europene într-o lume care nu va mai sta sub semnul Occidentului.

Fără îndoială, rezolvarea crizei datoriilor suverane este astăzi cea mai importantă sarcină a politicii europene. Vom putea birui această problemă doar atunci când vom instaura pe întreg continentul nostru o cultură a stabilităţii. Tocmai experienţele statelor Europei Centrale şi de Est arată că se poate reuşi în acest sens. Într-un timp scurt şi cu eforturi mari, aceste state au realizat într-o manieră remarcabilă ceea ce mai trebuie întreprins acum de unele state membre cu statut mai vechi. În pofida unor situaţii de pornire din cele mai dificile, ele şi-au consolidat bugetele, au promovat reforme structurale, şi-au reformat administraţiile şi au eradicat corupţia. Estonia, Slovenia şi Slovacia au reuşit chiar să adere la zona euro. Alţii se află pe un drum bun în această direcţie.

În pofida drumului anevoios, în multe dintre noile state membre, gândul european este astăzi mai actual şi mai viu decât în statele membre mai vechi. A trecut de mult perioada în care statele Europei Centrale şi de Est doar repetau istoria Occidentului. Ele îmbogăţesc astăzi Uniunea Europeană printr-o vigoare neclintită a ideii europene şi prin impulsuri valoroase pentru integrare. Preşedinţia poloneză a Consiliului European a dat impulsuri puternice şi a dobândit un mare respect tocmai prin angajamentul ei pronunţat în favoarea unei Europe consolidate. Aproape nicio altă ţară nu se simte atât de legată de idealurile europene, nicăieri Europa nu are atât de mulţi susţinători ca în Polonia.

În Europa avem nevoie de astfel de inspiraţii mai mult ca niciodată. Nu ne mai rămâne mult timp pentru a găsi o soluţie pentru această criză. Acum contează trei lucruri:

În primul rând: gestionarea imediată a crizei. Prin efectul de levier, plasa de salvare poate, în sfârşit, să fie întinsă cu o „putere de foc" mărită. Acum trebuie implementate neîntârziat şi celelalte hotărâri europene privind participarea sectorului privat şi recapitalizarea băncilor. De asemenea, programele naţionale de austeritate şi de reformă trebuie implementate cât mai curând posibil şi să rezulte într-o politică credibilă şi sustenabilă a serviciului datoriilor.

În al doilea rând: competitivitatea este cheia de reuşită pentru o mai mare creştere. Din acest considerent, dorim să extindem în continuare piaţa internă şi s-o orientăm în direcţia domeniilor de viitor precum energie, tehnologie informaţională şi crearea unui climat prielnic întreprinderilor. Viitorul buget al UE trebuie să aibă un accent clar pus pe investiţii în educaţie, cercetare şi inovare. Fondurile structurale  trebuie să se concentreze, la rândul lor, mai mult pe promovarea competitivităţii.

În al treilea rând: trebuie să ne gândim în mod preventiv la viitor şi să extindem uniunea monetară şi s-o transformăm într-o uniune de stabilitate. Întărirea regulilor, cum s-a făcut până acum sub forma unor angajamente voluntare sau prin introducerea limitării constituţionale a datoriei publice, a fost necesară, însă nu este suficientă. Doar prin includerea în tratatele europene a unor prevederi obligatorii de control, intervenţie şi sancţionare faţă de „păcătoşii" în materia datoriei publice vom putea să stabilizăm în mod durabil zona euro.

Pentru a reda pieţelor încrederea, avem nevoie de o schimbare a paradigmelor. În viitor, sancţiunile ar trebui aplicate în mod automat de către Comisia Europeană. Sunt necesare nişte prerogative de control şi intervenţie obligatorii în bugetele acelor state din zona euro care se abat în mod repetat de la disciplina fiscală. Curtea Europeană de Justiţie ar trebui să joace un rol important în acest sens.

Germania doreşte să aplice în această materie principiul „incluzivităţii". O revizuire a tratatelor cu participarea celor 27 - chiar dacă ar fi un drum anevoios - ar constitui cea mai bună soluţie pentru a evita decuplarea zonei euro de celelalte state UE. Un plus de transparenţă şi legături mai strânse între grupul celor 17 şi grupul celor 27 ar fi şi în interesul coerenţei. Cea mai mare importanţă revine folosirii metodei comunitare şi instituţiilor ei, care, în acest fel, au dat posibilitatea fiecărui stat membru să se facă auzit, şi au creat multă încredere în Europa. Ori de câte ori este oportun, aceste principii trebuiesc consolidate.

Stabilizarea zonei euro creează necesitatea unei integrări aprofundate prin reguli mai severe şi printr-o coordonare mai rigidă. Trebuie însă evitată o sciziune. Rămâne valabilă regula conform căreia cel care nu doreşte să înainteze, nu are voie să-i reţină pe ceilalţi. Cine însă doreşte să înainteze dar încă nu este pregătit s-o facă, trebuie să aibă oricând toate uşile deschise.

Moneda noastră comună este un proiect a cărui importanţă nici nu poate fi apreciată suficient de mult. Miza este mai mare şi nu se limitează doar la bani şi prosperitate. În ultimă instanţă, este vorba de valorile noastre, de comunitate, siguranţă şi libertate. Noi, europenii, am reuşit întotdeauna să ieşim mai puternici din toate crizele şi să dezvoltăm în continuare proiectul european. Vom reuşi şi de data aceasta dacă vom acţiona cu fermitate şi curaj pentru mai multă integrare.

CV

- Guido Westerwelle, 50 de ani, este doctor în ştiinţe juridice şi fost preşedinte al Partidului Liberal Democrat din Germania, din 2001 până în 2011. Formaţiunea sa face parte din coaliţia de guvernare de la Berlin. Din 2009 este şeful diplomaţiei germane. Din octombrie 2009 până în mai 2011
a fost şi vicecancelar.

În lume


Ultimele știri
Cele mai citite