Cum poate o ţară atât de mică să aibă un brand atât de mare

Puternica imagine a lui Vaclav Havel, folosită de unul dintre candidaţii la alegerile din ianuarie pentru Preşedinţia Cehiei – primul scrutin popular de acest fel, anterior preşedintele fiind ales de Parlament

Cehia a căutat să construiască atât coeziune între ţările central-est europene, cât şi o voce unitară a regiunii, cu care să se adreseze partenerilor din ‘vechea Europă’.

Articol din FP România nr. 32, iarna 2012

Corespondenţă din Praga, de la Forum 2000, ediţia 2012. Conferinţa internaţională anuală Forum 2000 de la Praga urmăreşte să pună Europa Centrală şi de Est pe harta lumii, să arate că idei relevante pentru contextul internaţional complicat pot apărea şi de aici, că regiunea nu este la periferia continentului şi a lumii, ci realmente o punte necesară între spaţiul euroatlantic şi cel oriental emergent.

A avut noroc de o schimbare de regim non-violentă. Este poate cea mai occidentală dintre ţările est-europene şi se manifestă fără complexe în clubul UE – unde adesea se opune deciziilor majorităţii. De pildă, nu a semnat noul Tratat Fiscal european şi nu are intenţia de a adopta prea curând moneda euro. Se deosebeşte de România şi prin aceea că a înţeles că nu poţi conta în UE dacă nu contezi în afara ei şi că, uneori, Europa Centrală şi de Est are nevoie de o singură voce ca să poată negocia cu nucleul dur european.

A avut şi ea, în timp, relaţii tensionate cu toţi vecinii, dar acum este arhitecta cooperării regionale. În pofida unei vechi percepţii reciproc negative, cehii şi polonii sunt acum cei mai buni prieteni. Praga are relaţii echilibrate cu Rusia, de care este şi total dependentă energetic, cu Germania – altă fostă ocupantă, şi îşi sprijină securitatea tot pe SUA, deşi a respins amplasarea scutului antirachetă pe teritoriul său.

Cehia a ştiut să-şi folosească atuurile în poziţionarea externă chiar în timp ce încă mai lupta cu meandrele tranziţiei interne. Şi-a identificat elementele de ‘brand’ – Primăvara de la Praga şi Vaclav Havel (bine, şi berea!) – şi le-a promovat consecvent. Acum, când o mare parte din lumea non-occidentală trece prin schimbări de regim, iar Vestul se află în criză de identitate şi de modele, Cehia îşi proiectează şi mai energic “soft power”-ul, ca promotoare a leadership-ului luminat şi a transformării interne paşnice. Are încă probleme interne cu corupţia, cu calitatea clasei politice şi a guvernării, dar îşi foloseşte experienţa istorică pentru a susţine drepturile omului în lumea largă.

Democratizarea globală

Conferinţa anuală Forum 2000 de la Praga din octombrie 2012, pentru prima oară în absenţa fondatorului ei Vaclav Havel, s-a vrut nu doar tradiţionalul forum de idei regionale cu relevanţă globală, dar şi o demonstraţie că idealurile lui Havel trăiesc şi după el. “Sigur, nu mai avem astăzi politicieni precum Havel, cu care preşedintele SUA să caute să se pozeze”, recunoaşte ambasadorul Cehiei la Bucureşti, Jiri Sitler. “Datorită lui am fost răsfăţaţi şi Cehia a beneficiat cumva de o poziţie privilegiată prin raport cu ce am fi fost îndreptăţiţi să sperăm”. Fostul disident şi preşedinte a fost suplinit anul acesta de figuri ca Madeleine Albright şi premierul guvernului în exil al Tibetului, dar şi de Joan Baez, iar în board-ul Forum 2000 s-a aflat Aung San Suu Kyi.

