Cheia alianțelor din Orientul Mijlociu. Câtă influență are Iranul asupra „Axei de Rezistență“
0Începând cu atacurile lansate de rebelii houthi în Marea Roșie, până la raidurile din nordul Israelului și asaltul din data de 7 octombrie 2023 al Hamas, analiștii occidentali au arătat cu degetul spre Iran, relatează The Conversation.
Fără a lua în considerare modul în care Teheranul este implicat direct în planificarea și desfășurarea unor astfel de evenimente, acuzațiile vizează o realitate mai amplă: în geopolitica Orientului Mijlociu, strategia Iranului de a se alia cu actori violenți nestatali - în special Hamas în Gaza, Hezbollah în Liban și Houthi în Yemen - influențează echilibrul regional al puterii.
Sara Harmouch, doctorandă la American University, și Nakissa Jahanbani, profesor asistent la Centrul de Combatere a Terorismului din cadrul Academiei Militare a SUA din West Point, consideră că legătura Iranului cu fiecare grupare este distinctă, însă, totodată, interconectată. Conform specialiștilor în domeniul relațiilor Iranului cu rețeaua sa de parteneri, acest lucru indică obiectivele strategice ale Teheranului.
Din sudul Libanului până în Gaza și în Yemen, aceste alianțe modelează peisajul politic și evidențiază natura influenței și a controlului în războiul proxy. Alianțele servesc drept contrapondere la capacitățile militare convenționale relativ limitate ale Iranului, reprezentând o parte esențială a politicii sale externe.
„Axa de rezistență" a Iranului
Sub conducerea Corpului Gărzilor Revoluționare Islamice și a serviciului paramilitar de securitate al Iranului, care răspunde doar în fața liderului suprem, ayatollahul Ali Khamenei, toate aceste grupări regionale formează ceea ce Teheranul a numit Axa Rezistenței.
Relația dintre aceste grupări și Teheran este concepută pentru a servi drept un echilibru atât împotriva influenței Statelor Unite în regiune, cât și a aliaților regionali ai Washingtonului, inclusiv Israelul și Arabia Saudită.
Strategia Iranului - care înglobează Irak, Siria, Liban, Yemen și teritoriile palestiniene - este de a-și extinde influența prin parteneriate strategice. Deși se bazează pe obiective și ideologii comune, aceste alianțe permit diverse grade de autonomie. Iranul pune la dispoziție resurse și coordonare, dar fiecare grupare își menține propria ordine și bază de sprijin local, funcționând mai mult ca parteneri decât ca simple părți care nu sunt implicate direct în ostilități. Iar relația dintre Iran și fiecare membru al acestei „Axe” este unică.
Hezbollah: Partenerul esențial al Iranului
Fondată la începutul anilor 1980, Hezbollah - o organizație militantă șiită - a apărut cu ajutorul direct al Gărzilor Revoluționare ale Iranului, în principal ca răspuns la invazia israeliană din Liban. Urmărind să instituie o bază cu influență iraniană la granița cu Israelul, Teheranul a asigurat instruire, sprijin financiar și armament, consolidând creșterea și capacitățile organizației Hezbollah.
Această colaborare a permis grupării Hezbollah să își creeze un arsenal sofisticat, inclusiv tehnologie avansată de drone, arme chimice și capacități extinse de lansare de rachete.
Ca urmare a implicării sale în războiul civil sirian și a ostilităților continue cu Israelul, Hezbollah și-a perfecționat armata. Prin desfășurarea de trupe pentru a sprijini guvernul sirian, în conformitate cu sprijinul oferit de Iran regimului, Hezbollah a trecut de la tacticile de gherilă la un război mai convențional. Pe de altă parte, conflictul actual cu Israelul i-a îmbunătățit strategia și capacitățile militare. Acest lucru a contribuit la ascensiunea Hezbollah către un rol politic și militar notabil în cadrul guvernului libanez, care s-a conformat adesea intereselor geopolitice ale Iranului.
Totodată, această evoluție a oferit ocazia ca Hezbollah să devină un mentor și un susținător al altor grupări susținute de Iran. Hezbollah a împărtășit expertiza sa în domeniul operațiunilor cu drone unor organizații precum Fatemiyoun din Afganistan, Kataib Hezbollah din Irak și rebelilor Houthi.
De-a lungul anilor, relația dintre Teheran și Hezbollah s-a consolidat, evoluând de la o simplă cooperare la o alianță strategică solidă. În plus, entitățile au obiective și strategii comune. Relația strânsă dintre secretarul general al Hezbollah, Hassan Nasrallah, și Khamenei al Iranului contribuie la cimentarea acestei alianțe.
În pofida influenței semnificative a Iranului, îndeosebi în conflictele regionale, Hezbollah își păstrează autonomia în politica internă libaneză și în activitățile sale sociale.
Alianța Hezbollah-Iran este, fără îndoială, mai însemnată decât relația Iranului cu alți parteneri și are un rol esențial în strategia regională a Teheranului. Aceasta nu numai că extinde influența Iranului în Orientul Mijlociu, dar servește și ca un instrument de contrabalansare a adversarilor săi, în special Israelul și Arabia Saudită.
