COP26. 12 state şi entităţi substatale se angajează se renunţe la petrol şi gaz

0
0
FOTO beyondoilandgasalliance.com
FOTO beyondoilandgasalliance.com

Douăsprezece ţări şi entităţi substatale au lansat joi, la summitul climatic COP26, coaliţia „Beyond Oil and Gas” (BOGA), menită favorizării tranziţiei către eliminarea acestor energii fosile.

Iniţiativa BOGA a fost prezentată de Danemarca şi Costa Rica, care deţin calitatea de copreşedinţi. Cele două ţări şi partenerele lor - California, Franţa, Groenlanda, Irlanda, Italia, Noua Zeelandă, Ţara Galilor, Portugalia, Quebec şi Suedia - propun „o ieşire controlată din consumul de petrol şi gaz.

„Era energiilor fosile trebuie să se încheie, dar ea nu se va încheia pentru că nu mai există petrol sub pământ, ci pentru că guvernele vor decide să facă ce trebuie, şi anume să renunţe la producţia de petrol şi de gaz”, a declarat Dan Jorgensen, ministrul danez pentru Climă.

„Nu este decât un punct de plecare. Poate nu sunt multe ţări”, dar „trebuie lansată această tematică a ieşirii din producţie”, a spus la rândul său Andrea Meza, ministrul costarican al Energiei şi Mediului.

Membrii BOGA se angajează să pună capăt noilor concesii şi să fixeze o dată de încetare a producţiei de petrol şi de gaz în conformitate cu Acordul de la Paris. BOGA vrea, de asemenea, să acorde asistenţă tehnică şi altor ţări în vederea unei „ieşiri juste şi echitabile” din producţia de petrol şi gaz.

Ministrul danez afirmă că ţara se angajează „la termenul-limită de 2050 pentru ieşirea din producţie”, în timp ce ministrul costarican dă asigurări că ţara sa, care nu este producător, se angajează la rândul său să respingă „numeroasele presiuni” pentru a acorda concesiuni sau permise de explorare, relatează AFP.

În lume


Ultimele știri
Cele mai citite