Conferinţa a avut şi un panel dedicat rolului intelectualilor astăzi – o temă puţin abordată altundeva. De asemenea, a pus problema noilor moduri de interacţiune între diversele “puteri” în stat şi a noilor roluri pe care acestea ar trebui să şi le asume într-un peisaj global în schimbare. Mai este clasa politică principala sursă de ghidaj pentru direcţiile de evoluţie a societăţii? Care este “puterea celor fără de putere”, a celor oprimaţi, a societăţii civile, din ţările Primăverii Arabe până în Burma, dar şi în Occident? Dacă ne aflăm, ca societate, într-o criză de valori, de leadership şi o criză de responsabilitate a guvernării faţă de cetăţeni, care poate fi sursa unor noi idei şi direcţii? (Mai) Poate fi presa un astfel de spaţiu de comunicare şi reflecţie sau criza economică a împins şi mai departe goana după audienţă şi consum facil, ca şi dependenţa de “moguli”? Sau agora reală s-a mutat în reţelele sociale, informale sau mobilizări ad-hoc? A degenerat democraţia occidentală într-o politică a imaginii, cu o dependenţă excesivă de electorat, care duce la populism şi disponibilitate redusă de a-ţi asuma riscurile unor decizii politice îndrăzneţe?

People indeed

Tot ambasadorul Jiri Sitler: “...instituţiile pe care Havel le-a construit au rămas puternice şi după moartea lui. Nu doar Forum 2000, dar, iată, şi People in Need, cea mai mare organizaţie umanitară central-est europeană. Nu considerăm că promovarea drepturilor omului îţi aduce beneficii imediate, mai ales materiale, dar nici dezavantaje – nu vor sista chinezii exportul în Cehia pentru că insistăm noi asupra drepturilor omului. Noi considerăm că statul de drept – nu neapărat (doar) democraţia, ci mai ales statul de drept! – este o garanţie a stabilităţii şi credem că este în interesul Cehiei, ne este mai uşor să lucrăm cu state unde există domnia legii. Prin urmare încurajăm acest lucru; încercând însă să nu dăm lecţii. Pur şi simplu noi am primit acest ajutor când am avut nevoie de el, acum este rândul nostru să-l dăm mai departe, altora. Eu aş avea o problemă să lucrez pentru un guvern care nu face asta; ar însemna că tot ce s-a făcut în anii ’90 a fost în zadar.”

Cehia sprijină acum energic Balcanii de Vest şi Republica Moldova, dar şi-a ales trei ţări-ţintă, unde promovează drepturile omului constant şi coerent: Cuba, Belarus şi Burma. Praga a preferat, spre deosebire de mulţi parteneri vestici, să lucreze prin intermediul ONG-urilor, “de la om la om”, mai degrabă decât la nivel guvernamental, ceea ce ar fi putut fi perceput drept agresiv. People in Need este acum o organizaţie globală – cel mai recent, ONG-ul ceh a livrat materiale medicale şi bani doctorilor sirieni care operează, clandestin, rebelii răniţi în ciocnirile cu guvernul Assad.

Mai bine codaş la oraş?

În pofida unei istorii complicate cu vecinii, Cehia a căutat să construiască atât coeziune între ţările central-est europene, cât şi o voce unitară a regiunii, cu care să se adreseze partenerilor din ‘vechea Europă’ – cu care Praga nu este mereu de acord. Praga s-a aflat printre iniţiatorii Grupului de la Vîşegrad, care, deşi cehii recunosc că nu funcţionează întotdeauna la nivel guvernamental sau în negocierile cu Bruxelles-ul, a construit punţi reale între statele central-europene şi mai ales între societăţile respective.

Conştienţi că au nevoie să extindă această cooperare în regiune, cehii reproşează uneori României că nu vrea să stea la masă decât cu “cei mari” – cu Franţa, Marea Britanie –, fără a realiza că astfel îi este rezervat rolul de etern partener minoritar.

Bucureştiul rămâne şi pe dinafara altor dinamici regionale, prin care fiecare dintre statele foste comuniste încearcă să arate că şi el contează şi face parte din circuitul de idei european şi global. Aşa cum Praga găzduieşte Forum 2000, Bratislava organizează anual conferinţa de securitate Globsec, Sofia Forum priveşte spre Balcani, lumea arabă şi SUA, iar Polonia face mai mult decât toţi ceilalţi la un loc. România lipseşte din aceste dinamici: nu a făcut vreun efort de a-şi reconstrui relaţile deteriorate cu vecinii, nu a depăşit complexul identitar care a făcut-o să ‘fugă’ de regiune pentru a-şi afirma apartenenţa la Vest prin opoziţie cu aceasta – şi nici nu există încă vreun Bucharest Forum relevant măcar pentru vecini.

Articol realizat de Maria Antica şi Oana Popescu.