Hamas: împotriva Israelului
Apărută în prima intifadă, sau revolta palestiniană din anul 1987, Hamas a început să aibă legături cu Iranul la începutul anilor 1990.
În ciuda ideologiilor diferite - Hamas este o organizație majoritar islamistă sunnită, în timp ce Iranul este un regim șiit - au găsit un numitor comun în opoziția lor față de Israel și o viziune comună pentru eliberarea Palestinei.
Sprijinul pe care Iranul îl oferă grupării Hamas include asistență financiară, pregătire militară și, în mod crucial, furnizarea de tehnologie pentru rachete. Această finanțare a sporit capacitățile operaționale ale Hamas, permițând dezvoltarea unui arsenal de rachete mai sofisticat și cu o rază de acțiune mai mare.
Asistența Iranului a înclinat balanța în favoarea grupării Hamas în conflictul cu Israelul, ceea ce dovedește că Iranul are un rol important în dinamica puterii regionale.
Totuși, alianța dintre Iran și Hamas a fost șubrezită. În anul 2012, divergențele cu privire la războiul civil sirian au provocat o ruptură în relația lor. Sprijinul tacit al Hamas pentru rebelii sunniți din Siria a fost în contradicție cu loialitatea Iranului față de regimul Assad, ceea ce a dus la o retragere temporară a sprijinului iranian.
Cu toate acestea, ruptura nu a fost permanentă. În anii care au urmat, relația Iran-Hamas a fost readusă pe un făgaș normal și consolidată, fapt dovedit de reluarea de către Iran a unui ajutor militar substanțial. Planificarea și execuția sofisticată a atacului din 7 octombrie au indicat modul în care Hamas a reușit să își îmbunătățească capacitatea militară cu o mână de ajutor din partea Iranului.
În orice caz, gruparea își păstrează un anumit grad de independență politică și strategică, concentrându-se în primul rând pe interesele palestiniene.
Această dinamică denotă o strategie regională mai amplă a Iranului: să acorde putere grupărilor aliate pentru a-și extinde raza de acțiune, garantându-le în același timp autonomie pentru a îndeplini anumite obiective specifice.
Mișcarea Houthi: Aliat strategic împotriva Arabiei Saudite
Apărută în anii 1990 în Yemen ca grup islamist șiit, mișcarea Houthi s-a axat inițial pe renașterea religioasă și culturală, înainte de a se implica progresiv în arena politică și militară din Yemen.
Mânată de nemulțumirile la adresa guvernului central și a ingerințelor străine în Yemen, gruparea s-a transformat într-o rebeliune armată. Această evoluție a fost marcată de confruntări tot mai intense cu guvernul yemenit și de implicarea într-un conflict regional mai amplu împotriva unei coaliții conduse de rivalul regional al Iranului, Arabia Saudită. Acest lucru a stat la baza alianței lor cu Teheranul.
Alianța dintre Houthis și Iran a fost favorizată de convingerile religioase comune, precum și de opoziția față de Arabia Saudită și SUA.
Colaborarea cu Iranul a luat amploare în urma cuceririi de către Houthis a capitalei Yemenului, Sanaa, în 2014 - o mișcare despre care se crede că a dus la o intensificare a sprijinului iranian.
Sprijinul din partea Teheranului a venit sub formă de armament performant, instruire militară și ajutor financiar, și a îmbunătățit substanțial capacitățile Houthis în materie de rachete și drone. Houthis au folosit această capacitate în creștere pentru a înfrunta Arabia Saudită și, mai recent, Israelul.
Având sprijinul Iranului, Houthis și-au extins operațiunile pentru a lansa atacuri asupra navelor americane și a altor nave internaționale în Marea Roșie.
În pofida asistenței iraniene, Houthis continuă să aibă un anumit nivel de autonomie, în special în politica locală yemenită. Deși influența Iranului este notabilă, aceasta nu se traduce printr-un control total. În schimb, houthis sunt mai degrabă aliați strategici în cadrul agendei regionale a Iranului decât simpli acoliți.
Influența tot mai mare a Iranului
O parte esențială a strategiei Teheranului de a-și extinde influența și de a o distruge pe cea a Washingtonului și a aliaților săi este reprezentată de rețeaua proxy a Iranului, care se extinde la grupuri din Irak, Siria și nu numai.
Aceste parteneriate, deși rareori presupun un control absolut, demonstrează, de asemenea, abilitatea Iranului de a naviga prin peisajele geopolitice. Axa de rezistență permite Iranului să își adapteze strategia la dinamica regională în schimbare. De exemplu, punerea Hamas sub îndrumarea Gărzilor Revoluționare se potrivește unei strategii de confruntare cu Israelul, pe măsură ce dinamica regională se schimbă spre o normalizare a relațiilor dintre Israel și statele arabe.
Asemenea parteneriate reprezintă, de asemenea, o provocare pentru adversarii Iranului. Pentru a descuraja aceste grupări care acționează în numele Iranului este necesară navigarea într-o rețea complexă de relații, interese și conflicte în curs de desfășurare. Iar această complexitate, coroborată de rolul central al Iranului, a remodelat peisajul geopolitic al Orientului Mijlociu, indicând o perioadă de tensiuni sporite cu implicații internaționale ample.
Se încarcă comentariile...
